Uniunea Croatilor din Romania | Zajednistvo Hrvata u Rumunjskoj

Cum în ultima vreme pescuiesc mai tot timpul anului în Austria, am decis să vă împărtășesc încă o aventură petrecută pe malul râului Mur.

     Râul Mur curge pe teritoriul Austriei, Sloveniei şi Croației, iar apele sale adăpostesc exemplare excepționale de lipan, păstrăv şi lostriță. Anul trecut, la începutul lunii decembrie, mi-am încercat norocul la lostriță și am decis să pescuiesc numai cu năluci de dimensiuni mari de 15-20 cm, iar ca linie principală am folosit un fir de 0.30. Lanseta a fost una medie cu o lungime de 3 m şi cu o putere de acțiune 40/80 grame.

     Într-o dimineață geroasă de decembrie cu o temperatură de -4°C am plecat să hoinăresc pe malurile râului Mur, cu speranța de-a mă întâlni cu regina apelor de munte, lostrița. Am ales un loc necunoscut, dar cu apă adâncă de 4 şi chiar 5 metri. Apa era foarte limpede, fapt pentru care am fost nevoit să pescuiesc numai în locuri unde apa era foarte adâncă dar şi cu năluci de culoare închisă. Am pescuit primele două ore cu voblere şi twistere de toate felurile, însă fără nici un atac din partea peştilor. Am uitat să menționez de la început faptul că în luna decembrie sezonul este deschis şi la păstrăvul curcubeu, dar nici acesta nu era interesat de nălucile prezentate de mine.

     Am hotârat să plec acasă, deoarece aveam senzația că nu-mi mai simt degetele de la picioare din cauza frigului, iar în multe locuri eram nevoit să pescuiesc cu picioarele în apă din cauza pomilor de lângă malul râului. Evident, aveam cizme până la şolduri, dar erau cizme de cauciuc, foarte subțiri şi nu făceau față temperaturilor şi situației din acea dimineață. Aşa că am plecat acasă numaidecât, iar cum distanța nu era una mare, doar 12 km, am decis să revin după amiază, inainte de lăsarea întunericului, poate norocul îmi va surâde de această dată.

     Ajuns acasă am pus la fiert o țuică din prune de la Caraşova, am prăjit puțină slănină şi două bucați de cârnați de casă, iar după ce m-am delectat cu aceste bunătăți am trecut la treabă imediat. Am decis să schimb stilul de pescuit, de la mediu la unul mai uşor, altă lansetă, altă mulinetă, iar ca năluci am decis să pescuies la oscilante şi rotative. Cum ziua este foarte scurtă în timpul iernii, nu prea aveam mult timp la dispoziție până la lăsarea întunericului. Iar cum soția nu era acasă, l-am intrebat pe tata să mă ducă cu maşina, şi de ce nu, să stea cu mine până pescuiesc. A refuzat categoric, că doar cine ar mai sta ca mine pe malul apei la temperaturi de -6/7 ° C ?

     Am ajuns din nou pe malul râului Mur, de această dată mult mai optimist şi mai încrezător în nălucile mele. Hotârat să prind cu orice preț un peşte mai frumuşel, unul cu care să mă pot mândri în fața familiei şi a prietenilor, am început primele lanseuri cu o oscilantă norocoasă, pe care o am de câțiva ani buni, şi rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Am prins doi păstrăvi curcubeu de aproximativ 40 cm pe care i-am eliberat numaidecât, fără a imortaliza momentul cu smartphonul mobil. Oricum, erau peşti peste limita legal admisă de lege, dar eu voiam altceva, ceva care să-mi amintească de această aventură extremă pe malul râului.

     Am continuat să cred şi să sper la marea captură, aveam o premoniție în această privință. La un moment dat, cineva din apele adânci ale râului mi-a răspuns cu un atac puternic şi năucitor, atât de puternic încât era să rămân fără undița din mână. Eram sigur că nu este vorba de un peşte monstruos deoarece peştii foarte mari nu au atacul atât de violent ca şi cei mici, am înțepat ferm şi hotârător, iar lupta a început. Şi doar după câteva minute am adus la mal o lostriță de aproximativ 4 kg, pe care am eliberat-o imediat pentru că nu era peştele meu, nu era monstrul la care jinduisem.

     Am mai insistat cu câteva lanseuri în aceeaşi zonă, dar cu năluci de dimensiuni mari şi deschise la culoare. Se întunecase aproape de-a binelea, iar eu continuam să sper la marea captură, iar la unul dintre ultimele lanseuri am avut parte de un atac destul de silențios după care am înțepat iarăşi ferm şi hotârat. Peştele parcă încremenise, iar la prima impresie am crezut că am agățat de vreun bolovan din albia râului. Dar prima impresie mi-a fost contrazisă după doar câteva momente, atunci când peştele a început să urce în amontele râului cu linia mea de pescuit. Eram sigur că este vorba de ceva foarte mare, iar cum malul râului era puțin abrupt, am fost nevoit să intru cu picioarele în apă, de această dată fără cizme de cauciuc. Trebuia să las fir liber peştelui ca să-l obosesc, însă debitul mare al râului şi dimensiunea peştelui au avut de câștigat de această dată. După doar câteva minute peştele mi-a rupt firul şi s-a dus în lumea apelor, în lumea lui. Iar eu, învins de această dată, am fost nevoit să plec cât mai repede acasă si să schimb hainele ude până la șolduri cu unele uscate. Până a venit soția după mine a durat aproximativ 20 minute, timp în care am fost nevoit să storc de apă şosetele şi două perechi de pantaloni.

    Nu mă consider un învins şi nu mi-a plăcut niciodată să mi se spună aşa. Sunt un învingător pentru că nu am renunțat niciodată la frumosul naturii, frumosul pescuitului şi al hoinărelii cu undița în mână pe malul apei. Natura este biroul pescarului. Iar ca pescar hoinar ce sunt, întodeauna voi visa la marea captură!

Petru Miloş