Uniunea Croatilor din Romania | Zajednistvo Hrvata u Rumunjskoj

Dunărea lacomă

Dunărea lacomă sau eu neglijent? Aceasta-i întrebarea care nu ma lasă să adorm aproape în fiecare seară, când îmi aduc aminte, cu multă amărăciune, ce mi s-a întâmplat la ultima mea ieşire pe Clisura Dunării, la un pescuit din barcă, cu colegii din tagmă. M-am gândit că împărtăşind nefericita întâmplare şi altor pescari, voi reuşi să trec mai uşor peste durerea care mă apasă pe suflet ori de câte ori îmi aduc aminte de ghinionul de care am avut parte la ultima ieşire pe Dunăre. Căldura fiind foarte mare, pe 20 iunie anul trecut, cred că pica într-o vineri, am hotărât împreună cu colegii de breaslă să plecăm după-masa şi să pescuim până seara târziu şi la primele ore ale dimineţii, fiindcă era mai răcoare.

Eu locuiesc la sat şi cum râul îmi trece prin faţa casei am făcut rost de peşti mici, pentru momeală, iar ca să ne încercăm norocul la somn, am fost nevoit să sap pentru câteva coropişniţe. Pe drum, am oprit într-un loc cunoscut, de toţi pescarii de pe Clisura Dunării, ca fiind cel mai bun pentru căutarea de râme mari şi negre, vorba unui prieten: “dintr-alea care se culcă cu şerpii , la care nu prea pun botul somoteii. Odata ajunşi, ne-am grăbit să umplem barca cu ustensile şi cu cele necesare pescuitului din barcă. După ce am ieşit în larg ne-am oprit pe o insulă micuţă, în zona Baziaşului la intrarea fluviului în ţară. Am pus fiecare câte un băţ pentru somn la râmă şi coropişniţă, iar cu celelalte beţe am început să căutăm şalăul, domnul doctor la twister, iar eu cu domnul colonel la montură cu peşte mic. Am pescuit până s-a întunecat, însă nu am reuşit să luam nimic la fix, iar la montură un singur şalau. Am învinovăţit apa fluviului care era prea limpede şi prea caldă, sperând însă să-i luăm la vobler la noapte deoarece era lună plină. După ce am venit cu barca la mal, domnul colonel s-a dus la culcare, iar noi ne-am dus puţin mai sus în satul vecin, unde ştiam un loc bun de pescuit şalăul noaptea la vobler. Am pescuit vreo două ore în zadar după care ne-am dus şi noi la culcare. A doua zi ne-am trezit dimineaţa devreme şi am mers să pescuim tot la vobler, în acelaşi loc unde am dat şi noaptea precedentă. Eu am reuşit să prind un şalău iar domnul doctor doi, pe care i-a şi păstrat fiindcă erau mai mari, aproape de un kilogram. Apoi am plecat spre casa lui nea Ion, în grădina căruia era ancorată barca. L-am luat şi pe domnul colonel şi am plecat iar în larg, spre insulă. Pescuiam cîte doi în fiecare barcă. Eu eram în echipă cu doctorul, iar colonelul cu nea Ion, gazda noastră. Odată ajunşi pe insulă trebuia să ne ancorăm barca. Am aruncat ancora şi-o priveam cum se îndepărta de barcă. A zburat vreo 10-12metri, dar unul din ultimele ,,colace,, de la sfoara cu care era legată, a agăţat unul dintre beţele gata echipate de pescuit ale domnului doctor, aruncând-o în apa Dunării, unde s-a scufundat cu o viteză de necrezut. În următoarele 2-3 ore pur şi simplu am amuţit fiindcă ştiam că este vorba de o undiţă echipată cu lansetă şi mulinetă care nu prea este la îndemâna oricărui pescar de rând. Deşi domnul doctor se străduia să mă consoleze cu vorba, nu prea mi-a ajutat deoarece ştiam că un pescar sportiv, care pescuieşte de aproape 5 ani de zile din barcă, nu are voie să facî o asemenea greşeală. Ne-am întors la mal înainte de prânz. Deşi nu mai avea mare importanţă, eu am fost cel care a prins cel mai mare peşte, un şalău de vreo 2,5kg. La final, ,,ca să se sature,, Dunărea lacomă, a trebuit să-mi înghită şi ochelarii polaroizi comandaţi din S.U.A., de care am uitat că sunt puşi pe ochi, când am sărit în apă să fac o baie. Aşadar, dragi pescari aveţi mare grijă şi fiţi foarte atenţi când pescuiţi pe Dunăre. Vă doresc multă sănătate şi fir intins, iar nimănui să nu i se întâmple ce mi s-a întâmplat şi mie.