Početna arrow Hrvatska Grančica arrow Aventuri la pescuit
Aventuri la pescuit
A DOUA PASIUNE! PDF Ispis E-mail
Monday, 24 April 2023
A DOUA PASIUNE!

Când nu sunt la pescuit s-au nu mă pot duce, atunci când sezonul este închis, îmi place să-mi petrec timpul liber în bucătărie, să gătesc aproape orice fel de mâncare și să încerc noi provocări în domeniul culinar.

     Îmi plac provocările unor rețete noi dar, mai ales, îmi place foarte mult să improvizez spontan, din propria inițiativă și, bineînțeles, să deviez de la rețeta inițială. Cum sezonul la pescuitul păstrăvului în această perioadă a anului este închis, iar revizia și întreținerea ustensilelor de pescuit este făcută, în afară de a scrie câteva articole de pescuit și de a citi reviste și cărți cu specific pescăresc, nu prea îmi rămân multe lucruri de făcut în timpul liber. Așa că la sfârșitul lunii lui Mărțișor am mers la cea mai apropiată crescătorie de păstrăvi din zonă, de unde am cumpărat patru păstrăvi din specia fântânel de dimensiuni nu foarte mari, cam la 300-400 grame bucata, pe care am decis să-i pregătesc pentru cină. Iar ca rețetă culinară am ales una puțin neobișnuită, care ulterior s-a dovedit o foarte bună alegere și cu care fiecare membru al familiei a fost foarte mulțumit.

    Înainte de a ajunge la păstrăvărie, am oprit la un Supermarket ca să cumpăr ceva fructe si legume, extrem de necesare pentru o asemenea rețetă. Ca ingrediente am folosit următoarele: lămâie, suc de roșii, unt, sare, piper, ciuperci, ardei gras, roșii chery (micuțe), pere, mere, portocale, ananas, ceapă, usturoi, dovlecei, pesmet, 2,3 linguri de miere de albine și mult suflet.

Opširnije...
 
OBOSIREA PESTELUI! PDF Ispis E-mail
Monday, 20 March 2023
OBOSIREA PESTELUI!
Un lucru foarte important în pescuitul peștilor mai mari este obosirea acestora în timpul drilului după înțepare, aici mă refer la peștii care depă...
Opširnije...
 
PESCUITUL LA PASTRAV IN LUNA LUI BRUMAR! PDF Ispis E-mail
Thursday, 19 January 2023
PESCUITUL LA PASTRAV IN LUNA LUI BRUMAR!
Profitând de o toamnă târzie, am ieșit la o partidă de pescuit pe malul râului Mur, în Austria, unde capturile demne de imortalizat cu telefonul mobil nu au &i...
Opširnije...
 
PESCAR CU INVITATIE! PDF Ispis E-mail
Wednesday, 21 September 2022
PESCAR CU INVITATIE!
De câteva luni bune a venit un nou coleg de muncă la noi în fabrică și nu mică mi-a fost surpriza să constat că era și el, la fel ca mine, un împ...
Opširnije...
 
LUNA LUI CUPTOR! PDF Ispis E-mail
Friday, 12 August 2022
LUNA LUI CUPTOR!
Pentru pescarii neîndemânatici în capturarea păstrăvului, cleanul este cel mai cunoscut pește pe care-l prind mai intens și cu mai multă plăcere. ...
Opširnije...
 
<< Početak < Prethodna 1 2 3 4 5 6 7 8 Slijedeća > Kraj >>

Stranice 1 - 9 od 67

FrontPage