Uniunea Croatilor din Romania | Zajednistvo Hrvata u Rumunjskoj

Ca orice pescar împătimit al regelui apelor de munte am căutat o zi cu mult soare și vreme frumoasă pentru a mai face o ieșire la un pescuit de păstrăv înainte de închiderea sezonului.

Dar cum vremea din ultima perioadă era foarte ploioasă şi rece, iar prognozele meteo nu erau de partea mea, am decis să nu mai aștept și să-mi încerc norocul chiar şi în aceste condiții inadecvate. În cazul în care aș fi avut de înfruntat o apă tulbure şi cu debit mare pe râul unde urma să pescuiesc, riscul ar fi fost să mă aleg cu 220 km parcurși în zadar și cu câteva glume deplasate din partea soției.

Într-o după masă de luni, după ce am obținut biletul de voie din partea soției, mi-am pus husa cu bețele şi trusa cu năluci în maşină și am demarat în trombă spre fascinanta lume a împătimiților irecuperabili, spre lumea pescarilor adevărați. De abia conduceam mașina pe ploaia torențială, dar gândul îmi zbura numai la apa râului, pe care nu prea credeam că o voi găsi limpede în aceste circumstanțe. Am ajuns la locul unde urma să pescuiec și am constatat, spre surprinderea mea, că apa era foarte limpede, dar cu un debit cu mult peste limitele normale. Iar cum norocul îi favorizează pe cei îndrăzneți, şi ploaia s-a oprit, iar eu aveam în fața mea trei, patru ore de pescuit pe un râu de munte cu peisaje minunate, desprinse parcă din basme. Am montat numaidecât lanseta cu un echipament semi-light şi linie fină, ca nălucă am ales o rotativă nr. 3 meeps Aglia și am început cu câteva lanseuri într-o zonă cu apă lină, însă fără rezultat. Am continuat să urc în amonte lansând în bulboane cu repezimi între bolovani, însă năluca s-a dovedit a fi prea ușoară şi foarte vulnerabilă la agățături pe albia râului, fapt ce m-a determinat să o înlocuiesc cu o oscilantă mult mai greoaie. Nu prea am avut succes nici cu oscilanta, doar atacuri nehotărâte din partea peștilor, așa că am decis să continui pescuitul până la lăsarea întunericului numai la oscilante. Dar cum un ghinion nu vine niciodată singur, a început iarăşi ploaia, o ploaie de toamnă rece ca gheața, care nu prea dădea semne de încetare. Am zărit în depărtare un loc cu o mică cascada şi apă lină și am hotărât să fac câteva lanseuri şi acolo, deoarece aveam o premoniție optimistă în privința locului. Am lansat de câteva ori în susul râului, din jos de cascadă, însă doar 2 păstrăviori eliberați imediat, după care am schimbat năluca cu o rotativă nr. 5, una foarte mare pentru o asemenea apă, dar care s-a dovedit a fi o alegere perfectă pentru ultimele lansări înainte de lăsarea întunericului. Am lansat paralel cu malul de unde pescuiam eu, apa era lină și adâncă, iar când năluca a atins fundul apei am început recuperarea. Pe la jumătatea râului am avut parte de un atac feroce, foarte hotărât, am înțepat şi am început lupta cu peştele. Am fost sigur că este peştele meu, regele apelor de munte, păstrăvul indigen! Am scos captura din apă, era un exemplar frumos, un mascul de 2,200 kg pe care l-am pozat imediat cu telefonul mobil. În timp ce mă pregăteam să adun ustensilele şi să pun păstrăvul în traistă, am călcat în gol printre fâneața de pe malul râului şi am plonjat necontrolat în apa rece ca gheața şi adâncă de 1.5 m. Am simțit până în măduva oaselor răcoarea apei de munte, care nu avea mai mult de cinci, șase grade. Noroc că am pozat peștele înainte de bălăceală, deoarece celularul neperformant, nerezistent la apă, trebuia dus la reparații a doua zi. Sincer să fiu, cred că o să-mi amintesc cu plăcere toata viața de fiecare amănunt din această aventură cu peripeții frumoase!

Petru Miloş