Uniunea Croatilor din Romania | Zajednistvo Hrvata u Rumunjskoj

Lunile ianuarie și februarie reprezintă un mare gol în inima oricărui împătimit pescar al apelor de munte și al pescuitului la păstrăv!

     În Austria, în asociația pescarilor sportivi din care fac parte, în această perioadă a anului pescuitul este interzis și nu-mi rămâne nimic altceva de făcut în timpul liber, decât să stau la gura sobei cu cana de țuică fiartă și să-mi aduc aminte de aventurile din vara anului trecut, unele plăcute, altele mai puțin plăcute. Iar în acest număr al revistei am să vă descriu o ieșire mai puțin plăcută, o ieșire la un pescuit de crap, caras și plătică.

     În luna lui cuptor, am ales un sfârșit de săptămână extrem de prielnic, cu vreme frumoasă, cer senin și apă limpede, iar aceste informații le-am cules cu câteva zile înainte de-a pleca la pescuit. Bineînțeles, și biletul de voie mi-a fost aprobat și semnat din partea consoartei și a fetiței, ele având un cuvânt greu de spus în asemenea împrejurări.

După ce totul a fost pus la punct, am decis să plec într-o dimineață de sâmbătă foarte devreme, cu speranța de a găsi un loc mai bun pe malul lacului unde urma să pescuiesc în următoarele 24 de ore.

     Pregătirea nadei pentru pescuit am făcut-o cu o zi înainte de plecare, am fiert două kilograme de făină din porumb și două de făină din grâu, ca să fie nada mai tare decât mămăliga obișnuită, iar ca să o fac mai consistentă și mai pe placul peștilor, am adăugat 2,3 linguri de miere, usturoi granulat, sare, zahăr și câteva esențe de anison și vanilie. Am mai luat de la magazinul din oraș cu specific pescăresc două cutii de râme negre și două cutii de viermișori numai buni pentru pescuitul la caras și plătică, iar pentru dumnealui ,,crapul” aveam ceva boilesuri speciale pentru vară, cu arome de fructe precum căpșună, ananas, prune și cireșe. Mămăliga fiartă am lăsat-o la răcit în frigiderul din garaj, unde urma să se răcească peste noapte, acolo fiind și cutiuțele cu râme și viermișori. Mi-am mai încărcat mașina cu ustensile pe care urma să le folosesc și cu toate cele necesare unui pescuit de 24 de ore și m-am pus la somn numaidecât.

     Dimineața devreme, în jurul orei patru, m-am trezit foarte hotărât și optimist, am tras un tricou pe mine și o pereche de pantaloni scurți, m-am suit în mașină și am demarat în trombă spre lumea pescarilor, o lume știută doar de împătimiții pescuitului pe malul apelor. Aveam de parcurs o distanță de aproximativ 200 de kilometri până la destinație, dar am oprit la primul magazin dintr-o stație peco, de unde mi-am luat micul dejun, un cacao cu lapte și ceva apă potabilă, după care mi-am văzut de drum.

     Am ajuns la destinație în jurul orei șapte, oricum, mai devreme nici nu se putea plăti autorizația de pescuit. Am achitat taxa și trebuia să aștept procedurile de rigoare cu verificare a permisului și altele, timp în care am decis să verific dacă totul este în regulă în mașină și nu cumva am uitat ceva. Când colo, ce să vezi, găleata cu nada de 25 litri și cutiuțele cu râme și viermișori nu erau printre celelalte lucruri. Am sunat repede acasă, mi-am trezit familia și am aflat că lucrurile mele stăteau încă la răcoare în frigiderul din garaj. Nu doresc și nu vreau să fi fost nimeni în locul meu în acel moment. Între timp, băiatul mi-a adus autorizația și numărul de ștand unde urma să pescuiesc, iar eu am înghițit în sec de câteva ori și nu mai știam ce să fac.

     Am ajuns la locul unde urma să pescuiesc și mi-am instalat repede cortul ca să se vadă locul ocupat după care am demarat iarăși în trombă la primul magazin din apropiere pentru a cumpăra ceva boabe de porumb măcar, asta ca să nu pescuiesc numai la pâine înmuiată în lapte. Însă, ghinion după ghinion, în acea zonă a Austriei, la granița cu Slovenia, era un fel de sărbătoare, nigee, iar magazinele din apropiere erau toate închise. Iar cum ustensilele pentru pescuitul răpitorului și trusa cu năluci au rămas acasă, nu am mai avut altă soluție și am fost nevoit să pescuiesc numai la pâine. Am prins câteva plătici, nimic ieșit din comun, iar câteva dintre ele, destul de mărișoare, le-am oprit pentru saramură la borcan pentru iarnă.

     Supărat în adâncul sufletului din cauza situației în care mă aflam, am decis să pun capăt acestei zile de pescuit, după care mi-am adunat lucrurile și am plecat acasă. Am fost pe un lac care colcăia de crapi și somni, iar eu am pescuit la cocoloș de pâine, era cumva penibil! Am ajuns cu bine acasă undeva spre seară și am deschis sticla cu răchie care era sortită pentru malul lacului, în preajma focului de seară de lângă cort. Într-un târziu m-am liniștit și cu aventura fără de succes de pe malul unui lac plin de crapi și somni, însă stângăciile pe care le-am comis îmi vor rămâne mult timp în minte.

Petru Miloş