|
Ca pescar - dacă ţi se întâmplă lucruri frumoase şi ai rezultate bune la unele dintre partidele de pescuit petrecute de-a lungul anilor, este bine să-ţi aduci aminte de aceste întâmplări. Dacă le mai ai şi cui împărtăşi, este şi mai frumos, te simţi mai împlinit ca pescar.
Am ieşit la o plimbare acum câteva zile, cu căţeaua mea Diana, lângă râul Caraş, în aval de frumoasa noastră comună Caraşova, până aproape de drumul ce duce spre satul Gârlişte. Plimbându-mă lângă râu am observat cu mare tristeţe şi durere în inimă că locurile şi râurile din zona respectivă nu mai arătau ca în anii precedenţi. Dispăruseră aproape complet nişte locuri care cel puţin mie ca pescar mi-au oferit dimineţi şi după - amiezi de neuitat. Însă „factorul nenatural” care a dus, în mare parte, la dispariţia acestor locuri a oferit cu siguranţă multe clipe de bucurie amatorilor de nisip şi balastru.
Pescuind de mulţi ani pe acest râu, de mic copil aş putea spune, am putut observa schimbarea locurilor, secarea râurilor, chiar şi defrişarea pomilor de lângă râu în anumite zone, pe motiv de curăţenie.
Toţi aceşti factori, împreună, bineînţeles, cu încălzirea globală,
topirea zăpezii, a pescuitului ilegal, a ploilor de primăvară,
inundarea râului, depozitarea deşeurilor menajere pe malul râului au
contribuit decisiv la diminuarea explozivă a numărului mare de peşti şi
mai ales a exemplarelor capitale, influenţând şi schimbarea
ecosistemului şi a lanţului trofic subacvatic. Acestea fiind spuse,
nu-mi rămâne decât să vă împărtăşesc una dintre sutele de ieşiri
efectuate de-a lungul anilor pe acest minunat râu Caraş. O dimineaţă cu
un soare puternic mă surprinse-se în aval de comună, în zona
„Karaševac”, încercându-mi norocul la momeli artificiale. Făcusem o
analiză a apei cu o zi înainte, era puţin tulbure şi am decis să încerc
la rotativă „Aglia” nr. 1. Am ajuns într-o zonă unde apa avea o
adâncime de 1-1,5 şi m-am ascuns după un dud bătrân si gros pentru a-mi
asigura un camuflaj perfect, deoarece în limbajul pescarilor se ştie de
clean că „are ochi în fiecare solz”. De aici am putut observa câteva
exemplare de aproximativ 500 gr. Primele lanseuri le făcusem în aval,
cam la un metru de mal, pe partea unde eram eu a râului, am avut câteva
atacuri, chiar şi două capturi, ambele reţinute. Am explorat râul în
aval cam 300 m, după care m-am reîntors, deoarece am avut un atac
foarte lent şi greoi. Eram puţin nedumerit în privinţa atacului pentru
că nu ştiam dacă era peşte sau vreo cârpă. Aveam deja destul peşte
prins, însă ceva îmi tot zicea să mai încerc la dud. A ieşit şi soarele
care acum strălucea puternic prin apa puţin tulbure, până în albia
râului. Lansând de la dud în aval am putut observa cu ajutorul
ochelarilor polaroizi cum o namilă de clean îmi înghiţise rotativa,
aceasta făcându-se nevăzută în gura peştelui cât ai clipi. Imediat
începuse şi lupta cu peştele, acesta transformându-se din prădător în
pradă, iar rotativa din pradă în momeală. M-am chinuit câteva minute
să-l aduc la mal unde l-am sărutat, l-am pus lângă ceilalţi în
săculeţul din bumbac şi am plecat în mare grabă acasă, să mă dau mare
în faţa consoartei. Se făcuse ora 9 cînd am ajuns acasă. Am cântărit
peştele, avea 1,200 kg, iar apoi am plecat cu soţia la oraş pentru a
rezolva problemele care se acumulaseră în timpul partidelor mele de
pescuit. Petru Miloş
|
Hrvatska grancica 
