Početna arrow Hrvatska Grančica arrow Pescuitul la mreana pe timp de vara arrow Hrvatska grancica arrow Aventuri la pescuit 
Arhiva članaka Hrvatska grancica Aventuri la pescuit

Pescuitul la mreana pe timp de vara PDF Ispis E-mail
Tuesday, 25 November 2008
11.jpgDatorită faptului că locuiesc la sat, iar râul îmi trece prin faţa casei, am avut posibilitatea să încerc anul acesta, la sfârşitul lunii iunie, ,,pescuitul la mreană,, la orice oră a zilei, de dimineaţa devreme şi până seara târziu. Astfel, am constatat că mreana nu are preferinţe la mâncare în ceea ce priveşte o anumită oră a zilei. În schimb la momeală ar cam fi ceva de spus: în primul rând ,,râma de apă,, în anotimpul verii este cea mai eficientă, pe locul doi situându-se râma roşie de bălegar, aceasta având dezavantajul că este preferată şi de peştii mai mici cum ar fi: boişteanul, beldiţa, pietrarul, etc… Se mai poate pescui şi la viermi albi de carne, dar aceştia sunt mai eficienţi pe apa tulbure, după ploaie. Să revenim asupra perioadei de zi în care se hrăneşte mai mult sau mai puţin mreana.

Din experienţă proprie vă garantez că nu există o anumită oră. Dimineaţa devreme se pescuieşte în zona unde curentul este mai slab, cu adâncimi între 50-80cm, iar atunci când apa este tulbure trebuie căutate zone cu apă mai adâncă în speranţa unor capturi mai mari. Odată cu ieşirea soarelui şi cu încălzirea atmosferei, până la amiază, locurile ideale sunt fix la delimitarea zonei dintre locul unde apa are curent slab şi începerea repezişului. Pe caniculă, când căldura atinge cote maxime, se pescuieşte în locuri umbrite de copaci. Pescarul stă la umbră plasând momeala la unu-doi metri de mal în josul râului, sau foarte eficient ar fi, la repeziş, stând în mijlocul râului şi lansând în aval la 3-4 metri. Ultima metodă nu este indicată pentru cardiaci sau pentru cei ce nu suportă căldura şi au probleme cu tensiunea. Montura folosită de mine în această experienţă a fost una simplă şi la îndemâna oricărui pescar, chiar şi a celui începător.  Am folosit lanseta cu acţiune medie, lungime 2,40m, mulineta de mărime 30 echipată cu fir mono de 0,16, ca linie principală şi forfac 0,14, iar cârlig nr. 12 şi plumb culisant de 6 gr. Nu pot să spun că nu am încercat şi la plută, dar atunci şansele de-a prinde mreana sunt mai mari pe vreme ploioasă, când râul este mare şi tulbure. Atenţie cu linia de pescuit. Daca pescuiţi după apusul soarelui, în amurg, şi dupa lăsarea întunericului sunt şanse foarte mari să vă treziţi cu câte un clean zdrăvan şi sigur nu v-ar plăcea să-l rataţi. Daca n-aveţi minciog la îndemână, măcar să aveţi cu voi o lanternă, şi cu puţină atenţie, cu fir de 0,16 puteţi scoate şi clean la kilogram, excepţie făcând-o păstrăvii curcubeu, care mie mi-au venit de hac, fiindcă s-au dus de câteva ori cu montura cu tot. Aceasta în cazul în care pescuiţi în apropierea vreunei crescătorii sau în aval de aceasta. La ultimele doua ieşiri pe râu, pot să zic că am avut parte de un pescuit de nădejde. Prima oară plecasem după ora 12 după-amiază, pe caniculă şi am pescuit exact după detaliile prezentate mai sus, la repeziş cu carabete. Am avut atacuri la aproape fiecare aruncare, pescuiam unde erau repezişuri mai mari şi astfel am adunat în câteva ore vreo 15 mrene, alese bineînţeles. A doua oară am zis să încerc seara, după apusul soarelui. În două ore de pescuit într-un loc cu apă lină, am adunat opt mrene şi trei cleni la aproape jumătate de kilogram. Noaptea, peştilor nu mai le este teamă ca şi ziua şi ies din lăcaşuri în căutarea hranei, exact aşa cum ieşim noi noaptea la pescuit de când legea nu ne mai interzice acest lucru. Am imortalizat câteva momente din această experienţă plăcută, ca să vă bucuraţi şi voi dragi cititori ai revistei Hrvatska Grančica, şi nu-mi rămâne nimic altceva de făcut decât să vă urez mult succes la pescuit şi mult, mult fir întins.

 
« Prethodna

FrontPage