 Trecuseră câteva zile de când venisem de pe Clisura Dunării şi deja mă pregăteam pentru o altă aventură la pescuit, dar de data aceasta m-am hotărât să urc la munte, pe lacul de acumulare „Trei ape”.
Cum prin sat nu prea sunt pescari sportivi, decât unul singur şi acela ocupat cu treburile gospodăreşti, eram nevoit să plec singur într-o lume pe care numai pescarii adevăraţi o pot înţelege.
Având biletul de voie de acasă, nu am ezitat nici un moment, singura problemă care nu-mi dădea pace, era aceea de a nu-l lăsa pe Dingo acasă. Dingo este câinele meu de vânătoare, îmi permit să-i zic „câine” deoarece a împlinit în urmă cu câteva zile vârsta de un an. Este de rasă, copoi ardelenesc, îi place natura, egal dacă se află la vânătoare sau la pescuit.
Cele mai multe dintre ustensile şi barca pneumatică au intrat în maşină, iar portbagajul era rezervat doar pentru Dingo.
Mi-am zis să plec pe la amiază, numai bine aveam timp să-mi fac
bagajele, oricum urma să înnoptez la munte şi să pescuiesc şi a doua
zi. Îmi luasem de acasă peştişorii vii precum: creietele, pietrarul şi
beldiţa. Cele mai mari speranţe mi le-am pus însă în arsenalul
artificial: vobler, rotative şi oscilante. Am ajuns cu bine, iar lacul
era aproape pustiu. Mi-am ales un loc cu mult pietriş şi stânci, numai
bun pentru şalău, dar mai ales aveam avantajul că puteam să vin cu
maşina până-n malul lacului. Am instalat cortul, am adunat lemne de
foc, am montat beţele la fix, cu montură de peştişor viu şi am făcut o
baie. Bineînţeles, Dingo m-a urmat până aproape de jumătatea lacului,
după care ne-am întors în tabără ca să luăm o gustare şi eu o bere.
Apoi am umflat barca pneumatică, am luat băţul de spining, trusa cu
voblere şi am pornit la „vânătoarea” de peşti. Pe „compatriotul” meu
l-am lăsat în tabără, fiindcă cineva trebuia să aibă grijă de beţe şi
de maşină. Primul mal explorat de mine, cel cu umbră, mi-a adus câteva
exemplare de clean destul de frumuşei şi doi şalăiaşi pe care i-am
reţinut numai pentru imortalizare. Nu puteam înţelege un lucru - ori
era voblerul prea mare ori era şalăul prea mic. În fine, trebuia să mă
întorc în tabără deoarece focul pe care-l făcusem la plecare de-abia
mai scotea fum. Îmi era frică că o să rămân fără jar şi nu aveam cu ce
să-mi gătesc cina. Oricum mă alesesem cu vreo 3 kg de clean, din acela
nici prea mare nici prea mic. Mi-am pregătit cina, cu o ţuică mică, am
reînnoit beţele la fix şi am hotărât să mă culc mai devreme ca să mă
pot trezi dimineaţa la prima oră, pentru a-mi încerca norocul la
vobler, bătând malul din barcă. Zis şi făcut, m-am trezit pe la ora
5:30 şi m-am spălat pe faţă. Apa era numai bună de făcut baie, în
schimb aerul din atmosferă era foarte rece. Am încercat să-i dau de
înţeles câinelui cum stă treaba, i-am dat de mâncare şi m-am suit în
barcă. Pe Dingo îl legasem lângă maşină, a stat cuminte atâta timp cât
mă avea în vizor, după aceea şi-a început recitalul de chiuit şi
lătrat. M-am întors imediat, deoarece îmi era frică să nu trezească
lumea venită în vacanţă şi cazată la pensiunile din jurul lacului. L-am
băgat în maşină, i-am lăsat geamurile deschise de două degete şi-am
tras maşina într-un loc în care chiar dacă răsărea soarele să fie la
umbră, deoarece aveam de gând să stau pe lac 2-3 ore. Am ales locurile
cu fundul pietros în speranţa vreunui şalău, însă pierdusem vremea
degeaba, iar când m-am deplasat la locurile cu clean, era prea târziu,
aceştia se săturaseră deja şi nu aveau chef de momelile mele
artificiale. Se făcuse deja ora 11 când am ajuns la tabără, mai mult ca
sigur „colegul meu” de pescuit, Dingo, era foarte supărat pe mine, dar
l-am consolat cu puţină mâncare, după care am făcut o baie împreună.
Uitasem să menţionez, am prins 4 şalăiaşi cu beţele montate la fix cu
peştişor viu, cărora nu le-am mai făcut poze deoarece m-am trezit după
miezul nopţii graţie clopoţeilor montaţi pe vârful beţelor. Pe doi
dintre ei nu i-am putut salva deoarece au înghiţit prea adânc montura,
iar pe ceilalţi doi i-am eliberat în speranţa că mă vor vizita din nou
în anii ce vor urma. Am decis să închei această aventură la munte din
care m-am ales cu o grămadă de poze minunate, o baie în apa lacului,
ceva peşte pentru acasă şi un nou coleg de pescuit. Pe acest lac mă voi
întoarce cu siguranţă în vara aceasta, dar aştept să vină ceva ploi ca
să se tulbure puţin lacul, deoarece acum era prea limpede, iar şalăul,
sperios cum este, nu prea a avut chef de înghiţit voblere şi twistere,
a preferat mâncarea lui obişnuită şi sigură de pe fundul lacului.
|
Hrvatska grancica 
