Uniunea Croatilor din Romania | Zajednistvo Hrvata u Rumunjskoj

Sfârşitul lunii septembrie m-a surprins pe malul unui lac sălbatic foarte drag mie, situat la granița dintre Austria cu Slovenia.

     Am plecat vineri după amiază direct de la lucru, cu intenția să înnoptez în maşină, pe malul apei, și să pescuiesc până a doua zi dimineața. Cum programul de lucru la noi în firmă este mai scurt vinerea, am ajuns la destinatie în jurul orei 15:00, mi-am achitat taxa de pescuit şi am plecat în grabă să-mi caut un loc accesibil cu maşina până pe malul lacului unde urma să pescuiesc. Iar cu un minim de efort am găsit repede un loc frumos, cu apă adâncă de aproximativ 2-3 metri şi fără prea multă vegetație pe fundul apei. Un loc numai bun pentru pescuit nocturn, cu un risc scăzut de agățături.

     Am momit apa cu bulgări de mămăligă amestecată cu făină din semințe de dovleac şi usturoi granulat, în care am introdus viermi de carne, porumb şi râme roşii de bălegar. În timpul în care aşteptam ca momeala să-şi facă efectul, am adunat lemne de foc şi m-am delectat cu o bere rece şi cu o priveliște desprinsă parcă din basme. Am montat două bețe pentru crap, la montură fixă cu viermişori şi porumb, iar un băț mi l-am pregătit pentru peştii răpitori, cu oscilante mari şi peştişori din silicon, deoarece ştiam de prezența ştiucilor şi a somnilor în acea zonă a lacului.

     Am dat sonorul la maxim pe stativele cu senzori, unde erau montate bețele pentru pescuitul crapului, după care m-am deplasat câțiva zeci de metri în aval și în amonte, pentru a-mi încerca norocul la răpitori de talie mare, precum somnul şi ştiuca. Am început cu oscilante de mici dimensiuni, de culori închise, însă numai câteva mârlițe mi-au atacat aceste năluci mincinoase, Le-am eliberat imediat, erau trei la număr, binențeles, toate sub limita legal admisă de lege. În schimb, am tot observat ieşind la suprafața apei ştiuci şi avați de dimensiuni impresionante, vânând peştişori mici.

     Între timp a sunat alarma senzorilor de la bețele montate la crap, dar am alergat degeaba, pentru că peştele a scuipat momeala din gură până am ajuns să contrez. Am reînnoit monturile şi am lansat din nou în acelaşi loc, după care am reluat pescuitul la răpitori cu năluci artificiale, de această dată cu voblere de dimensiuni mari, chiar cele mai mari din trusă, toate scufundătoare până la 1.5 m adâncime. Am lansat de câteva ori fără nici un atac din partea peştilor, iar spre amurg am avut parte de două atacuri fără captură şi, imediat, mi-am dat seama că este vorba de cel mai mare peşte din baltă, somnul. Am schimbat voblerul pentru ştiucă cu unul pentru somn şi, după doar câteva lanseuri, am avut senzația că „m-a lovit trenul”. O smucitură foarte puternică a intrerupt liniștea serii, am contrat şi am început să mă lupt cu un exemplar uriaș căruia i-am văzut doar spatele, peștele aflându-se la doar trei metri, patru metri depărtare. A fost o imagine cu un puternic impact emoțional, ceva ce poți vedea doar în reportajele video de specialitate. Lupta a durat doar câteva minute, am dat drumul la frâna tamburului de la mulinetă, peştele s-a dus in larg şi a dispărut în numai câteva clipe, cu tot cu voblerul de 15 cm şi câțiva metri de fir. Era un somn de aproximativ 1,5 m lungime şi peste 20 kg greutate, un somn pierdut probabil din cauza neglijenței sau a lipsei mele de răbdare la peştii mari.

     Supărat şi cu inima frântă am decis să-mi pregătesc ceva de mâncare, focul de seară şi să-mi verific bețele de la crap. Am reînnoit din nou monturile la peştii paşnici şi am schimbat monturile de crap cu cele de somn, însă toate în zadar.

     Am prins câteva plătici şi câțiva crapi obişnuiți, din care am oprit doi mai frumuşei pentru saramură, iar pe restul i-am eliberat. Însă, gândul meu tot la somnul cel pierdut a rămas. Aşa-i la pescuit, uneori câştigi, alteori pierzi. Şi peştii au şansa lor.

Petru Miloş