Razno
Djecje Tvorevine
Friday, 05 March 2010
Djecje Tvorevine

La şase săptămâni după ce sărbătorim Naşterea Domnului (Crăciunul), ne pregătim să sărbătorim „Poklade” (Făşancul). Făşancul simbolizează începerea postului. După vechile obiceiuri, oamenii se îmbrăcau în măşti de diferite forme. Duminică plecau prin sat însoţiţi de un instrumentist care cânta din fluier şi dansau la poarta caselor. Drept răsplată oamenii le ofereau bani, pe care îi puneau în gura caprei – unul din personajele grupului de mascaţi. Îi mai serveau cu băutură (care se turna în damigeană), mai primeau ouă, slănină şi cărnaţi. Femeile împodobeau capra cu cârpe (batice), prosoape şi batiste. La anumiţi gospodari, aceştia erau invitaţi în casă şi serviţi cu ţuică fiartă, cărnaţi, ouă şi mămăligă. Gospodarii îi mai duceau şi la coteţul găinilor, cocina porcilor sau grajdul animalelor, pentru a alunga spiritele rele din acele locuri, iar apoi se încingea hora la care participau toţi cei prezenţi. În urmă cu 30-40 ani, după cum povesteau bătrânii care au cântat la fluier cu mascaţii, se pleca în sat cu căruţe trase de cei mai frumoşi cai din comună. Caii erau împodobiţi cu cărpe şi se plimbau pe toate străzile din localitate. Sătenii îi întămpinau cu bucurie şi băutură. Spre sfărşitul sărbătorii, marţi seara, se întălneau la Căminul Cultural, unde mascaţii jucau hora, după care se făcea bal unde juca tot satul până la miezul nopţii. Toate aceste obiceiuri şi tradiţii erau de o rară frumuseţe. O parte din ele mai dăinuiesc şi astăzi.

Eleva: Zenca Jaclina, Cls. a IV- a, Şcoala cu clasele I-IV Caraşova. La clasa învăţătoarei Filca Sabina

 

Opširnije...
 
Fasanke – maskenbal u opcini Lupak
Friday, 05 March 2010
Fasanke – maskenbal u opcini Lupak
       Običaj fašanka održava se dan prije Pepelnice ili Čiste srijede – jedan je od najslikovitijih godišnjih događaja  ...
Opširnije...
 
Skolski karneval i Misici u Klokoticu
Thursday, 04 March 2010
Skolski karneval i Misici u Klokoticu
  Klokotička tradicija nastavila je i ove godine svoj tijek. Samo što sada, prije Mišića, bio je organiziran jednosatni karneval na kojem su sudjelovala djeca iz vrti...
Opširnije...
 
Betlemcici
Thursday, 11 February 2010
Betlemcici
Svake godine prvi mjesec zime, prosinac, donosi nam jednu veliku radost. Pored radosti dolaska sv. Nikole s kojim započinju zimski praznici, pa sve do dočeka Božića i kićenja boži&...
Opširnije...
 
LA PESCUIT CU DINGO
Monday, 28 December 2009
LA  PESCUIT CU DINGO
        Trecuseră câteva zile de când venisem de pe Clisura Dunării şi deja mă pregăteam pentru o altă aventură la pes...
Opširnije...
 
La deschidere pe Clisura Dunarii
Wednesday, 16 September 2009
La deschidere pe Clisura Dunarii
  În mijlocul lunii iunie, s-a făcut în aşa fel, ca eu să termin ce aveam de lucru înainte de termenul limită şi astfel să am parte ...
Opširnije...
 
Barajul Secu
Friday, 17 July 2009
Barajul Secu
Soarele cu raze puternice de primăvară ce strălucea pe cer la sfârşitul lui martie anul curent, ne-a pus pe gânduri mari atât pe mine cât şi pe cumnatu...
Opširnije...
 
Kapelica na raskrizju
Wednesday, 10 June 2009
Kapelica na raskrizju
Raskrižje kod nermičkog bunara odnedavna je uređeno i ukrašeno s preljepom kapelicom koju su podigli majstori Ivan Vatav i Milja Todor. Ana Žigmul(rođ. Hera) darovala je spomen...
 
Uneltele pescarului sportiv
Wednesday, 10 June 2009
Uneltele pescarului sportiv
Pescarul începător are nevoie, iniţial, doar de un echipament simplu şi ieftin pe care şi-l va completa şi îmbogăţi treptat. Care sunt uneltele de baz&...
Opširnije...
 
<< Početak < Prethodna 21 22 23 Slijedeća > Kraj >>

Stranice 190 - 198 od 207

Foto galerija

Sample image

 Pogledajte i foto galeriju koja se nalazi na našem sajtu. Stavili smo zanimljive slike koje govore o našoj prošlosti.