Diverse
CONDUCEREA PE TIMP DE IARNA
vineri, 31 ianuarie 2014

Pregătirea autovehiculului:

    Deoarece mulţi conducători auto mă întreabă cum să se ferească de accidentele auto pe timp de iarnă, am să enumăr în cele ce urmează câteva lucruri importante de care trebuie să ţineţi cont în momentul în care plecaţi cu autovehiculul la drum.

    În primul rând, autoturismul trebuie să fie echipat cu pneuri de iarnă (atenţie la cele second hand, dupa 3-4 ani de stat la soare pot deveni rigide şi să nu mai aibă aderenţa necesară, cauciucul pierzând din proprietăţi), în caz contrar riscaţi să fiţi amendaţi contravenţional, iar în cazul unui accident poliţa RCA sau CASCO nu va despăgubi pagubele produse în urma accidentului. Lichidul de spălat parbrizul trebuie să reziste la temperaturi de până la -20/-30 grade Celsius, dezaburirea la luneta din spate trebuie să funcţioneze pentru a asigura vizibilitatea, instalaţia de climatizare a habitaclului trebuie să fie funcţională, iar racleta nu trebuie să lipsească din autoturism pe timpul iernii. De asemenea, lichidul antigel trebuie să aibă concentraţia necesară pentru a rezista la temperaturi de până la -30 grade Celsius, iar dacă nu l-aţi înlocuit în ultimii 3 ani ar fi bine să o faceţi. Ştergătoarele trebuie să fie funcţionale pentru a asigura ştergerea parbrizului, iar cei care pleacă la drum mai lung este necesar să aibă în dotare lanţuri antiderapante, o lopată, un săculeţ de nisip, sare şi o pătură. În sfârşit, verificaţi luminile maşinii, pentru siguranţă cumpăraţi încă un rând de becuri, iar nivelul combustibilul trebuie să depăşească jumătate de rezervor.

Viteza de deplasare:

    După ce aţi plecat la drum, primul sfat este să păstraţi distanţa de siguranţă suficientă faţă de vehiculul din faţă pentru a putea evita potenţialele accidente. Este foarte important să fiţi atenţi şi la cei care rulează în spate, mai bine permiteţi-le să vă depăşească decât să fiţi acroşat sau lovit din spate. Urmăriţi semnele rutiere, deoarece marcajele de pe şosea pot dispărea sub zăpadă, în special la depăşire şi la schimbarea direcţiei de mers prin viraj. Distanţa are o importanţă vitală pentru că spaţiul necesar opririi vehicului se poate dubla pe timp de iarnă, aşa că ţineţi cont de temperatura de afară şi fiţi prudenţi pentru că pot apărea porţiuni de gheaţă, polei, în special pe poduri, viaducte, curbe şi în zonele umbrite ale părţii carosabile, chiar dacă afară este soare. Prin urmare, adaptaţi viteza de deplasare în funcţie de drumul pe care îl aveţi de parcurs şi de condiţiile de drum (ceaţă, ploaie, ninsoare, mâzgă, polei sau viscol). Pe cât posibil nu bruscaţi comenzile autoturismului, şi aici mă refer în special la mecanismul de direcţie, iar frâna de picior trebuie folosită cât mai puţin şi niciodată în viraj, totdeauna în linie dreaptă. Înainte de curbă reduceţi viteza folosind frâna de motor, în special pe zăpadă şi la coborârea pantelor, iar în rampă adaptaţi treapta de viteză potrivită de la începutul urcării pentru a nu fi nevoiţi să schimbaţi viteza în rampă, fiindcă pierzând din inerţie riscaţi să vă patineze roţile şi să nu mai plecaţi din loc. Anticipaţi traficul şi situaţiile periculoase care pot apărea, feriţi-vă de participanţii la trafic care prin conduita lor pot provoca un accident rutier (aici mă refer la cei care conduc agresiv, la cei care nu păstrează distanţa în spatele dumneavoastră şi la cei lipsiţi de experienţă).

Citeste mai departe...
 
PE CARAS IN JOS
vineri, 31 ianuarie 2014
PE CARAS IN JOS
Spuneam în articolul precedent că amintirile pescăreşti, cu cât sunt povestite mai mult, cu atât devin mai frumoase şi parcă prind mai multă via...
Citeste mai departe...
 
O amintire frumoasa
marti, 08 octombrie 2013
O amintire frumoasa
Se întâmpla cu mulţi ani în urmă, pe Clisura Dunării, în apropiere de comuna Berzasca, unde avusesem parte de o partidă de pescuit la crap în sti...
Citeste mai departe...
 
Anunturi
miercuri, 11 septembrie 2013
    Suntem un tour operator la nivel european şi desfăşurăm în România toate activităţile de back office, call centre si rezervări ale a...
 
Anunt deosebit de important
miercuri, 11 septembrie 2013
     Poliţia Caraşova atrage atenţia cetăţenilor comunei Caraşova că utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi ...
Citeste mai departe...
 
Vjencanje u zgradi Zhr-a
miercuri, 11 septembrie 2013
Vjencanje  u zgradi Zhr-a
     U zgradi Zajedništva Hrvata u Rumunjskoj vjenčali su se 6. travnja 2013. godine Marian Mihai-Mita iz Karaševa i Anca-Marta Moldovan iz istoga mjesta. Sudbon...
 
Beldite si cleni
miercuri, 11 septembrie 2013
Beldite si cleni
Pentru că iarna nu-i ca vara, pescuitul în timpul iernii nu este la îndemâna oricui, iar cum eu nu prea am prin apropiere ape cu Peso Luciu (ştiucă), am decis...
Citeste mai departe...
 
Primavara în Austria
miercuri, 04 septembrie 2013
Primavara în Austria
Primăvara lui 2013 mă găsise la lucru în Austria, departe de familie, prieteni, ceaun şi fermecătorul râu Caraş.      ...
Citeste mai departe...
 
Pestii raului Caras
joi, 21 martie 2013
Pestii raului Caras
Crescut pe malul acestui râu minunat, nu mă lasă sufletul să nu consemnez în rândurile ziarului Hrvatska Grančica câteva detalii despre modul î...
Citeste mai departe...
 
<< Start < Inapoi 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Inainte > Sfarsit >>

Rezultate 46 - 54 din 188

Galeria foto

Sample image

 Pogledajte i foto galeriju koja se nalazi na našem sajtu. Stavili smo zanimljive slike koje govore o našoj prošlosti.

Link-uri interesante

Stavili smo nekoliko znimljiva linka koji vode prema stranicama na kojima se isto mogu prikupiti informacije o rumunjskim hrvatima.
www.restaurante-fastfood.com

Actualitati

 

Kandidat ZHR