Uniunea Croatilor din Romania | Zajednistvo Hrvata u Rumunjskoj

Pescuitul staționar îți poate oferi mari satisfacții și surprize, pescuind la montură fixă sau la plută.

     De obicei, când merg la pescuit pe malul bălții sau pa malul lacului, pescuiesc numai la pește pașnic: crap, caras, plătică, etc. Doar în unele cazuri, când vine fiică mea cu mine, mai iau câte o undiță echipată cu voblere pentru peștii răpitori, deoarece copiii se plictisesc foarte repede, mai ales când peștele nu trage. Astfel, pescuind la voblere, copilul este ocupat cu lansarea și recuperarea nălucii și nu prea mai are timp să se plictisească. Așa s-a întâmplat și în cazul primului șalău prins de Emma, fiica mea, pe malul bălții.

     Ne-am deplasat într-o după amiază la o baltă din apropiere ca să încercăm să prindem ceva crap și caras, deoarece la sfârșitul săptămânii aveau să ne vină câțiva musafiri și era nevoie să-i primim după datinile unei veritabile familii de pescari, adică, cu pește proaspăt, mămăligă și mujdei de usturoi.

     Am pescuit la crap și caras preț de câteva ore, timp în care am prins doar pești sub limita legal admisă, vreo șapte la număr, eu cinci și Emma doi. Activitate am avut, nici vorbă de plictiseală, dar Emma tot insista să-i pregătesc bățul de pescuit la răpitori. Ce-i drept, și eu am observat în mai multe locuri de pe malul apei cum sunt fugăriți peștii mici de răpitori. Am ales varianta unui vobler mai micuț, de 3,5 cm și mai deschis la culoare, ținând cont de culoarea apei din baltă, care era puțin tulbure din cauza ploii abundente din ziua precedentă.

     Eu am rămas fidel pescuitului la crap, știam că înainte de lăsarea întunericului peștii aveau să se hrănească mai intens și am avut norocul unui crap frumușel, de 52 cm. Emma, în schimb, după o oră de pescuit la răpitori, nu a prins decât un caras micuț, agățat cel mai probabil din greșeală cu ancora nălucii. A decis să-și încerce norocul pe malul opus al bălții, după o pauză binemeritată, în care ne-am delectat cu un sandviș făcut în grabă acasă și un suc rece. Eu am început încetișor să-mi strâng ustensilele și să le car la mașină, care era destul de departe de locul unde am pescuit.

     În acest timp o aud pe Emma cum striga disperată după ajutor, am observat unde se afla și am remarcat lanseta încovoiată ca un arc. Înțelegând că are de-a face cu un pește mare la capătul firului, am plecat în grabă cu minciogul spre fiica mea și am ajutat-o să prindă primul șalău. Numai bunul Dumnezeu știe cât mare mi-a fost bucuria în adâncul sufletului, la un moment dat am avut emoții uriașe, poate chiar mai mari decât Emma. Îmi era frică să nu scape peștele, fiind mai sensibilă din fire, știam ce urma să se întâmple după aceea. Însă, de această dată, norocul a ținut cu noi și am plecat acasă cu un crap frumușel și cu un șalău și mai frumos. Avea 58 cm și 2,2 kg. Ne-am întors acasă bucuroși că o să avem pește proaspăt pentru oaspeți și foarte mulțumiți de aventura de pescuit pe care, mai mult ca sigur, o să o ținem minte ani buni de acum încolo, mai ales Emma.

Petru Miloş