Diverse
DESPRE CETATEA TURCULUI
miercuri, 07 octombrie 2015
DESPRE CETATEA TURCULUI

Cândva, un înţelept a spus: ,,Dumnezeu a lăsat pe pământ locuri binecuvântate pentru a le reaminti oamenilor că raiul există.” Veniţi în Caraşova, aş adăuga eu, şi veţi pleca spunând: cu adevărat există!

 

            Profitând de una din zilele frumoase ale acestei veri caniculare am vizitat ruinele Cetăţii Turcului, situate între localităţile Caraşova şi Iabalcea.

            Cetatea este un obiectiv tu-ristic foarte interesant şi spectaculos cu o istorie la fel de interesantă, dar care, din păcate, este aproape uitată. Cetatea se întinde pe o suprafaţă de 2.500 mp şi este poziţionată pe dealul ,,Zaglavak”, deasupra Cheilor Caraşului, loc care a fost folosit ca punct de observaţie de către romani.

            Cetatea Turcului este unul dintre cele mai importante obiective tu-ristice din Banat, din locul în care este poziţionată fortăreaţa pot fi admirate frumuseţile naturii ce o înconjoară. De acolo, orizontul pe care îl cuprinde este extrem de larg, pot fi zărite chiar şi înălţimile care se succed până în Banatul sărbesc. Se spune că Cetatea a fost ridicată în timpul dacilor, iar mai apoi a fost folosită de romani.

            Istoria comunei Caraşova este străns legată de Cetate. Prima atestare documentară datează din anul 1.200, sub denumirea de ,,Castra Regalis” – Cetatea Regală. Din anul 1.323 Cetatea este condusă de regele Ungariei ,,Karol I Robert de Anjou”, iar  mai târziu, în anul 1.530, Cetatea a intrat în posesie turcă. Aceştia au dărâmat-o şi reconstruit-o din nou, iar de atunci a fost denumită Cetatea Turcului - ,,Turski Grad”. Pentru că se cunosc foarte puţine informaţii despre Cetate, aceasta a devenit un subiect al numeroaselor legende care s-au împletit în jurul ei.

            Vreau să menţionez faptul că zidurile Cetăţii  sunt foarte tari, una dintre legende dezvăluindu-ne însăşi secretul construirii acestora. Potrivit legendei, la ridicaea zidurilor s-a folosit un mortar amestecat cu vin şi lapte, astfel încât Cetatea să fie foarte solidă şi rezistentă în timpul atacurilor. Partea nordică şi părţile laterale ale cetăţii au fost împrejmuite de şanţuri adânci, săpate pentru a împiedica asalturile potenţialilor invadatori, în timp ce partea sudică a fortăreţei era protejată prin însăşi poziţionarea ei pe una dintre stâncile înalte şi abrupte de pe versantul drept al Caraşului. Şi în ziua de azi se pot observa ruinele Cetăţii dar şi un puţ, care, pe vremea turcilor, a fost umplut cu apă din răul Caraş.

            Se spunea că pe acele vremu-ri sătenii erau obligaţi să slujească Cetatea, fiind supuşi oricărui ordin dat de Paşa turc. La solicitarea turcilor, sătenii erau obligaţi să-şi dea fetele, iar după ce le preluau turcii nu se mai auzea nimic de ele. În urma acestor întâmplări nefericite a luat naştere zicala ,,Nu fugi aşa, că nu vin turcii după tine”, zicală pe care o folosim şi în ziua de azi.

            De pe dealul ,,Zaglavak” se pot observa Cheile Caraşului în toată splendoarea lor. Potrivit unei alte legende,  un turc a privit din Cetate în jos către râu şi a rostit cuvăntul ,,Kara-ssu”, care în traducere  însemnă apă neagră. De  atunci i se trage numele râului Caraş şi de aceea localitatea noastră poartă denumirea de Caraşova, fiind prima aşezare străbătută de acest râu.

            Persoanele iubitoare de natură, care vor să se recreeze şi să se încarce cu energie pozitivă pot alege un prim popas în cheile sălbatice ale Caraşului, unde vor găsi cele mai frumoase  peisaje carstice din România. Pe lângă Cetatea Turcului, loc încărcat de istorie şi mister, Cheile Caraşului găzduiesc şi alte obiective turistice de-a dreptul  impresionante, care au puterea de a stârni curiozitatea oricărei persoane.

            Dacă tot am descris pe scurt istoria  acestui obiectiv turistic ar trebui să specific şi care sunt traseele care duc către Cetate. Este de apreciat faptul că a fost amplasat un indicator, chiar lângă drumul Reşiţa-Caraşova, ce îndrumă spre Cetate, dar distanţa reală a traseului nu este de 300 m aşa cum stă scris acolo, ci de câteva ori mai mare. Pe de altă parte, trebuie să subliniez şi faptul că semnalizarea, curăţarea şi amenajarea traseelor din zonă nu corespund nici celor mai modeste cerinţe turistice. Ca să-mi pot da seama dacă această problemă este deranjantă şi pentru turişti am ales să întreprind şi o mică anchetă pentru a putea identifica părerile şi aşteptările acestora.

            Dintr-un număr de cinci-sprezece persoane sondate din afara arealului Caraşovei, majoritatea au ales această zonă pentru relaxare şi petrecerea timpului în aer liber dar şi datorită interesului de a cunoaşte specii rare de plante şi animale. Principala dificultate întâlnită, susţineau ei, este lipsa unor dotări şi amenajări turistice corespunzătoare, starea proastă a drumurilor  de acces şi lipsa indicatoarelor spre principalele puncte de atracţie din zonă.

            Dintre numeroasele trasee care duc către Cetate doar unul este semnalizat, iar acesta doar printr-un indicator! Dacă ar fi după mine aş alege un alt traseu, cu mult mai sigur şi mai spectaculos decât cel semnalizat, dar care necesită 30 minute de mers pe jos. Descrierea acestui traseu, însă, mi-ar da sincere bătăi de cap fiindcă nu există nici puncte de reper şi nici marcaje.  

            De aceea recomand celor care vor să viziteze Cetatea Turcului să-şi stabilească un prim popas la Centrul de Informare Turistică din Comuna Caraşova. Aici vor culege mai multe informaţii despre Cetate şi despre traseele care duc către aceasta.

Maria Calina
 
SEQUOIA DIN CARAS-SEVERIN
marti, 26 mai 2015
SEQUOIA DIN CARAS-SEVERIN
Copacii giganţi de sequoia sunt printre cei mai înalţi arbori în prezent de pe Pământ.   Proveniența numelui de „sequoia” vine de la...
 
CARDUL NATIONAL DE ASIGURARI DE SANATATE
miercuri, 11 februarie 2015
CARDUL NATIONAL DE ASIGURARI DE SANATATE
Cardul naţional de sănătate este un proiect  de interes naţional care are ca scop principal transparentizarea şi eficientizarea fondurilor utilizate &ici...
 
LJETNA ŠKOLA 2014. U COSTINESTIU
joi, 09 octombrie 2014
LJETNA ŠKOLA 2014. U COSTINESTIU
U okviru projekta „Ljetna Škola 2014 “ Ministarstvo Mladih i Športa je u Costineştiu, između 19. i 26. kolovoza, organiziralo seminar „Multikulturalnost&r...
 
SASTANAK HRVATSKOG SVJETSKOG KONGRESA
marti, 16 septembrie 2014
SASTANAK HRVATSKOG SVJETSKOG KONGRESA
27. i 28. srpnja u Hrvatkoj matici iseljenika u Zagrebu održao se sastanak Središnjeg odbora Hrvatskog svjetskog kongresa.   Pored izvještaja predsjednika, gla...
 
IARNA PE DUNRE!
joi, 13 martie 2014
IARNA PE DUNRE!
   La numai câteva zile după ce Moș Nicolae ne-a umplut ghetuțele cu daruri, am hotărât de comun acord cu bunul meu prieten Kantorul s...
Citeste mai departe...
 
SUFLETE SARACE
miercuri, 12 februarie 2014
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am crezut şi încă mai cred că tot ce se rezumă la simplitate reprezintă, de fapt, adevărata valoare a vieţii. ...
Citeste mai departe...
 
CONDUCEREA PE TIMP DE IARNA
vineri, 31 ianuarie 2014
Pregătirea autovehiculului:     Deoarece mulţi conducători auto mă întreabă cum să se ferească de accidentele auto pe timp de iarn...
Citeste mai departe...
 
PE CARAS IN JOS
vineri, 31 ianuarie 2014
PE CARAS IN JOS
Spuneam în articolul precedent că amintirile pescăreşti, cu cât sunt povestite mai mult, cu atât devin mai frumoase şi parcă prind mai multă via...
Citeste mai departe...
 
<< Start < Inapoi 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Inainte > Sfarsit >>

Rezultate 55 - 63 din 204

Galeria foto

Sample image

 Pogledajte i foto galeriju koja se nalazi na našem sajtu. Stavili smo zanimljive slike koje govore o našoj prošlosti.

Link-uri interesante

Stavili smo nekoliko znimljiva linka koji vode prema stranicama na kojima se isto mogu prikupiti informacije o rumunjskim hrvatima.
www.restaurante-fastfood.com

Actualitati

 

Kandidat ZHR