Uniunea Croatilor din Romania | Zajednistvo Hrvata u Rumunjskoj

Ieşirile pe malul unui râu sau a unui lac sunt foarte puține pe timp de iarnă, mai ales din cauza frigului şi a prohibiției unor specii de peşti dragi mie.

            Prin urmare, nu îmi prea rămânea altceva de făcut în timpul meu liber decât delectarea cu un cognac veritabil la gura sobei şi reîmprospătarea memoriei cu amintiri şi năzbâtii făcute în copilărie. Pentru că dintre toate jocurile copilăriei cel mai mult mi-a plăcut pescuitul, am să încerc să vă împărtăşesc în următoarele rânduri şi vouă, dragi cititori ai ziarului Hrvatska grančica, câteva dintre amintirile  (plăcute sau mai puțin plăcute) trăite pe lângă malul minunatului nostru râu Caraş.

            Ca orice copil din acele timpuri care se ocupa cu pescuitul, aveam şi eu o undiţă improvizată. Era compusă dintr-un băţ de alun, ață de la bunica, ac de gămălie îndoit, iar în loc de plumb foloseam piulițe de la şuruburi. Momeala de bază era pâinea înmuiată în lapte şi stoarsă în cârpă uscată, iar primii peşti capturați au fost boişteanul şi beldița. Cu mâna pe inimă vă destăinui, dacă cineva m-ar întreba în ziua de azi care este cel mai bun peşte pe care l-am mâncat vreodată, ia-şi răspunde fără să stau prea mult pe gânduri: aceia pe care i-am prins la ață şi ac de gămălie, cu pâine înmuiată în lapte.

            Nu a trecut multă vreme până ce părinții s-au hotărât să-mi cumpere prima undița adevărată, bineînțeles, cu sacrificii mari din partea mea,- note bune la şcoală, harnic în gospodărie şi la muncile câmpului. Numai că toate aceste sacrificii au durat până la dobândirea premiului cel mare, şi anume undița. A trecut foarte puţin timp, vreo două, trei săptămâni, că răsplata mea pentru părinţi a şi venit. Era vorba despre o invitaţie de la dirigintă în care o ruga pe mama să se prezinte de urgență la şcoală din cauza absenţelor nemotivate. Mai apoi, părinţii m-au dus şi la Spitalul județean din Reşita, din cauza unui accident suferit la pescuit, când toate cele trei cârlige ale Blinkerului cu care pescuiam mi s-au înfipt în bărbie. Cireaşa de pe tort avea s-o aducă paznicul de pescuit din acea vreme, domnul Haţegan Petru, Dumnezeu să-l odihnească în pace, care a venit la noi în casă pentru a le atrage atenția părinţilor că va fi nevoit să mă amendeze în cazul în care mă va mai găsi la pescuit fără permis! E de la sine înțeles ce avea să urmeze: am rămas fără undiță şi nu aveam voie să ies din casă ca să umblu alandala.

            Am fost nevoit să mă conformez situaţiei şi măsurilor impuse de părinţi, deşi ştiam că mai devreme sau mai târziu totul trebuia să revină la normal. Eram atât de contaminat cu virusul acesta al pescuitului încât am început să-i mint pe părinţi în toate felurile. De multe ori le ziceam că urma să plec cu toată clasa într-o excursie de o zi pe Cheile Caraşului, cu profesorul de geografie, iar eu mă duceam la pescuit pe Caraş în jos, în aval de comună. Sincer, şi acum mi-ar plăcea să retrăiesc acele clipe unice: singur pe malul râului, cu câteva țigări furate de la părinți, slănină şi cârnați de casă şi cu mai multe serii de scăldat în apa rece a Caraşului. Tot de atunci datează şi apropierea mea de licorile lui Bachus, meteahnă de care nu reuşesc să mă dezbar nici astăzi. Însă cea mai mare dezamăgire a mea consta în faptul că nu aveam voie să vin cu peştele acasă, ca să nu descopere părinţii că am fost la pescuit. De atunci m-am obişnuit să eliberez peştii, cu toate că uneori opream păstrăvii mai mari pentru a-i frige imediat pe foc, înfipţi în țepuşe subțiri de alun şi frecați cu puțină sare.

            Bineînțeles, şiretlicurile mele cu excursia şi altele, precum interminabilele turnee de fotbal, handbal sau baschet, nu au putut ține la nesfârşit. Am fost prins în fapt şi pedepsit de dirigintă şi părinți, după care am fost nevoit să iau puțină atitudine şi să mă mai maturizez. Cu toate că mă aflam la vârsta în care orice tânăr este predispus şi vulnerabil la provocările tinereții, am spus adio vicilor, tutunului şi alcoolului mai ales, fără cel mai mic regret.  Urma o perioadă vitală pentru orice tânăr de vârsta mea, perioada adolescenței şi examenul de admitere pentru liceu.

Petru Miloş