Uniunea Croatilor din Romania | Zajednistvo Hrvata u Rumunjskoj

La numai câteva zile după ce Moș Nicolae ne-a umplut ghetuțele cu daruri, am hotărât de comun acord cu bunul meu prieten Kantorul să ieșim împreună la un pescuit pe Dunăre, în speranța capturării câtorva șalăi pentru masa de Crăciun.

    După îndelungi insistențe, l-am cooptat în echipa noastră şi pe Koka Jelovac, altminteri un prieten comun din localitatea vecină Clocotici.

    Zis și făcut, în data de 10 a lunii decembrie, o zi frumoasă cu mult soare, ne-am luat inima în dinți și am pornit cu mari speranţe spre marele fluviu. Am plecat dimineața la ora 4 din Carașova şi ne-am îndreptat mai întâi spre Clocotici de unde l-am luat pe Jelovac, după care am pornit la drum, prima oprire fiind la brutăria din Grădinari, pentru a cumpăra pâine caldă și cafea. Cu o zi înainte de a purcede la drum, şi acest lucru merită menţionat, mi-am pregătit cu mare atenţie ustensilele și momelile cu care urma să pescuim. Îi cunoşteam foarte bine pe tovarăşii mei, ambii erau novici în ale pescuitului pe Dunăre şi nu puteam să mă aştept la niciun ajutor din partea lor. Cei drept, Kantorul era un pescar înrâit, în ciuda faptului că nu mânca niciodată peşte, numai că experienţa a dobândit-o în mare parte capturând păstrăvi în apele de munte. Pescuitul pe Dunăre presupunea, totuşi, altceva.

    Cum drumul spre „locul faptei” era lung şi anevoios, aveam nevoie de cel puţin două ore până la primul punct de pescuit, trebuia presărat, fără doar şi poate, cu povești pescărești și vânătorești, mai ales că doi dintre noi eram și membri vânători ai A.J.V.P.S. Caraș-Severin. Prima oprire de pescuit am făcut-o la Cozla, la granița dintre județele Caraş-Severin și Mehedinți, un loc unde eu personal am avut de-a lungul timpului cele mai bune rezultate la pescuitul șalăului. Ca momeală am folosit peștișori mici de pe Caraș, dar și schaduri și twistere din silicon de diferite mărimi și culori. Am bătut malul Dunării în sus și în jos, aproximativ 1 km în fiecare parte, însă, din păcate, fără nici un rezultat. Am decis să facem o pauză pentru a analiza mai bine situaţia, prilej cu care ne-am turnat fiecare o căniță cu ceai fierbinte, îmbunătățită, bineînţeles, cu țuică de prune din Caraşova. De ceaiul astfel îmbunătăţit ne-am bucurat doar eu şi Ialovaţ pentru că cel de-al treilea, Kantorul, era de la bun început sacrificat datorită faptului că trebuia să conducă maşina. Mi-a părut rău de el, cu atât mai mult cu cât îi cunoşteam înclinaţile spre licoarea lui Bachus, astfel că i-am îmbunătăţit şi lui ceaiul, însă numai cu zeamă de lămâie. După un timp am schimbat locul de pescuit, însă și acolo la fel, nici un rezultat. Și cum se apropia ora prânzului am decis să facem focul și să punem ceaunul în acțiune. Toate bune și frumoase, însă lemn de foc ia-l de unde nu-i. Am avut noroc cu o persoană mai în vârstă care trecea pe acolo cu o căruță plină cu lemne pentru foc. L-am oprit imediat pe acel om harnic care, în pofida vârstei înaintate, nu-şi irosea zilele la pescuit, și i-am cerut respectuos câțiva chitici.