Home arrow Hrvatska grancica arrow Evenimente arrow ZIUA NATIONALA SARBATORITA LA LICEUL BILINGV DIN CARASOVA arrow Hrvatska grancica arrow Evenimente 
Arhiva articole Hrvatska grancica Evenimente

Search by tag : kafic, rimer, sojka, uniunea croatilor


ZIUA NATIONALA SARBATORITA LA LICEUL BILINGV DIN CARASOVA PDF Imprimare E-mail
marti, 15 ianuarie 2019

Centenarul Marii Uniri a fost sărbătorit pe 28 noiembrie și 29 noiembrie 2018 și de elevii Liceului Bilingv Româno-Croat din Carașova.

     De la mic la mare, elevii au pregătit mai multe momente închinate celor 100 de ani de la Marea Unire. Elevii claselor primare și de gimnaziu au întreprins în cadrul evenimentului o serie de activități care au cuprins ateliere de lucru, cei de la ciclul liceal au susținut o sesiune de comunicări, profesorul de istorie Mircea Marila a evocat importanța Marii Uniri din 1918, după care a fost intonat imnul de stat al României.

 dsc_0033.jpg    Prin urmare, în cadrul proiectului de parteneriat cu Biblioteca Comunală, elevii clasei pregătitoare, I, a II-a, III-a și a IV-a, sub îndrumarea învățătoarelor Filca Ana, Borcescu Aida, Polec Angela și Sofia Baciuna au desfășurat activitatea cu titlul ”România, țara mea!” ”Pe 28 noiembrie am organizat o acțiune desfășurată în cadrul proiectului educațional pe care îl avem în colaborare cu Biblioteca Comunală Carașova, proiect intitulat ”România, țara mea”. Am organizat diferite activități cu elevii, am citit Legenda Tricolorului, am recitat poezii patriotice, am pictat, iar la final, domnul bibliotecar, Domaneanț Iacob, le-a prezentat câteva filmulețe legate de evenimentele Unirii”, a declarat învățătoarea Filca Ana. Astfel, în timpul orelor de abilități practice, cadrele didactice împreună cu elevii au realizat o expoziție de desene, colaje, au confecționat ghirlande, stegulețe tricolore și ecusoane specifice. Miniexpoziția cu picturi și desene realizate de aceștia a fost expusă pe holurile școlii. ”Clasa a III-a a realizat o carte despre România, nu doar legată de Unire ci de tot ceea ce înseamnă România, inclusiv părerile copiilor despre țară, în timp ce clasa I a pregătit un scurt program artistic cu poezii și cântecele patriotice. Pentru acest eveniment, elevii au realizat și diverse colaje, desene, care să reprezinte simbolic Ziua României, iar truda lor a fost răsplătită cu diplome”, a spus învățătoarea Polec Angela.

     Pentru a sărbători Centenarul Marii Uniri, elevii au plantat în curtea Liceului și 10 puieți de stejar donați de reprezentanții Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului. ”Având în vedere că suntem în anul Centenarului, școala noastră dorește să marcheze Marea Unire, pentru că și noi suntem o mică parte a acestei Mari Uniri, care s-a întâmplat acum 100 de ani”, a declarat directoarea instituției de învățământ, Miștoiu Alina. Elevii au fost foarte încântaţi că au avut ocazia să participe la această acţiune chiar dacă în ziua respectivă temperaturile au fost foarte scăzute.

dsc_0019.jpg

 dsc_0049.jpg    Nicolae Ifca, directorul Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului a declarat că este vorba despre un eveniment care va dăinui peste veacuri: ”Astăzi, la Carașova, împreună cu Liceul Bilingv și Administrația Parcului Semenic Cheile-Carașului încercăm să marcăm Centenarul prin plantarea în curtea Liceului a câtorva exemplare de puieți de stejari care vor dăinui peste ani. Am pregătit și un remember, un act semnat de reprezentanţii ambelor părţi implicate, care va sta la loc de cinste în incinta celor două instituții. Prin această acțiune încercăm să conștietizăm și elevii, dar și comunitățile de ce este importantă o arie naturală protejată, iar pentru noi, pentru Administrația Parcului, este foarte important să avem o relație foarte bună cu comunitățile din jur și să le destăinuim tainele ariei natural protejate.”dsc_0084.jpg

     Întreg colectivul Liceului Bilingv s-a implicat cu mult entuziasm și cu multă dăruire pentru a realiza toate aceste activități menite să celebreze Marea Unire.dsc_0075.jpg

Lina Tincul

 
< Precedent   Urmator >