Membrii UCR la presedintele Consiliului Judetean |
|
|
|
miercuri, 16 septembrie 2009 |
Membrii UCR la preşedintele Consiliului Judeţean
Vineri, 19 iunie 2009, o delegaţie UCR, compusă din 7 membri, s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, dl. dr.ing. Sorin Frunzăverde. Întâlnirea a avut drept scop stabilirea unui protocol de colaborare în domeniul economic, social şi cultural privind priorităţile comunităţii croate din judeţul Caraş-Severin în perioada 2009-2012. Delegaţia UCR a fost condusă de către prof. Mihai Radan, în calitate de preşedinte.
La întâlnirea care a durat aproximativ o oră, dl. Sorin Frunzăverde a confirmat verbal că va sprijini şi va susţine toate obiectivele pe care le viza prezentul protocol, iar perioada de realizare va dura până în anul 2012. În ceea ce priveşte Drumul Judeţean 518 A (Caraşova – Cântar), principalul drum economic al locuitorilor din Caraşova, devenit în mare parte impracticabil, preşedintele CJ Caraş-Severin a susţinut că în acest an se va elabora proiectul, urmând ca lucrările pentru reabilitarea drumului să demareze la începutul anului viitor.
Reabilitarea drumului Caraşova-Cântar se afla, de altfel, printre
priorităţile dl. Frunzăverde încă începând cu anul 2005, fapt confirmat
şi în 2008, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerile locale,
când preşedintele Consiliului Judeţean spunea despre acest drum că este
„o restanţă faţă de Caraşova”. Sperăm că autorităţile Consiliului
Judeţean îşi vor onora promisiunea şi vor scăpa astfel de „restanţa
faţă de Caraşova”, în pofida crizei economice cu care se confruntă
ţara.
Pe 28 iunie 2009, la scurt timp după întrevederea delegaţiei UCR cu
preşedintele Consiliului Judeţean, dl. Valentin Rusu, deputat PDL, s-a
adresat locuitorilor comunei Caraşova informându-i că va veni periodic
în mijlocul lor pentru a afla problemele cu care se confruntă cetăţenii
comunei şi Primăria. Tot cu acel prilej, deputatul Rusu le-a mulţumit
caraşovenilor pentru voturile primite la alegerile parlamentare şi i-a
anunţat că în scurt timp va începe reparaţia drumului de la intrarea în
Caraşova şi până la Primărie printr-o plombare şi un tratament termic.
Deputatul Rusu i-a mai informat pe locuitorii comunei Caraşova că „la
rugăminţile colegilor de partid am reuşit acum doi ani de zile să
repunem drumul spre Cântar cât de cât în circulaţie, pentru a putea
veni cel puţin cu utilajele”!? Pentru a amplifica parcă confuzia legată
de principalul drum economic al caraşovenilor, dl. deputat Rusu a
promis, de asemenea, „că tot în următoarea săptămână, maxim două
săptămâni, Societatea de Drumuri va interveni din nou şi pe acel drum
pentru a-l repara”, cu toate că la întâlnirea cu delegaţia UCR-ului,
dl. Frunzăverde a anunţat că lucrările la drumul Caraşova – Cântar vor
demara de abia anul viitor.
Poate că data viitoare, când dl. deputat Valentin Rusu va veni din nou
în comuna Caraşova pentru a depista problemele cu care se confruntă
comunitatea croată, va indica şi porţiunile din drumul Caraşova-Cântar
pe care le-a reparat Societatea de Drumuri Judeţene!? Tot venind
periodic la Caraşova, deputatul PDL va observa, vrând-nevrând, şi
gropile care s-au ivit din nou pe drumul de la intrarea în Caraşova, în
pofida „plombării şi a tratamentului termic”, despre care vorbea pe 28
iunie 2009.
|