Odată cu deschiderea sezonului la păstrăv, ardeam de nerăbdare să fac o ieşire pe malul râului la un pescuit cu năluci, special destinate pescuitului la păstrăv indigen şi curcubeu.
Cum apele râului unde urma să pescuiesc erau foarte tulburi şi cu debit mare, am luat cu mine şi două lansete pentru pescuitul crapului, deoarece asociația pescarilor din care fac parte are şi câteva bălți, special destinate pescuitului la crap.
Am ajuns dimineața devreme, am constatat apa râului, cam mare pentru pescuitul păstrăvului, şi am decis să lansez 2 bețe, la montură fixă, pentru crap. O lansetă pentru mine iar cealaltă petru Emma, fiică mea. Ea, având dreptul de a pescui, însoțită de mine, gratis până la vârsta de 14 ani. Am montat bețele, unul la boabe de porumb iar celălalt la boiles. Am aşteptat cam două ore, fără nici o mişcare din partea peştilor, după care ne-am apucat de gătit deoarece se apropia vremea prânzului. Fără prea mult optimism şi o vreme urâtă, cu ploaie şi vânt, am decis să punem capăt acestei ieşiri la pescuit pe malul lacului. În timp ce ne pregăteam de plecare, pe o ploaie aproape torentială, pe lanseta fiicei mele am auzit clopoțelul care indica clar trăsătura peştelui. Iar, cum eu eram plin de bagaje în drum spre maşină nu am fost îndeajuns de rapid să iau lanseta în mână, să contrez şi să înțep peştele care părea foarte hotărât. După două atacuri turbulente, lanseta fiicei mele a aterizat direct pe malul lacului după care s-a scufundat cu o viteză destul de mare şi s-a făcut nevazută numaidecât, trasă spre adâncimea lacului de peştele hotârăt să-mi lase fetița fără undiță. Nu prea aveam mare lucru de făcut, decât să-mi caut cuvintele pentru ami consola şi liniştii fetița la aflarea veştii care, şi pe mine, ca pescar, m-a pus pe gânduri.
