Home arrow Hrvatska grancica arrow Primavara Ón Austria arrow Hrvatska grancica arrow Aventuri la pescuit 
Arhiva articole Hrvatska grancica Aventuri la pescuit

Primavara Ón Austria PDF Imprimare E-mail
miercuri, 04 septembrie 2013

Primăvara lui 2013 mă găsise la lucru în Austria, departe de familie, prieteni, ceaun şi fermecătorul râu Caraş.

image11.jpg      Dezamăgit de vremea ploioasă din ultima vreme, am decis să îmi încerc norocul pentru a patra oară la un pescuit de păstrăv. Mai încercasem de trei ori, însă fără rezultat şi fără activitate din cauza apei tulburi şi cu debit foarte ridicat, cauzat de topirea zăpezii de pe munte dar şi de ploile foarte dese din ultima perioadă.

     Deoarece mi se apropia sfârşitul perioadei de muncă, am decis să mai încerc o dată râul care anul trecut mi-a oferit atât de multe aventuri plăcute şi exemplare de păstrav capitale, atât curcubeu cât şi indigen, şi foarte rar câte un fântănel. Aveam de parcurs cu maşina aproximativ 60 km până la locul cu pricina şi în gând îmi tot schimbam momelile artificiale - voblere cu oscilante, linguriţe cu rotative,.etc - deoarece nu ştiam cu care dintre ele să-mi încerc norocul. Cum râul era limpede şi cu un debit deosebit de ridicat am decis să încep cu oscilante micuţe de 4-6 cm, de culori închise, pentru că pe o asemenea apă oscilanta se recuperează mult mai uşor decât voblerul sau rotativa. Am început să pescuiesc numaidecât, deoarece nu aveam prea mult timp la dispoziţie, cam o oră până la lăsarea întunericului.

     După primele lanseuri fără nici un atac am decis să schimb oscilanta în favoarea uneia mult mai mari şi de o culoare mai deschisă, cu mult roşu pe ea. Lansam în aval, unde era apa mai adâncă, lăsam năluca să atingă fundul apei, recuperând lent şi cu opriri bruşte la intervale scurte de timp. Imediat a survenit şi primul atac, urmat şi de prima captură - un păstrav indigen de aproximativ 300-400 de grame. Fiind primul în acest an am hotărât să-l eliberez, deşi era peste limita legal admisă. Au urmat alţi doi curcubei mult mai mici, eliberaţi şi aceştia imediat. Am mai pescuit cam un sfert de ceas şi am mai capturat încă doi indigeni de aproximativ 700-800gr. pe care i-am reţinut pentru o prăjeală după care am schimbat locul, alegând unul cu apa lină şi mai adâncă. Pe măsură ce se apropia vremea amurgului aveam o presimţire optimistă în speranţa capturării unui exemplar mai mare, astfel că am schimbat oscilanta cu o rotativă mare, Meeps Aglia numărul 4, galbenă şi cu buline roşii. Am lansat de câteva ori în amonte, însă fără rezultat sau vreun interes din partea peştilor, apoi am lansat paralel cu malul opus şi am observat o siluetă neagră urmărindu-mi năluca cu un foarte mare interes. Nu eram foarte sigur dacă era vorba de un peşte uriaş sau altceva, putea fi şi o vidră sau Lostriţa. M-am ghemuit încet deşi eram bine camuflat şi am lansat în aceaşi direcţie, dar de această dată recuperarea nălucii o făceam mult mai lent. Când năluca ajunsese în zona unde observasem acea siluetă s-a înţepenit brusc şi nu am mai văzut-o. Eram 100% sigur că ceva mi-a muşcat năluca mincinoasă şi atunci lupta a început. Undiţa era reglată pentru asemenea cazuri, astfel peştele putea să-şi ia fir cât voia. A fugit prima oară înspre amonte vreo 30 metri, după aceea înspre malul opus unde apa era mult mai adâncă şi peştele avea tendinţa de a se trage la fund. Încă nu ştiam cu ce fel de peşte mă luptam şi nici nu ştiam cât de mare este, astfel că a trebuit să fiu foarte precaut. Tot ce ştiam era că peştele care se zbătea din toate puterile trebuia să ajungă la mine în minciog. Recuperam foarte puţin din fir, asta numai în cazul în care simţeam că peştele cedează un pic şi încet, încet l-am apropiat de mal. După culoarea galbenă de sub burtă mi-am dat seama că este vorba de un păstrav indigen, ,,salmo truta fario”, de toata frumuseţea. Cu ajutorul minciogului l-am adus la mal şi am făcut o poză la locul incidentului ca să se bucure şi cititorii ziarului nostru local Hrvatska grančica.

image.jpg      Măsurătoarea oficială am făcut-o acasă, stropită cu multă bere rece şi trăită la intensitate maximă, cu o bucurie de nedescris în sufletul meu. Era vorba de un păstrav de râu de nu mai puţin de 58 cm şi 2,1 kg, pe care l-am curăţat şi congelat în speranţa de a-l duce în ţară. Acolo urma să-l pregătesc la iarbă verde împreună cu familia., pe un grătar încins, uns cu miere şi ulei de măsline extravirgin, cu mujdej de usturoi şi o mămăliguţă la ceaun.

Petru Miloş

 
< Precedent   Urmator >