Arhiva articole Hrvatska grancica Aventuri la pescuit |
La scobar pe Nera |
miercuri, 31 martie 2010 | |
Undeva pe la sfârşitul săptămânii plănuiam o ieşire la un pescuit de scobar. Cum eu mă consider un începător într-ale „scobăritului”, mi-am zis că n-ar fi o idee rea să-mi încerc norocul pe râul Nera, deoarece acolo se află foarte mult scobar. Că scobarul sălăşluieşte în număr mare pe Nera am aflat într-o primăvară, cînd am fost la un pescuit de clean pe acel râu cu prietenul meu Alin. Am observat atunci, cu ajutorul ochelarilor polaroizi, zeci de bancuri de scobar în care se aflau şi exemplare care depăşeau uşor 1 kg.
Mi-am pregătit totul cu o zi înainte şi am luat cu mine şi uneltele
de pescuit pentru Dunăre, dat fiind faptul că fluviul se află la câţiva
paşi de Nera. Fiindcă nu am găsit nici un prieten dispus să-şi piardă
timpul hoinărind după scobar, am decis să plec singur. M-am trezit la
ora 3,30 dimineaţa şi am plecat la drum. Cum prin vene îmi curge sânge
de pescar la răpitor am hotărât să-mi încerc norocul pe Dunăre mai
întâi. Am ajuns pe la 5,45 şi până mi-am pregătit băţul s-a crăpat de
ziuă, cel mai potrivit moment de a începe pescuitul la răpitori precum
şalăul, avatul, somnul, etc.
Am oprit la „Baba-Kaja”, imediat după satul Pescari,
actualmente Coronini şi am ales pentru început un vobler de 7 cm, roşu
cu alb, de suprafaţă. După jumătate de oră de pescuit n-am capturat
nimic impresionant, doar 2 avaţi la 200-300 g. Am schimbat voblerul cu
unul de adâncime, în speranţa capturării vreunui şalău sau somn. După
câteva lanseuri am crezut că a dat norocul peste mine fiindcă voblerul
s-a blocat ca şi cum ar fi fost atacat de un şalău mare. Însă în
momentul în care am contrat, voblerul s-a rupt, iar truda mea de-a
recupera peştişorul de plastic a fost zadarnică. Pierdeam pentru a nu
ştiu câta oară voblerul printre copacii scufundaţi în apa marelui
fluviu. A ieşit şi soarele, era vremea micului dejun. Am mâncat ceva în
grabă şi am decis să mă întorc repede pe râul Nera. Ştiam din
experienţă că în zilele de sâmbătă râul este împânzit de pescari
sportivi, astfel că era foarte greu să se găsească un loc bun de
pescuit scobari sau de parcat maşina. În plus, intenţia mea a fost să
rămân şi peste noapte.
Am ajuns în Moldova Nouă şi mai aveam de trecut dealul Piatra Alba până
să ajung la râu. Mi-am amintit atunci că uitasem acasă tot ce înseamnă
lichid, - suc, răchie, bere sau vin. Bine că mă aflam în oraş, aşa că
am avut de unde să mă aprovizionez. Numai că în locul unui pahar de
răchie trebuia să mă delectez cu nişte vodcă, cam scumpă şi nu atât de
bună ca ţuica pe care obişnuiesc să o beau acasă.
Am ajuns pe Nera la ora 10, mi-am instalat tabăra, am
momit locul cu nişte cuş-cuş şi am montat două beţe cu peştişor mic, în
speranţa capturării unui clean mai mare. Am montat şi băţul cu care
urma să dau la scobar, m-am aşezat în scăunel şi a urmat prima lansare
după scobar. Cu toate că nu prea le am eu cu scobarul, sunt mai degrabă
specialist în capturarea păstrăvului din zonele montane, am considerat
că merită încercat. Primele capturi au fost câteva beldiţe şi albituri
pe care le-am oprit, binenţeles, deoarece erau bune pentru saramură,
dar le puteam folosi şi ca momeală pentru peştii mari. Fiindcă apa era
puţin tulbure şi foarte adâncă în locul în care pescuiam, m-am gândit
că voi avea parte de o captură bună, însă, de toate am prins, numai
scobar nu.
După masă am luat o hotărâre care nu mă caracterizează,
aceea de a pleca acasă. Pe la ora 4,30 mă aflam deja pe la Giurgiova,
în drum spre casă, şi am decis că până la lăsarea serii să pescuiesc în
aval de satul Goruia, fiindcă ştiam câteva locuri faine. Cuş-cuş aveam
destul, iar băţul era cu linia pregătită. Am început să pescuiesc după
ce am momit locul şi la a treia lansare am scos primul scobar, după
care au urmat încă 4 la intervale scurte de timp. Am mai insistat şi
norocul mi-a adus încă 3, nici unul mai mare de jumătate de kilogram.
Ce să mai zic, eram cel mai fericit om din lume, aveam
în traistă peşte de Dunăre, din râul Nera, dar şi din frumosul nostru
râu Caraş. Petru Miloş
|
< Precedent | Urmator > |
---|