Početna arrow Hrvatska Grančica arrow Događaji arrow „KARAŠEVSKA ZORA” LA RESITA SI MEHADICA arrow Hrvatska grancica arrow Folclor 
Arhiva članaka Hrvatska grancica Folclor

„KARAŠEVSKA ZORA” LA RESITA SI MEHADICA PDF Ispis E-mail
Wednesday, 08 August 2018

     Joi, 5 iulie 2018, Ansamblul folcloric „Karaševska Zora” a participat la Zilele orașului Reșița, eveniment organizat, an de an, cu ocazia praznicului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, patroni spirituali ai oraşului. Manifestările reunite sub genericul „CUSTOM REȘIȚA” s-au întins pe mai mult de o săptămână și s-au derulat în mai multe locații: în Centrul Civic, în Parcul Tricolorului, în Parcul Cărășana, în Poiana Golului și pe stadionul Mircea Chivu. Astfel, în anul Centenarului, organizatorii au pregătit un program bogat și diversificat, care să împace, în același timp, toate dorințele, preferințele și vârstele. Activitățile au fost diverse, de la competiții sportive, ateliere medievale și proiecții de filme în aer liber, la spectacole de muzică populară sau clasică și concerte rock. Printre surprizele ediţiei de anul acesta s-au numărat nume precum Ruby, Smiley, What’s Up, Zdob şi Zdub, Emeric Imre&Jimmi L Laco, Sabin Păuța, Dean Bowman și Anca Pârlea, Dani Oţil, Red Flame, Cristi Iakab&The Road Band, Nicu Novac, Rică Vulpe, Petrică Viţa, Nicu Blidariu şi mulţi alţii.

img_3997.jpg

     Pe scena amplasată în Parcul Tricolorului, distracţia şi voia bună a fost întreţinută de grupuri şi formaţii culturale ale etniilor conlocuitoare, printre care și ansamblul folcloric „Karaševska Zora”. Membrii formației au încântat publicul cu frumoasele costume și dansuri tradiționale carașovenești, primind aplauzele spectatorilor aflaţi pe platoul din faţa scenei.

  img_4467.jpg   În perioada imediat următoare, vineri, 20 iulie, Ansamblul „Karaševska Zora“ a participat la Mehadica, jud. Caraş-Severin, la prima ediţie a Festivalului Interetnic „Noi, toţi, suntem România!”, organizat de către Asociaţia Macedonenilor din România. Dedicat Centenarului Marii Uniri, festivalul a reunit ansambluri folclorice ale mai multor comunități etnice, care și-au reprezentat cu mândrie comunitățile din care fac parte, dar și ansambluri folclorice românești din zona Banatului și zona Olteniei. Amintim aici: ansamblul Asociației Macedonenilor din România „Sonțe”, ansamblul folcloric al minorității croate „Karaševska Zora“, ansamblul folcloric „Doina Banatului”, ansamblul folcloric al comunității bulgare „Balgarce”, ansamblul folcloric al minorității rutene „Holubok”, ansamblul folcloric de tineret al Asociației Macedonenilor din România „Perlele Ohridului” și ansamblul folcloric „Maria Tănase”.

     De data aceasta, Uniunea Croaților din România a fost reprezentată de echipa de tineret a formației cultural-artistice „Karaševska Zora“, care a evoluat pentru prima dată pe o scenă mare, în cadrul unui festival. Alături de doi membri mai vechi ai formației, tinerii artiști au prezentat un program folcloric de excepţie, care face cinste comunității croate. Prestația lor a fost răsplătită cu ropote de aplauze din partea publicului prezent la eveniment, iar din partea organizatorilor au primit diplomă de participare și plachetă.

     Ansamblul „Karaševska Zora“ participă la numeroase festivaluri atât în ţară cât şi în străinătate, promovând imaginea culturală şi identitatea locală.

Maria Giurchiţa

 
« Prethodna   Slijedeća »