Home arrow Hrvatska grancica arrow Invatamant arrow REZULTATELE DE LA EXAMENELE NATIONALE arrow Hrvatska grancica arrow Invatamant 
Arhiva articole Hrvatska grancica Invatamant

REZULTATELE DE LA EXAMENELE NATIONALE PDF Imprimare E-mail
marti, 28 iulie 2020

     În judeţul Caraş-Severin, la examenul de Evaluare Naţională, din cei 1.851 de candidați 1.302 au obținut medii mai mari sau egale cu 5. Dintre aceștia, 6 candidați au încheiat examenul cu media 10.

     Liceul Bilingv din Carașova a fost și anul acesta centru de examen, iar alături de elevii noștri au susținut examenul și 3 elevi de la Școala Gimnazială Goruia. Candidații au fost împărțiți în două săli, măsură luată pentru prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor cu noul virus. În ceea ce îi privește pe elevii de la Liceul Teoretic Bilingv Româno-Croat din Carașova, din cei 9 candidați înscriși, un elev nu s-a prezentat la examen, iar jumătate dintre cei prezenți au reușit să promoveze. La proba de Limba și Literatura Română 7 candidați au obținut note peste sau egale cu cinci, în timp ce la proba de Matematică 5 candidați au obținut note de promovare. Niciun elev nu a făcut contestație. Și în acest an lucrările elaborate de candidaţii care susţin Evaluarea Naţională au fost corectate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele. Anul acesta, rezultatele elevilor au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic, comunicat fiecărui candidat. Este prima dată când notele candidaților sunt afișate în acest format.

     Elevii care nu au participat la prima sesiune a Evaluării Naționale 2020 pentru că s-au aflat în carantină, au avut temperatură corporală peste maximul admis sau au absentat din alte motive medicale, s-au putut înscrie la sesiunea specială a Evaluării Naționale. Calendarul sesiunii speciale a prevăzut susținerea probei la Limba și Literatura Română pe 29 iunie, iar a celei de Matematică pe 30 iunie.

     În ceea ce privește examenul maturității, în sesiunea iunie-iulie de anul acesta s-au înscris 2160 de candidaţi, iar dintr-un total de 1978 de elevi prezenţi au promovat 1170. Liceul Teoretic Bilingv Româno-Croat Caraşova a avut opt candidați înscriși la examenul de Bacalaureat, patru fiind din promoțiile anterioare. Din cei opt candidați, cinci elevi au fost declarați admiși, ei reușind să obțină medii peste 6. Cea mai mare medie a fost de 8,77, iar cea mai mică 6,08. Și elevii care au dat Bacalaureatul au primit un cod unic din partea Ministerului Educaţiei, la fel ca şi cei care au susţinut Evaluarea Naţională. Rezultatele nu au mai fost publicate împreună cu numele şi prenumele elevilor, ci au fost anonimizate şi au putut fi consultate de elevi sau de părinţii acestora doar cu ajutorul codului unic primit.

Lina Tincul

 
< Precedent   Urmator >

FrontPage