Početna arrow Hrvatska Grančica arrow OPERATIUNEA „MONSTRUL” (PARTEA II) arrow Hrvatska grancica arrow Aventuri la pescuit 
Arhiva članaka Hrvatska grancica Aventuri la pescuit

OPERATIUNEA „MONSTRUL” (PARTEA II) PDF Ispis E-mail
Thursday, 18 February 2016

Toate bune şi frumoase, a doua zi la lucru laudă mare la colegii de muncă în legătură cu performanţele mele pescăreşti. Cu poze, cu vorbe, cu glume, a trecut şi schimbul...

 

            Ajuns acasă după-masă i-am propus soţiei să mă însoţească din nou în lumea pescarilor, de dragul amintirilor din ziua precedentă. Cum şi ea posedă permisul de conducere, am luat cu mine ce a mai rămas din sticla cu Rumm, în speranţa că voi reitera măcar o frântură din euforia trăită cu prilejul ultimei escapade! Bineînţeles, e vorba despre capturi la fel de bune şi nu despre delectarea cu licorile bahice. Cu acest gând mi-am luat lanseta de spining şi am plecat din nou spre acele locuri minunate.

12336323_741106989356375_1231178254_n.gif

            În timp ce soţia şi fiica mea se plimbau pe lângă malul râului, eu m-am aşezat în locul unde cu o zi în urmă am capturat cel mai mare peşte din viaţa mea. Am luat mai întâi o duşcă zdravănă din sticla cu Rumm, am stat puţin să anali-zez situaţia şi am constatat că apa era uşor schimbată faţă de ziua precedentă şi un pic mai murdară. Am decis să schimb locul de pescuit şi să fac câteva lanseuri într-o zonă cu apă mai mică. Am lansat în diagonală pe malul celălalt, în susul  râului, şi am lăsat rotativa să atingă albia, după care s-a aşternut o linişte stranie şi apăsătoare, tulburată doar de murmurul apei. Am început recuperarea, cu opriri sacadate, iar după câteva secunde năluca s-a oprit brusc, iar eu, din instinct, am înţepat ferm şi hotărât, după care peştele a luat-o lejer în susul râului şi s-a oprit unde e apa mai adâncă. Am fost sigur că era un exemplar mare pentru că s-a înţepenit pur şi simplu în locul unde a dorit şi nu se mai mişca în nicio parte. Nu puteam să mai fac nimic, nu puteam să recuperez nici măcar câţiva centimetri de fir, iar ca  pescar hoinar ce sunt şi cu experienţa acumulată de-a lungul anilor am realizat repede că este vorba de un monstru din alte vremuri, nemaiîntâlnit până acum. Mi-am scos celularul din buzunar, mi-am sunat scurt soţia, i-am explicat în câteva secunde despre ce este vorba şi am rugat-o să stea în preajma mea, deoarece lupta pe care o începusem putea dura şi câteva ore, lucru adeverit mai târziu.

            Nu-mi găsesc cuvintele, nu ştiu cum să descriu această experienţă, iar degetele îmi tremură pe tastatura computerului şi acum când scriu aceste rânduri. Am încercat tot felul de şiretlicuri cu peştele, slobozeam frâna mulinetei şi o strângeam, dar adversarul făcea ce voia cu mine. Se ducea unde voia, nici vorbă să-l apropii câtuşi de puţin înspre mal. Trecuse aproape o oră de când mă chinuiam, gura mi s-a uscat de-a binelea pentru că în tot acest timp n-am mai apucat să sorb din sticla cu licoarea bahică, iar inima stătea să-mi iasă afară din piept. Eram demult în apă până la şolduri cu toate că era octombrie, iar apa avea doar câteva grade celsius peste zero. Singurul atu pe care îl aveam era răbdarea, ştiam că până la urmă „monstrul” trebuia să cedeze. Primele semne de oboseală ale peştelui le-am sesizat după o oră şi jumătate, aproape pe înserate, când a ieşit la suprafaţa apei, undeva pe la mijlocul râului. Atunci am realizat cu ce fel de peşte am de muncă. Era o lostriţă cum nici la emisiunile TV, special destinate pescuitului la asemenea peşti, nu o puteai vedea. Am adus peştele de două ori aproape de mal, însă de fiecare dată s-a întors în apele adânci şi învolburate ale râului. Să nu credeţi că merg prea departe sau că îndrug braşoave, însă în acele momente de cumpănă şi imensă tensiune, când am simţit că mă părăsesc şi ultimele puteri, am alunecat şi pentru câteva clipe m-am scufundat în apa rece. Acest fapt a decis soarta peştelui. Cu puteri sporite şi după mai bine de două ore de luptă dreaptă, în care am îngheţat stând în apă şi sub apă, am adus la mal o lostriţă (hucho- hucho, taimen) de 135 cm şi 20,5 kg. Pe acesta nu l-am eliberat însă, era mascul şi am zis că merită reţinut, nu atât pentru carne cât pentru mumificarea capului peştelui, fiindcă cu un asemenea exemplar te întâlneşti o dată în viaţă.

            Văzând peştele în portbagajul maşinii, am pornit în trombă spre primul magazin pentru a cumpăra făină de mălai şi usturoi. Bineînţeles, am cumpărat şi o sticlă cu cea mai fină băutură din raft, un whisky de calitate superioară, deoarece urma o seară cu cină proaspătă din preparate de peşte, mămăliguţă şi mujdei de usturoi.

            Dumnezeu m-a binecuvântat cu cel mai frumos peşte din lume, iar eu  m-am simţit ca un Zeu în acea seară de neuitat, pe care am petrecut-o, până la o anumită oră, alături de minunata mea familie.

Petru Miloş

 
« Prethodna   Slijedeća »

FrontPage