Uniunea Croatilor din Romania | Zajednistvo Hrvata u Rumunjskoj

     Aşteptând cu sufletul la gură deschiderea noului sezon de pescuit nu am mai ținut cont de vremea capricioasă de afară şi de temperaturile foarte scăzute din această perioadă a anului și am decis să-mi încerc norocul la un pescuit staționar la crap şi caras, însoțit fiind de fiică mea Emma, şi ea, la rândul ei, un pescar în devenire. Am ales o baltă sălbatică, de această dată una departe de zgomotul asur-zitor al mijloacelor de transport în comun şi cât mai departe de zona urbană. Era o sâmbătă a lunii lui mărțisor cu cer înnorat şi o dimineață răcoroasă cu multă brumă. Am aşteptat să iasă soarele şi, pe la orele prânzului, am plecat la pescuit într-o lume cunoscută numai de noi, pescarii. Aveam un traseu de parcurs de aproximativ 25 km cu maşina şi 2 km de mers pe jos. Vremea a ținut cu noi la început, iar după primele două, trei ore de pescuit, norii s-au adunat şi a început o ploaie măruntă de primavară, cu vânt slab, dar foarte rece, deoarece temperatura aerului a scăzut instantaneu. Un fenomen neplăcut al vremii la deschiderea noului sezon, care m-a determinat să iau cea mai grea decizie pe care o putea lua un pescar aflat pe malul bălții, aceea de-a pleca acasă.

     La crap şi caras nu prea am avut activitate din partea peştilor, cu toate că am pescuit numai cu momeli naturale: porumb, grâu fiert, mămăligă amestecată cu usturoi şi miere, râme roşii şi viermuşi. Singurele specii de peşti active care au muşcat din momelii-le noastre au fost roşioarele şi plăticile, pe care le-am eliberat de dragul fetei. Deşi, dacă era după mine, aş fi oprit câteva pentru o saramură. Ne-am adunat ustensilele şi am plecat spre maşină, dezamăgiți de vremea de afară, însă am lăsat o undiță echipată de spining, cu vobler micuț de 3,5 cm, pentru că ştiam câțiva afluenți în drum spre maşină, care alimentează balta la care am pescuit până acum. Primele lanseuri le-am făcut eu şi imediat mi-am dat seama că peştii sunt activi. Am prins un păstrăv şi pe al doilea l-am scăpat. Am predat lanseta fiicei mele care ardea de nerăbdare să prindă câțiva păstrăvi. Pescuitul la răpitori o face mai fericită decât cel staționar. Eu m-am aşezat pe scăunel şi am admirat bucuria unui copil fericit la cel mai înalt nivel, departe de laptop, tabletă, smartphone, playstation şi toată tehnologia din ultima vreme.

     Binențeles, o mai ajutam la scoaterea peştilor din apă, şi la măsurarea acestora, deoarece câțiva am oprit pentru o prăjeală cum se cuvine unor pescari adevărați. După câteva capturi şi un spectacol de nădejde, peştii s-au speriat şi nu au mai vrut să atace nălucile înşelătoare ale micului pescar, patru peşti am luat acasă cu noi, doi indigeni şi doi păstrăvi curcubeu, şi trei am eliberat. Însă, niciun păstrăv capital şi nici un clean mai răsărit nu au îndrăznit să ne atace nălucile, deşi, ştiu din anii precedenți de existența lor în această baltă, mai ales în coada lacului unde este o zonă potrivită pentru ei din toate punctele de vedere, cu apă oxigenată şi mult puiet. Am curățat peştii pe ma-lul apei şi am plecat numaidecât spre maşină ca să nu ne prindă seara pe drum, deoarece aveam aproximativ 2 km de mers pe jos. În plus, trebuia să prindem un magazin deschis în drum spre casă ca să cumpărăm usturoi şi făină de mălai pentru o cină cu peşte proaspăt, mujdej de usturoi si mămăliguță, dar, şi un pahar de țuică din Caraşova, învechită câțiva ani buni în butoaie din lemn de stejar.

Petru Miloş