Home arrow Hrvatska grancica arrow PASTRAVUL arrow Hrvatska grancica arrow Aventuri la pescuit 
Arhiva articole Hrvatska grancica Aventuri la pescuit

PASTRAVUL PDF Imprimare E-mail
joi, 11 februarie 2010
15.jpg  Cum iarna nu-i ca vara, iar sărbătorile Crăciunului m-au prins la muncă, din păcate nu am beneficiat de atâta timp liber şi pentru o partidă de pescuit mai cumsecade. Astfel, m-am gândit că nu ar strica să detaliez în acest număr al ziarului ,,Hrvatska Grančica”, câteva caracteristici generale ale craiului apelor de munte, care nu este nimeni altul decât păstrăvul indigen (Salmo trutta fario), un peşte pe care cred că nici o persoană din minunatul nostru sat nu-l va putea confunda văzându-i punctele roşii de pe flancuri.

Dacă avem în mână un peşte care pe spate, între înotătoarea dorsală şi coadă, mai are o înotătoare mică, moale, fără ţepi, ştim că face parte din familia salmonizilor. Din această familie de peşti răpitori nu trăiesc în apele noastre decât trei specii: lostriţa, păstrăvul şi lipanul. Ne va mira varietatea de culori a păstrăvului. Aproape că nu întâlnim două exemplare la fel, nici în ceea ce priveşte mulţimea şi mărimea punctelor roşii. Unii sunt deschişi, verzui-albăstrui pe spinare, argintii pe flancuri, alţii sunt cafenii pe spinare, aurii şi cu burta albă. Culoarea lor este influenţată de mediul înconjurător. Dacă păstrăvul îşi mută sălaşul, culoarea i se schimbă chiar într-o zi. Păstrăvii care trăiesc în locuri umbroase, sub stânci, în apele umbrite de pădurile de brazi, au nuanţe mohorâte. Cel mai răspândit şi cunoscut de toată lumea este păstrăvul comun. În unele ape întâlnim fântânelul (Salvelinus fontinalis), cu un colorit mai frumos, şi „păstrăvul-curcubeu” (salmo gairdneri irideus), cu puncte negre, mici, în loc de roşii. Pescuitul lor nu diferă de cel al păstrăvului comun. Păstrăvul nostru, lăsat să îmbătrânească şi având hrană din belşug, ajunge uneori la mărimi pe care nici nu le bănuim. În lacurile noastre de munte au fost prinse exemplare cu o greutate de 4 kg şi o lungime de 70 cm. Desigur, rarităţi! Păstrăvul de o jumătate de kilogram este socotit bun, iar cel de 1 kg, foarte frumos. Potrivit legii, suntem datori să eliberăm imediat păstrăvul prins, dacă nu are o lungime de 20 cm. Apele caracteristice păstrăvului sunt cele din munţi, reci, clare, învolburate. Îi trebuie o apă cu mult oxigen, alimentată de izvoare reci, şi cu fundul pietros. În apele calde, line, neaerisite de cascade, nu poate trăi. În apele de la altitudini mai mari, din apropierea izvoarelor, este singurul stăpân. Aici, mai întâlnim rar boişteanul, care constituie o hrană bună pentru păstrăvi. Pe măsură ce apa coboară, pe lângă el apare lipanul, până ce păstrăvul dispare cu totul. În unele iezere de munte, păstrăvul îşi găseşte de asemenea condiţii bune de trai, aici existând exemplare destul de mari. Zona lui de întindere este cunoscută sub numele de „zona păstrăvului”. Fiind un răpitor, hrana lui o constituie fluturii, larvele, viermii, cosasii, crustaceii, peştişorii. Nu-şi cruţă nici proprii puieţi. Perioada de ,,bătaie,, reproducere, începe pe la mijlocul lui octombrie şi durează până în decembrie, icrele se clocesc încet în apa cea mai rece, iar puieţii ies prin februarie-martie. Cu undiţa -singurul fel admis pentru prinderea păstrăvului- se pescuieşte în mai multe feluri. În general numai cu momeli artificiale, deoarece la noi în ţară sunt interzise momeliile naturale. Se pescuieşte cu rotative, oscilante, linguriţe şi voblere, cu dimensiuni cuprinse între 2-5 cm ajungând în lacuri unde sunt peşti mari chiar şi până la 8-9 cm, de culori şi imitaţii diferite. Însă cel mai adevărat pescuit al păstrăvilor este cel cu musca artificială. Adevăratul sezon începe pe la mijlocul lunii mai, imediat cu primele zile călduţe. Până atunci, păstrăvii sunt slabi, lungi şi subţiri ca nişte ţipari, fără putere. Luna mai este bună, dar luna iunie şi mai bună, perioada ţinând până la sfârşitul lui iulie, când păstrăvii, sătui şi graşi, sunt mai leneşi. Mai puţin proprie este luna august. Câteva zile favorabile pescuitului sunt tocmai acelea dinaintea boiştei şi cele de la sfârşitul sezonului (15 septembrie). Un început slab nu trebuie să ne descurajeze, să ne facă să renunţăm şi să ne întoarcem acasă. Dacă ne vom petrece vacanţa în apropierea unui râu cu păstrăvi, vom constata că zilele rele alternează cu cele bune. Cea mai mare greutate pe care o întâmpină începătorul este aceea de a-şi alege o muscă artificială ,,bună”.

Miloş Petru

16.jpg

 
< Precedent   Urmator >