Home arrow Hrvatska grancica arrow ALESII LOCALI ĪN SEDINTA ORDINARA arrow Hrvatska grancica arrow Administratia 
Arhiva articole Hrvatska grancica Administratia

ALESII LOCALI ĪN SEDINTA ORDINARA PDF Imprimare E-mail
marti, 04 septembrie 2018

Consiliul Local al comunei Carașova s-a întrunit miercuri, 22 august 2018, într-o ședință ordinară, care a avut loc în sala de ședințe a Căminului Cultural Carașova.

     Ordinea de zi a şedinţei a cuprins patru proiecte de hotărâre și capitolul diverse.

     La ședință a fost prezent și parohul Parohiei Romano Catolice din com. Carașova, pr. Rebegila Petru. În fața aleșilor locali, parohul și-a exprimat dorința de atribuire către parohie a terenului aferent cimitirului din Carașova, precum și a terenul aferent clădirii capelei Kalvaria și a Izvorului Sfânta Maria, în vederea reglementării regimului juridic al acestor bunuri imobile aflate în folosința unității de cult. Solicitarea are la bază intenția parohiei de a construi o capelă în cimitir, renovarea capelei Kalvaria, precum și unele lucrări de întreținere la locul de pelerinaj denumit „Sf. Maria de la Lourd”. Pentru a putea demara aceste lucrări biserica trebuie să fie proprietară pe aceste terenuri, a susținut preotul în fața aleșilor locali: „Cimitirul a fost donat bisericii în urmă cu 100 de ani. Nu este intabulată toată suprafața. În total sunt 3,150 ha, din care biserica deține doar 1,150 ha, nu toată suprafața. Pentru a iniția realizarea proiectului biserica trebuie să fie proprietar, iar când spun ”biserică” mă refer la toți credincioșii. Suprafața deținută de biserică reprezintă suprafața ocupată doar de morminte. Nu putem să împărțim cimitirul în trei și a treia parte să revină bisericii. Eu trebuie să protejez cimitirul. Kalvaria nu este intabulată niciunde, iar pentru a putea demara renovarea avem nevoie de terenul aferent” a declarat pr. Rebegila Petru. 20180822_092739.jpg

      Aleșii locali și-au format o părere de ansamblu și au luat în vedere solicitarea parohului, urmând să se pronunțe în momentul în care vor avea în față proiectul de hotărâre, precum și informații concrete despre modul în care se dorește a se realiza proiectul. Până atunci însă, discuții pro și contra.

     Consilierii locali au aprobat cu unanimitate de voturi proiectul de hotărâre privind modificarea organigramei și a statutului de funcții al aparatului de specialitate al primarului comunei Carașova pe anul 2018. Astfel, s-a propus înființarea Compartimentului Implementare Proiecte Finanțări Externe, având în componență un post care va funcționa pe perioada implementării proiectelor finanțate prin PNDR, pentru care au fost încheiate contracte de finanțare.

     Cu zece voturi pentru și o abținere a fost aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea listelor de cantități de lucrări suplimentare la contractul care vizează lucrările de amenajare a platoului de acces în clădirea Primăriei Carașova, reparația zidului de sprijin, a trotuarelor și amenajarea parcării, aflate în curs de desfășurare. Ulterior demarării lucrărilor, s-a constatat necesitatea amenajării zonei din spatele clădirii primăriei, contravaloarea acestor lucrări suplimentare ridicându-se la suma de 10.015,68 lei.

     Proiectul de hotărâre privind aprobarea impozitelor și taxelor locale pe anul 2019 a primit aviz negativ din partea aleșilor locali, șapte dintre ei nefiind de acord cu art. 5 care face referire la subvenționarea din bugetul local a taxei de salubritate. Grupul PNL a solicitat o situație detaliată privind costurile pentru transportul și depozitarea gunoiului menajer.

Maria Giurchiţa

 
Urmator >