Conflictele degenerează, iar adulţii îşi acuză proprii copii de schimbările prin care au trecut, dar aproape niciodată nu se întreabă în ce proporţie e vina lor în ceea ce priveşte marile schimbări. Părinţii ajung într-o stare de disperare încercând să facă orice lucru posibil doar pentru a-şi revedea copiii de altădată. În schimb acesta se izolează într-un univers doar de el ştiut în care părinţii nu au acces, neoferindu-le nici cea mai mică oportunitate de a-l cunoaşte. Însă cum bine ştim, timpul vindecă orice rană şi le rezolvă pe toate, chiar şi marile conflicte dintre generaţii, iar cu trecerea timpului, adolescentul uşor, uşor se deschide în faţa părinţilor dându-le oportunitatea de-al cunoaşte şi de-al observa drept un adolescent diferit. Odată cu acest lucru problemele între aceste două generaţii parcă încep uşor, uşor să dispară.
Toate bune şi frumoase până când povestea se repetă din nou, părinţii iar pun distanţă între ei şi copilul lor, se întorc iar în străinătate şi parcă au uitat momentele grele prin care au trecut pentru a-şi recupera copilul. Adolescentul rămâne din nou singur, răsfoind tot mai des cartea din adâncul inimii umplută cu o groază de amintiri legate de părinţi, în schimb maturizându-se, poate, înainte de vreme. Azi, ştim cu siguranţă că fiecare din adolescenţii din ziua de azi cunosc perfect ce înseamnă să rămâi „singur acasă”. Dar acest lucru nu trebuie să vă împiedice să rămâneţi copiii buni de altădată, acest lucru nu trebuie să vă transforme dintr-un adolescent bun întrunul rebel fără principii, iar distanţa nu trebuie să vă afecteze relaţia cu părinţii.
Ideea e că nu trebuie să uitaţi niciodată faptul că părinţii voştri sunt acolo pentru voi şi poate nici lor nu le e prea uşor să stea departe de voi. Gândiţi-vă că şi lor le-ar fi plăcut să stea minut cu minut lângă voi şi să vă vadă cum creşteţi; trebuie să vă gândiţi că ei nu au plecat în străinătate de plăcere, ci din simplul fapt, că nu aveau o altă posibilitate aici, în ţară, de a vă oferi tot ce-i mai bun. Nu trebuie să lăsaţi ca acest lucru să vă schimbe, din contră. trebuie să deveniţi mult mai responsabil în ceea ce vă priveşte. Nu trebuie să renunţaţi la şcoală şi la visurile voastre doar din simplul fapt că nu-i aveţi mereu alături pe părinţi. Povestiţi-le cât mai mult despre voi şi despre lucrurile şi schimbările pe care le faceţi în absenţa lor, pentru ca mai târziu să nu-i puneţi în postura de a nu vă mai cunoaşte.
Apreciaţi-vă părinţii pentru tot ceea ce fac pentru voi, pentru că ei v-au dat viaţă şi pentru că sunt lângă voi sufleteşte. Gândiţi-vă la ei în fiecare clipă, respectaţi-i pentru că merită, răsplătiţi-i cu câte o vorbă bună, cu cele mai bune rezultate la învăţătură, arătaţi-le că pot avea deplină încredere în voi şi că puteţi fi nişte adolescenţi buni chiar în lipsa lor.
