Home arrow Hrvatska grancica arrow Majestatea Sa regele Mihai I al Romāniei a murit arrow Hrvatska grancica arrow Evenimente 
Arhiva articole Hrvatska grancica Evenimente

Search by tag : kafic, rimer, sojka, uniunea croatilor


Majestatea Sa regele Mihai I al Romāniei a murit PDF Imprimare E-mail
miercuri, 17 ianuarie 2018

Marți, 5 decembrie 2017, la reședința sa privată din Aubonne ( Elveția) unde s-a retras în martie 2016 renunțând la viața publică din motive de sănătate, M.S. regele Mihai I s-a stins din viață după o lungă și grea suferință.

     Regele Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921 la Castelul Peleș din Sinaia. În contextul Crizei Dinastice provocate de renunțarea de către Carol la prerogativele de principe moștenitor, în ianuarie 1926 Parlamentul țării îl proclamă ca moștenitor al tronului. Fiind minor, se constituie totodată și Regența Regală.

     În 1927 regele Ferdinand I moare, iar prerogativele regale au fost exercitate de Regența Regală, regele Mihai I fiind minor.

     Carol, revenit pe neașteptate în țară la 8 iunie 1930, este proclamat de către Parlamentul țării rege, iar Mihai este detronat primind titlul de Mare Voievod de Alba-Iulia.

     Situația politică internă din anul 1940 și contextul extern nefavorabil îl determină pe regele Carol al II-lea ca pe 4 septembrie să-l însărcineze cu formarea guvernului pe generalul Ion Antonescu, care la 6 septembrie l-a determinat pe acesta să abdice și astfel Mihai devine pentru a doua oară rege al României cu titlul de Mihai I. Regimul nedemocratic, de dictatură personală instaurat de Ion Antonescu a reprezentat și izolarea regelui la regele-mihai-i-al-romaniei-fotografie-oficiala-casa-regala-a-romaniei-800x1003.jpgCastelul Peleș din Sinaia.jnpjptemagfzad0xodi3odzhmzewzgq1zju4zgmzmgmxyji5zgeyymi0za==.jpg

      În condițiile ofensivei militare sovietice declanșate la 20 august 1944 pe frontul Chișinău – Iași, obiectivul înlăturării lui Ion Antonescu de la guvernare s-a realizat la 23 august când acesta, venind în audiență la Palatul Regal, a fost arestat deoarece a refuzat ieșirea din alianța fascistă. Evenimentul a marcat pe plan intern revenirea la democrație prin repunerea în funcțiune a Constituției din 1923, iar pe plan extern alăturarea României la coaliția antifascistă. Participarea României alături de coaliție a dus la scurtarea războiului cu șapte luni, iar la Conferința de Pace de la Paris din februarie 1947, țara noastră a obținut anularea Dictatului de la Viena din august 1940, ceea ce a însemnat întregirea graniței sale nord-vestice.

     Instaurarea treptată a comunismului cu sprijinul URSS începând cu 6 martie 1945 și fără sprijin extern din partea anglo-americanilor, a făcut ca regele Mihai I să fie silit să abdice la 30 decembrie 1947 și astfel să ia calea exilului.

     După evenimentele din 1989, deși cu dificultate, regele a revenit în țară, în 1997 a reprimit cetățenia română, și, la solicitarea autorităților române, s-a implicat ca ambasador al României pe lângă monarhiile constituționale din Europa ca acestea să susțină interesele României de a deveni membru în U.E. și NATO, dragostea lui pentru țară și poporul al cărui rege a fost fiind nestinsă.

Gheorghe Iancov

 
< Precedent   Urmator >