Home arrow Hrvatska grancica arrow Invatamant arrow ZIUA INTERNATIONALA A LIMBII MATERNE arrow Hrvatska grancica arrow Invatamant 
Arhiva articole Hrvatska grancica Invatamant

ZIUA INTERNATIONALA A LIMBII MATERNE PDF Imprimare E-mail
luni, 25 martie 2019

     Ziua Internațională a Limbii Materne, sărbătorită pe tot mapamondul în data de 21 februarie, a fost celebrată și la Liceul Teoretic Bilingv Româno-Croat din Carașova, promovând astfel diversitatea culturală şi lingvistică. Pe lângă etnicii croați care învață aici și care sunt majoritari, mai putem întâlni elevi de etnie rromă, dar și elevi a căror limbă maternă este limba română.

     Pentru a marca această zi importantă, elevii claselor I-IV din Carașova, sub atenta supraveghere a învățătoarelor Ana Filca și Aida Borcescu, au organizat un frumos eveniment educativ și interetnic. La eveniment a asistat și directorul instituției de învățământ, domnișoara Alina Miștoiu.

     „Fiecare dintre noi are o limbă maternă, iar astăzi este Ziua Internațională a Limbii Materne. Astăzi, pretutindeni, pe tot globul pământesc, se serbează această zi a limbii materne, a limbii pe care fiecare dintre noi o vorbim acasă, în sânul familiei, cu vecinii de lângă casă sau cu prietenii la joacă. Limba maternă este limba în care cânt, este limba în care visez, este limba în care vorbesc cu păpușa când mă joc, este limba în care vorbesc cu cățelul sau pisica, într-un cuvânt este limba pe care eu o trăiesc. Marele poet Lucian Blaga a spus: „limba este întâiul mare poem al unui popor”. “Limba, graiul matern, este cel mai de preț dar al unui popor pentru că aceasta transmite istoria, trecutul, din generație în generație, iar voi copiii trebuie să fiți mândri că știți mai multe limbi.”, au fost cuvintele de introducere rostite de doamna Ana Filca. dsc_0379.jpg

     Pe tot parcursul evenimentului doamnele învățătoare au interacționat cu elevii, astfel încât fiecare copil să priceapă cât mai bine sensul și importanța acestei zile. La rândul lor, elevii, majoritatea dintre ei de etnie croată, au recitat versuri legate de „limbă” din creaţia unor autori croați, dar și din creațiile unor autori români care au scris despre croații carașoveni, precum și povești scrise de croații din Nermed, Lupac și Clocotici, iar elevii mai mari au prezentat eseuri. La finalul evenimentului fieca-re elev a scris pe un panou special amenajat pentru acest eveniment, câte un cuvânt fumos în limba maternă.

     Limba maternă este cel mai puternic instrument de conservare și dezvoltare a patrimoniului tangibil și intangibil. Toate acțiunile întreprinse în vederea propagării limbii materne vor servi atât la încurajarea diversității și a educației multilingvistice, cât și la dezvoltarea conștientizării depline a tradițiilor lingvistice și culturale din întreaga lume și să inspire, totodată, solidaritate bazată pe înțelegere, toleranță și dialog.

     Data de 21 februarie face trimitere la evenimentele din această zi a anului 1952, când mai mulţi studenţi ce demonstrau în Dhaka pentru recunoaşterea limbii lor materne ‘’bangla’’, drept una din cele două limbi ale Pakistanului de atunci, au fost împuşcaţi de forţele de poliţie. Această zi a fost stabilită pentru prima dată în 17 noiembrie 1999, de către UNESCO și a fost recunoscută de Adunarea Generală a Națiunilor Unite prin aceeași rezoluție prin care anul 2008 a fost declarat Anul Internațional al Limbilor. Începând cu anul 2000, în fiecare an, la 21 februarie, această zi este sărbătorită de toate instituţiile care, prin promovarea limbilor materne, militează pentru promovarea diversităţii culturale. În acest sens, Uniunea Croaților din România militează constant pentru păstrarea și promovarea limbii materne, ca și componentă fundamentală a identității etnicilor croați de pe aceste meleaguri.

     Limba maternă și cultura sunt componente esențiale în procesul de definire a unei minorități naționale. Însușirea limbii materne, precum și utilizarea ei ca mijloc de comunicare contribuie la conservarea și perpetuarea identității fiecărei minorități. Există obiceiuri, există tradiții care se păstrează și se transmit mai departe, dar limba maternă se poate pierde foarte ușor, dacă nu este învățată și vorbită în familie ori dacă nu este studiată și exersată în școală.

Maria Giurchiţa

 
< Precedent   Urmator >