Soarele cu raze puternice de primăvară ce strălucea pe cer la sfârşitul lui martie anul curent, ne-a pus pe gânduri mari atât pe mine cât şi pe cumnatul meu Mario. Nu mai suportam să lenevim prin casă în zilele libere aşa că, am hotărât să udăm pentru prima oară în acest an arsenalul de beţe şi ustensile sau unelte de pescuit. După iarna lungă de care am avut parte, razele de soare şi vremea frumoasă ne-au determinat să organizăm o ieşire la barajul de acumulare de lângă Reşiţa , cunoscut şi sub denumirea de Lacul Secu.
Am optat pentru baraj deoarece nu prea aveam alte soluţii, veştile despre Clisura Dunării erau foarte proaste în comparaţie cu cele primite despre barajul Secu. Eram informaţi că pe Dunăre nu se prindea mai nimic, în schimb la baraj se putea scote uneori un şalău mare, iar alţii se lăudau că au prins şi ştiucă.
Din cunoştinţele mele despre acest lac ştiam că pe vremuri se putea
pescui somn mare, multă ştiucă, şalău şi păstrăv. În schimb, peşti
paşnici de dimensiuni mici puteai prinde destui, dar aceştia din urmă
nu prea mă interesau. Locuind în comuna Caraşova, şi cum râul Caraş îmi
trece prin faţa porţii, m-am aprovizionat cu o zi înainte cu peşte mic
şi viu, cum ar fi beldiţa, boişteanul si pietrarul. Verile din anii
precedenţi mi-au adus multă satisfacţie la barajul Secu, dar pescuind
la clean din barca, acum, însă, era cu totul şi cu totul altceva.
Temperatura aerului nu depăşea 7-8 grade, iar cea a apei era puţin
peste 0 grade, aşa că nu ştiam sigur cu ce să plec de acasă. Ca să fiu
sigur că nu-mi lipseşte nimic, mi-am luat trusa cea mare cu aproape
toate ustensilele şi beţele de acasă, în afara celui de spining,
anunţându-l şi pe cumnatul meu să facă acelaşi lucru. Am plecat de
acasă dimineaţă pe la ora 7, fiidcă trebuia să ne deplasăm doar 23 km
până la baraj. Odată ajunşi, ne-am ales un loc despre care credeam că
este cel mai bun, am montat câteva beţe la fix şi ne-am apucat să facem
focul pentru a ne încălzi puţin. La puţin timp, pe partea cealaltă a
lacului s-au ivit încă trei împătimiţi ai pescuitului, care spre
deosebire de noi păreau mai dornici să prinde peşte. Acest fapt a
rezultat din modul în care şi-au ales locurile de pescuit, ei
aşezându-se la o distanţă de aproximativ 50 m unul faţă de celălalt.
După un timp ne-am verificat beţele, am schimbat monturile şi am pus
altele mai proaspete. Fără nici un rezultat însă, cu toate că eu aveam
patru beţe, iar Mario pescuia cu trei. Am pus de un ceai pe care l-am
îmbunătăţit cu puţin tăriu, aşa ca să nu-mi fie frig, dar şi ca să-i
fac în ciudă cumnatului meu Mario, care nu putea să consume alcool
fiindcă era cu maşina. În timp ce ne preocupam de fotografierea
peisajului de lângă lac şi de adunatul lemnelor pentru foc, am auzit
nişte strigăte disperate de pe malul opus. La prima impresie am
considerat că unul dintre cei trei pescari a căzut în apă şi strigau
după ajutor, însă după câteva minute am realizat cu ajutorul binoclului
şi a aparatului digital că unul dintre ei a prins un şalău care, după
aprecierea mea, cântărea aproximativ 2 kg. Bucuria lor era atât de
mare, ca şi cum ar fi descoperit o comoară inestimabilă. După un timp
s-au liniştit de tot, deoarece nu au mai avut parte de nici o captură.
Am hotărât de comun acord cu Mario să punem capăt aventurii noastre,
fiind oarecum mulţumiţi de ieşirea şi alegerea făcută. În timp ce ne
pregăteam de plecare, la un băţ al lui Mario s-a auzit clopoţelul. Cum
el era deja urcat pe drumul unde am parcat maşina şi duse-se şi o parte
din bagajele noastre acolo, m-am văzut nevoit să mă apropii de băţul
lui şi să contrez. Fiindcă mă aflam la o distanţă de aproximativ 25
metri, când am ajuns la băţ acesta era deja cu vârful scufundat în apă.
Am apucat să contrez, am înţepat şi am început să recuperez. Nu pot
să-mi dau seama cât de mare era peştele deoarece mi-a scăpat tăind pur
şi simplu silcul care avea o grosime de 0,35. Cred că era vorba de o
ştiucă mare ori de vreun somn, deoarece ştiam că Mario a pus pe acest
băţ o beldiţă destul de mare, cam de 14-15 cm. Ne-am întâlnit la
plecare cu domnii pescari de pe malul opus, erau reşiţeni, aceştia
povestindu-ne câte ceva despre această perioadă de pescuit pe baraj: „
se poate prinde peşte mare, însă foarte rar”. Asta e! poate altă dată
vom pescui şi noi cu struna sau poate norocul va fi de partea noastră
şi nu a peştelui. Oricum, ne-am promis să repetăm figura când s-o mai
încălzi vremea puţin. Până atunci urmează o ieşire pe Dunăre sau pe
râu.
|
Hrvatska grancica 
