 Pescar pe alte meleaguri
În vara lui 2008, plecasem în Austria la părinţi pentru câteva săptămâni, unde urma să lucrez puţin şi să-i ajut în cazul în care se mutau într-o locuinţă nouă. Eram un bărbat norocos, mi-au găsit ceva de lucru şi cum dincolo se câştigă mai bine, mi-am zis că n-ar strica ceva bani mai mulţi, mai ales că, începând de anul acesta am devenit şi membru vânător al A.G.V.P.S. Caraş-Severin şi trebuia să aduc ceva bani de armă.
Totul părea în ordine, primele săptămâni, adunasem ceva bani, dar parcă îmi lipsea ceva. Şi ce anume mi-ar putea lipsi, decât prima dragoste ,,pescuitul”, apele minunate ale ţării noastre şi în special Dunărea.
Am început să întreb în stânga, în dreapta, permisul anual nici nu intra în discuţie, era prea scump. Am găsit până la urmă câteva lacuri cu taxă zilnică şi, bineînţeles, l-am ales pe cel mai apropiat.
Lacul ,,Traboch See”- taxa pentru 12 ore de pescuit era de 20 €, aveai dreptul de a reţine 2 peşti crap între 35-60 cm, ştiucă peste 60 cm, şalău peste 50 cm şi somn peste 80 cm. Lacul nu era foarte mare, puteai arunca în lăţime de pe o parte pe alta şi nicăieri mai adânc de 2-3 metri. Până aici totul părea în regulă, însă dulapul cu ustensile de pescuit era în ţară, am fost nevoit să cumpăr o undiţă la set cu 15 €, iar a doua undiţă, câteva rotative şi linguri mari pentru ştiucă, am împrumutat de la un prieten.
Găsisem o zi liberă şi împreună cu cumnatul am decis să ne încercăm norocul la pescuit şi aici în Austria. Cu o seară înainte am făcut o mămăligă, tipic pescuitului la crap pe Clisura Dunării, am făcut câteva monturi cu ajutorul revistelor ,,Pescar la crap”, deoarece eu, sincer, nu prea le am cu pescuitul crapului şi cum în acest lac predomina crapul, aveam nevoie de câteva monturi.
Ne-am trezit dimineaţa devreme, am luat necesarul acelei zile de pescuit şi am plecat. Am ajuns pe lac în jurul orei 5 30 . Odată ajunşi, trebuia să aflăm de unde urma să luăm autorizaţia de pescuit, am găsit cabana, însă paznicul nu era sosit încă. Am făcut şi noi ca ceilalţi sosiţi devreme, am notat pe un bileţel numele, numărul maşinii şi pontonul unde urma să pescuim şi am lipit bileţelul pe uşă. Am montat beţele: 2 la fix, unul la mămăligă şi unul la porumb, iar pe două am pus linguriţe rotative şi am zis să facem câţiva paşi să încercăm vreo ştiucă. Cineva mi-a zis că în ultimul timp, când a prins ştiucă, niciuna nu a fost mai mare de 30-40 cm, fapt care m-a făcut să leg rotativa fără strună, oricum aveam numai una şi aceea era toată încâlcită cu nailon în trusa prietenului care mi-o împrumutase. Am pescuit cam trei sfert de oră şi nimic, niciun atac. La un moment dat am încercat să lansez lângă nişte cioate scufundate pe jumătate, la 2 metri de mal. La a doua lansare, rotativa a încetat brusc să lucreze, moment în care am contrat şi imediat a început bătălia, însă n-a durat mult deoarece pescuiam fără strună şi peştele se numea ,,Esox Lucius”. La aprecierea mea şi a cumnatului, după zgomotul pe care l-a făcut o singură dată cu coada şi după încovoirea băţului era în jur de vreo 5-6 kg. Am mai încercat în acel loc cu alte rotative, însă nu ne-a răspuns nici unul, în schimb am sesizat la pontonul nostru un om îmbrăcat în haine verzi, care nu putea fi altul decât paznicul lacului.
Ne-am achitat taxa, am mutat şi celelalte beţe la fix, în aşteptarea crapului şi ne-am întins puţin pe o pătură să admirăm lacul care arăta nemaipomenit în acea dimineaţă.
Până după masă n-am prins nici un peşte, a venit un alt paznic să verifice autorizaţiile şi care ne-a întrebat de ce nu pescuim ,,Brochse”, că acel peşte putem să-l prindem la mal fără probleme şi avem dreptul să luăm cu noi cât vrem. Eu stăpânesc foarte bine limba germană, însă acel cuvânt nu am ştiut ce înseamnă. Ne-am uitat pe autorizaţie şi acolo erau desenaţi peştii din lac, cu denumiri şi dimensiunile sub care aceştia puteau fi reţinuţi. ,,Brochse” în traducere era plătică, iar austriecii nu se omorau s-o pescuiască numai din cauză că acest peşte nu putea fi mâncat, deoarece are multe oase. Ei, păi dacă ei nu o vor, eu o vreau. Am momit locul unde urma să pescuiesc cu mămăligă, am căutat prin trusă cele mai mici ace, un plumb culisat de 8-10 gr, un opritor şi am trecut la treabă. În numai câteva ore am adunat vreo 12 kg de plătică şi ceva roşioară. Nu puteam face faţă la două beţe, pescuiam cu unul singur, plătici de 800-900 gr şi roşioară la 200 gr, nişte peşti formidabili, trăsături după trăsături. Pescuit ca în acea zi am avut parte numai primăvara în ţară, când mreana se hrăneşte cel mai intens.
Ajunşi seara acasă am avut de curăţat, nu glumă, fiind nevoiţi să stăm până la miezul nopţii în bucătărie. O mare parte din peşti i-am pus în congelator, iar câteva bucăţi am crestat cu un cuţit bine ascuţit, am pus sare pe ei, i-am băgat în frigider, deoarece a doua zi urma să-i pregătesc împreună cu o mămăligă şi mujdei de usturoi.
|
Hrvatska grancica 
