Arhiva articole Hrvatska grancica Literatura |
Trandafirul fermecat |
miercuri, 16 septembrie 2009 | |
Într-o zi senină mă plimbam prin parc. Deodată aud un suspin. -Este cineva? am întrebat uitându-mă de jur-împrejur. -Eu sunt! îmi răspunse o fetiţă cu păr lung şi frumos, cu obrajii roşii şi cu faţa senină. -Bună, eu sunt Draghi! -Bună, eu sunt Emilia! -Pot să ştiu de ce eşti supărată? -Of..., pentru că nişte copii răi nu m-au lăsat să mă joc cu ei fiindcă nu văd. -Vai Doamne, dar să ştii că eu mă voi juca cu tine şi nu te voi lăsa singură. -Mulţumesc mult! Pe urmă, am mers într-o grădină minunată cu flori de culorile curcubeului, cu glasurile cristaline ale păsărilor, cu fluturaşi sclipitori şi cu un lac minunat în care înotau lebedele. M-am apropiat spre un trandafir alb şi frumos precum diamantul. -Emilia, ţi-ai dori să miroşi acest trandafir? -Da, cu mare plăcere. Când a mirosit trandafirul, ca prin minune i s-a deschis un ochi şi a văzut pentru prima dată lumina zilei. -Mulţumesc, mulţumesc, îţi mulţumesc mult! îmi tot repeta cu lacrimi cristaline în ochi. - Dar nu ai dechis şi celălalt ochi, iar lucrul acesta mă întristează, am spus eu. -Da, dar eu pot vedea şi cu un singur ochi. Îi muţumesc lui Dumnezeu că mi te-a scos în cale. - Ai dreptate, dar acum trebuie să plec. La revedere. - La revedere şi îţi mulţumesc încă o dată. Nici o persoană nu trebuie lăsată în urmă!!! Păun Dragana |
< Precedent | Urmator > |
---|