Uniunea Croatilor din Romania | Zajednistvo Hrvata u Rumunjskoj

Fiindcă pescuitul în sezonul rece este inaccesibil la cele mai multe dintre speciile de pești pe care le prețuiesc, nu mi-a rămas nimic altceva de făcut, decât întreținerea și revizia ustensilelor de pescuit, dar și depănarea amintirilor din anii ce au trecut. Lângă o sobă caldă și o țuică fiartă.

     Mi-am amintit de o ieșire la pescuit pe Clisura Dunării în luna decembrie, cu doar câteva zile înainte de Crăciun. O ieșire la pescuit de răpitori precum șalăul, avatul şi, cu puțin noroc, chiar și somnul. Urma să pescuim la peștișori momeală cu montură fixă, prinși în râul Caraș, beldiţe, boistean și mrenuţe de mici dimensiuni. Bineînțeles, am folosit și tehnicile de tip spining precum twistere, voblere și rotative de mari dimensiuni, 7/10/12 cm.

     Cu bunii mei prieteni, Jaguţa și Luca, cel din urmă un novice în pescuitul de pe Clisură, am plecat dimineața devreme în jurul orei 4, pe un ger năpraznic și temperaturi cu mult sub zero grade. Hotărâți și optimiști în privința rezultatelor la pescuit, am plecat într-o lume cunoscută numai de noi, pescari împătimiți ai pescuitului de pe Clisură Dunării și nu numai.

     Am ajuns dimineața devreme la locul unde urma să pescuim și unde am crezut că este cea mai bună opțiune pentru pescuitul la răpitori, respectiv la granița dintre județele Caraș-Severin și Mehedinți, la Cozla mai exact. Un loc cu apă adâncă unde albia fluviului este foarte pietroasă, fără vegetație și mâl pe fundul apei. Un loc aproape perfect unde sălășluiește majoritatea răpitorilor din Dunăre. Odată ajunși la locul cu pricina, ne-am apucat de treabă, fiecare cu ce știe mai bine, ținta noastră comună era șalălul. Am pescuit timp de câteva ore în zadar, fără nici o captură notabilă, am încercat toate momelile posibile pe care le aveam la dispoziție, însă peștii nu au dat nici un semn că vor să se hrănească. Dar nici vremea nu era de partea noastră, vânt, ploaie și puțină ninsoare. Am hotărât de comun acord cu colegii mei de breaslă să mai rămânem câteva ore în același loc deoarece aveam multe amintiri frumoase de-a lungul timpului acolo. Am adunat ceva lemne de foc de pe malul Dunării pentru a ne pregăti ceva de mâncare și ne-am delectat și cu o țuică fiartă din prune de vară de la Carașova, o delicatesă pe malul apei în anotimpul iernii.

    Inițial voiam să înnoptăm lângă malul apei în mașină, dar cum socoteala de acasă nu-i întotdeauna cu cea din piață, am decis să ne întoarcem acasă și să punem capăt acestei aventuri extreme de pe malul Dunării.

     A început să ningă din ce în ce mai mult, și peștii se încăpățânau să mănânce din momeala oferită și prezentată de noi în toate formele posibile, iar frigul și vântul de pe Clisură nu dădeau nici un semn se slăbiciune. Am hotărât să plecăm spre casă cât mai repede, din păcate, de această dată fără nici o captură notabilă. În schimb, am avut parte de încă o aventură la pescuit pe care nu cred că o vom uita prea ușor, una cu temperaturi siberiene și multe peripeții pe malul Dunării.

     Oricum, în drum spre casă am oprit pe la pescarii băștinași din zonă și am cumpărat fiecare câte două, trei kilograme de pește proaspăt pentru masa de Crăciun.

Petru Miloş