Arhiva članaka Hrvatska grancica Nase istine

Search by tag : alegeri, parlamentare, alegeri parlamentare, carasova, Carasova


POSTA BUCLUCASA PDF Ispis E-mail
Friday, 31 January 2014

Mare bucurie pentru locuitorii din Caraşova în momentul în care agentul poştal a început să ne bată iar la uşă, asta după haosul creat în urma închiderii oficiului poştal din comună ca urmare a disponibilizării personalului Poştei Române.

posta_in_ritardo.jpg    În sfârşit lucrurile intrau pe un făgaş normal, asta după ce domnul Baciuna Petru, în urma câştigării concursului pentru ocuparea postului de agent poştal, şi-a început activitatea. Dânsul a pus la dispoziţia poştei o cameră din propria locuinţă, aşa cum era prevăzut, şi s-a apucat de treabă. Toate bune şi frumoase până în momentul în care s-a trezit cu doi, trei saci de corespondenţă în braţe, corespondenţă care trebuia sortată şi aranjată după numărul de casă, astfel încât să îi fie uşor în momentul distribuirii. La început fiind şi neavând experienţă în domeniu, i-a fost destul de greu până s-a acomodat şi până şi-a făcut un plan de acţiune, dar într-un final s-a apucat de distribuit. Tot el se ocupa şi cu distribuirea pensiilor, dar toate astea erau prea multe pentru un singur om, practic el trebuia să facă treaba care înainte era făcută de trei persoane. Să nu uităm şi faptul că erau şi foarte multe restanţe, pe care tot el trebuia să le acopere. În condiţiile date, dânsul nu a putut face faţă şi a fost nevoit să îşi dea demisia.

      Astfel am ajuns din nou la început, iar lumea este total bulversată, din cauză că unora le-a fost adusă pensia acasă de poştaş iar la alţii n-a mai apucat să ajungă, deoarece Caraşova este o comună mare, iar pe lângă pensii agentul mai avea de distribuit şi corespondenţă, facturi, mandate şi colete, lucru imposibil de făcut de o singură persoană, care nici nu are experienţă în domeniu.

    Într-una din zile au fost cei de la poşta din Reşiţa pentru a distribui pensiile celor la care poştaşul nu a apucat să ajungă. După această acţiune au revenit la Caraşova, dar de această dată au venit să îşi adune mobilierul pe care îl aveau în sediul de aici. Asta ce poate să însemne? Că în loc să caute să rezolve în vreun fel situaţia, ei îşi strâng mobilierul şi pleacă liniştiţi. De ce nu i-au oferit noului agent poştal acel spaţiu? Astfel, omul ar fi lucrat într-un mediu sigur, deoarece fosta poştă este prevăzută cu gratii, fără a se teme că oricând ar putea fi prădat de hoţi, siguranţă pe care în propria locuinţă nu o avea. Dacă domnul Baciuna a acceptat să îşi sacrifice o cameră din locuinţa proprie nu însemna că o să-şi transforme casa într-o puşcărie cu gratii la geamuri şi la uşi, pentru a putea ţine în siguranţă lucrurile de valoare pe care trebuia să le distribuie. Cine ar fi făcut aşa ceva, mai ales când ştim că sediul poştei din comună este liber? De ce responsabilii nu fac nimic pentru a remedia situaţia? Aceasta cred că este întrebarea pe care toată lumea şi-o pune. Să ne lase fără poştaş au putut, dar să facă ceva pentru a remedia situaţia nu mai sunt în stare. După haosul pe care l-au creat mai au tupeul să vină şi să adune tot ce-a mai rămas acolo!

     Ce au de gând să facă cu sediul? Chiar dacă l-au cumpărat şi este al lor, de mutat de aici din comună nu au cum, chiar de ar vrea.

 dsc02203.jpg    Ar fi multe întrebări legate de situţia dezastruoasă de la poştă, dar răspunsurile celor în măsură să răspundă întârzie să apară. Este de neconceput să laşi o comună aşa mare fără poştaş.

     Lumea are nevoie de lămuriri, cu atât mai mult că se apropie sărbătorile şi toată lumea are nevoie de bani.

     Iată un comunicat din data de 3 Decembrie 2013, dat de Compania Naţională Poşta Română, care spune: „În perioada 11-21 decembrie a.c., Compania Naţională Poşta Română va achita în avans, la domiciliul beneficiarilor, drepturile băneşti aferente pensiilor de stat şi pentru agricultori, dar şi a pensiilor de veterani de război. “

    Aşteptăm să vedem dacă va fi aşa cum reiese din comunicat!

    Primarul Comunei Caraşova, prof. Radan Mihai, consideră că zilele poştei sunt numărate: „Poşta este o instituţie aflată în cădere liberă, cădere care duce la desfinţare. Numărul clienţilor este din ce în ce mai mic, telefonele nu mai sunt în subordinea ei, scrisorile sunt rare, pachetele sunt preluate de Fan Courier, iar tranzacţiile bancare de bancomate. Nu este firesc, nu este corect şi nici normal ca agentul poştal să pună propria cameră la dispoziţia poştei, aşa cum a dorit doamna Puşcu, iar casa să-i fie asaltată zilnic de cetăţenii care solicită serviciile poştei. Aşa nu o să lucreze nimeni, vremurile alea au apus.”

Maria Giurchiţa

 
« Prethodna   Slijedeća »