Home arrow Hrvatska grancica arrow PE CARAS IN JOS arrow Hrvatska grancica arrow Aventuri la pescuit 
Arhiva articole Hrvatska grancica Aventuri la pescuit

PE CARAS IN JOS PDF Imprimare E-mail
vineri, 31 ianuarie 2014

Spuneam în articolul precedent că amintirile pescăreşti, cu cât sunt povestite mai mult, cu atât devin mai frumoase şi parcă prind mai multă viaţă.

dsc02200.jpg     De această dată este vorba despre o aventură la pescuit pe malul minunatului nostru râu Caraş, în aval de comună, undeva la încrucişarea cu râul care izvorăşte din munţii Aninei şi care şerpuieşte prin minunatele chei ale Gârliştei. Aici jos râul Caraş are un debit puţin mai mare, prin urmare şi locurile de pescuit sunt mai atrăgătoare, cu tauri si gropane care ajung până la adâncimi de 2 m şi lăţimi de 7-8 m în unele locuri, aceste oferind un mediu subacvatic optim pentru sălăşluirea peştilor de dimensiuni mari.

     Cum iarna bătea la uşă şi afară nu erau mai mult de câteva grade peste 0, am decis ca distanţa până la locul unde urma să pescuiesc să o parcurg pe jos, deoarece în acea vreme nu dispuneam de un alt mijloc de transport în afară de o motocicletă. Ustensilele de pescuit mi le-am pregătit cu o seară înainte, dar tot m-am trezit cu noaptea în cap pentru a fierbe ţuica de prune, foarte importantă pe o astfel de vreme. Ţuica trebuia preparată dimineaţa, înainte de plecare, pentru ca termosul să o poată păstra cât mai mult fierbinte şi plăcută. Aveam de străbătut o distanţă destul de mare până la locul cu pricina, însă aerul rece şi curat din dimineaţa acea de noiembrie şi peisajele acoperite cu brumă de lângă marginea râului au făcut ca distanţa să mi se pară atât de scurtă încât nici nu mi-am dat seama când am ajuns la destinaţie. Am ales un loc cu apa lină şi adâncă de aproximativ 1,5m, iar cel dintâi lucru pe care l-am făcut a fost momirea apei cu bulgari de mămăligă în care am introdus viermişori de carne şi râme roşii de bălegar. Am făcut trei „bombe“ de mărimea unei mingi de handbal şi le-am plasat în locul unde apa avea cea mai mare adâncime, iar după aceea mi-am turnat o căniţă din licoarea lui Bachus, fierbinte, şi m-am delectat preţ de o jumătate de oră, lăsând peştilor suficient timp la dispoziţie pentru a gusta din mâncarea plasată în relieful lor subacvatic.

    Aşadar, am montat o undiţă la montură fixă cu plumbul în faţă şi două cârlige cu forfac de 15-20 cm, unul cu un buchet de râme roşii de bălegar, celălalt cu o râma neagră de grădină, din aia şerpească, cum o numim noi pescarii. A doua undiţă, lungă de 5m, am înzestrat-o cu o mulinetă micuţă, tip spining, plută de 3 gr, 3 alice de plumb, cu nailon de 0,16, linie principală, şi forfac la cârlig de 0.12, Am ales un cârlig foarte mic, de 0.16, o montură fină şi sensibilă pentru pescuitul la scobar. Am pus 2 viermişori de carne pe cârlig şi am lansat în amonte, lăsând curentul apei să plimbe montura în zona unde momisem adineauri. Şi, cum era de asteptat, beldiţa a fost primul peşte pe care aveam să-l prind, urmată şi de câţiva clenişori de vreo două veri, eliberaţi imediat. Au mai urmat încă 20-30 de beldiţe, eliberate în juvelnic pentru saramură, după care s-a auzit sunetul inconfundabil al clopoţelului la undiţa cu montură fixă. M-am repezit şi am contrat imediat, având parte de un dril superb, deoarece erau doi peşti agăţaţi la monturile mele cu râmă, o mreană de Dunăre de aproximativ 400 gr şi un clenişor pe care l-am eliberat. Un început superb, ce mai, sărbătoare mare la mine în tabără! Se făcu-se ora 10, soarele dogorea puternic, gradele s-au înmulţit afară, peştii se hrâneau ca la carte şi atunci mi-am zis să înmulţesc gradele şi pe dinăuntru, aşa că mi-am mai turnat o ceaşcă de ţuică fiartă şi mi-am continuat recitalul la barzaci. Între timp am mai prins 6 mrene de Caraş şi 2 de Dunăre.

     Odată cu încălzirea vremii, spre orele prânzului, şi-au făcut apariţia şi scobarii. În scurt timp am pescuit trei, dintre care unul mai răsărit pe care l-am putut scoate numai cu ajutorul minciogului deoarece depăşea uşor pragul de un kg, toţi trei prinşi la viermişori de carne. Am schimbat momeala la montura fixă, am redus un cârlig, iar ca momeală am pus un peştişor viu, un creiete, putând astfel să-mi pregătesc ceva de mâncare în linişte, deoarece momelile cu râmă erau atacate furibund de beldiţe şi mrene brumării. La montura cu peştişor viu era altceva, în afară de vreun clean mare sau, mai rar, un păstrăv, altceva nu mă putea deranja de la ora prânzului. Am făcut focul, mi-am ascuţit o ţepuşă din lemn de alun cu care am fript două bucăţi de ceafă de porc şi o bucată zdravănă de slănina afumată de casă, iar în jarul focului am introdus două bucăţi de ceapă învelită în folie de aluminiu. Ce mai, o delicatesă de mâncare pe malul râului! Între timp mi-am mai turnat 2 căniţe din licoarea bahica pentru a-mi spori pofta de mâncare, regretând în tot acest timp doar absenţa aparatului de fotografiat, pentru că aş fi surprins nişte poze demne de invidiat şi de revistele de specialitate. În sfârşit, m-am delectat cu bunătăţile pregătite cu mare grijă şi răbdare, am verificat momeala la undiţa cu montură fixă şi totul părea la locul lui. Am mai făcut doi bulgări de momeală cu mămăliga rămasă, am momit din nou în acelaşi loc şi a reînceput recitalul la prins beldiţe. Am avut parte şi de două atacuri timide la montura fixă, se pare că nişte clenuţi mai mici au avut curajul să-mi atace peştişorul momeală însă nu erau îndeajuns de mari ca să-l poată înghiţii.

     Am decis să pun capăt acelei minunate zile de noiembrie, cu mult soare şi mult peşte, după ce am mai capturat doi scobari la viermişori de carne. Timpul trece foarte repede pe malul râului, se făcuse deja ora 15:30, şi a trebuit să plec pentru că altfel riscam să mă prindă noaptea pe drum din cauza distanţei mari pe care trebuia să o parcurg până acasă. E de prisos să mai adaug că gândul îmi stătea încă de pe atunci la o altă ieşire la pescuit, o ieşire într-o lume cunoscută numai de noi, cei impătimiţi într-ale tagmei.

Petru Miloş

 
< Precedent   Urmator >