Home arrow Hrvatska grancica arrow Pescuit ilegal in raiul pescarilor arrow Hrvatska grancica arrow Aventuri la pescuit 
Arhiva articole Hrvatska grancica Aventuri la pescuit

Pescuit ilegal in raiul pescarilor PDF Imprimare E-mail
luni, 28 iunie 2010

În urmă cu aproximativ doi ani lucram temporar în Austria împreună cu cumnatul meu Marian şi un fost foarte bun prieten, Gruescu Petru Pepi, Dumnezeu să-l odihnească şi să-i ierte păcatele. Pepi era un băiat foarte de treabă, sufletist, sociabil, care ţinea foarte mult la soţia sa.

3.jpgDeşi era un om deosebit de credincios, soarta a fost crudă cu el, Pepi pierzându-şi viaţa într-un tragic accident de circulaţie la vârsta de 40 ani. În afară de meseriile pe care le cunoştea, Pepi mai avea ceva ce a făcut ca relaţia noastră să devină foarte apropiată şi intensă, -  plăcerea „de a pescui”!
La început m-a dus la nişte lacuri artificiale, la pescuit de peşte paşnic, - crap, caras, plătică şi mai rar ştiucă „Esox Lucius”. Nu eram foarte încântat de acele ieşiri,  nu-mi plăcea să stau pe scăunel cu sticla de bere în mână aşteptând sunetul clopoţelului din vârful lansetei, voiam mai mult, voiam ceva mai multă acţiune, şi aici mă refer la pescuitul din picioare, care presupune exploatarea râului în amonte, cu lanseta în mână,  în căutarea şi capturarea salmonidelor.
La insistenţele mele, Pepi a acceptat să mergem la un magazin de profil pescăresc ca să ne documentăm în privinţa modalităţilor de pescuire a păstrăvului în apele de munte din Austria sau pe râul care trece prin oraşul unde lucram, Leoben. Vânzătorii de articole pescăreşti ne-au explicat politicos că în apele de munte din Austria există zone diferenţiate de pescuit. Dacă aveai curiozitatea să pescuieşti într-un parc naţional, de exemplu, nu era nici o problemă, aveai dreptul la o autorizaţie de pescuit contra cost. Acolo, mi-a trecut repede prin cap, nu e ca la noi. În ţara mea natală legea interzice cu stricteţe pescarilor sportivi să  pescuiască în incinta parcurilor naţionale, în timp ce braconajul, şi el interzis prin lege, atinge cote maxime chiar şi în acele locuri. Dacă te încumeţi cumva să întrebi persoanele abilitate de ce în multe ape de munte din ţara noastră, dar mai ales în râul Caraş din Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului, păstrăvul este pe cale de a deveni doar o frumoasă amintire, ţi se va răspunde că acest lucru se datorează deficitului de personal şi a crizei în care se află ţara.
Dar să ne întoarcem la realitatea din Austria. Acolo, de exemplu, există locuri paradisiace, unde o autorizaţie ajunge şi la 30 Euro pe o zi de pescuit. Dacă mă gândesc bine, şi la noi s-ar găsi destui pescari sportivi dispuşi să achite o anumită sumă de bani pentru a pescui în Cheile Caraşului, dacă nu suma pe care o achită austriecii atunci măcar echivalentul a unui kilogram de păstrăv la preţ de magazin. Astfel s-ar aduna, poate, o parte din banii necesari pentru repopulare, paznici de noapte, etc...
Dar să revin la cele câteva ieşiri în „raiul pescarilor” cum l-am numit întâia oară când m-a condus acolo bunul meu prieten. Pe acea vreme Pepi lucra ca sudor la o fabrică, iar în spatele fabricii trecea un râuleţ cam de mărimea râului Caraş. Ne-am dus în perioada amurgului, rămânându-ne doar câteva zeci de minute de pescuit. Ne-a transportat până acolo cumnatul meu cu maşina şi urma să revină după noi peste o oră şi jumătate. Pepi şi-a ales locul pe care-l ştia şi a început să pescuiască cu o rotativă nr. 3, „meeps aglia” albă. Eu îl priveam doar şi ce-a urmat acolo nu mi-a venit să cred ochilor.  După 20 de minute am avut impresia că pescuia într-o crescătorie, a eliberat vreo 6 peşti la insistenţele mele şi unul l-a oprit, un curcubeu de 1 kg.
Am lansat şi eu de câteva ori şi am prins 3 indigeni, din care nici unul nu avea mai puţin de 300-400 gr. S-a întunecat de-a binelea şi peştii începeau să mănânce din ce în ce mai bine, evident, noi  fiind ajutaţi şi de lumina reflectoarelor din curtea fabricii.
Fiindcă aflase câte ceva despre succesele mele culinare, Pepi m-a invitat la el acasă ca să prepar păstrăvii pe care i-am prins în acea seară. Bineînţeles, s-a lăsat cu multe poveşti pescăreşti care, cu cât le povesteşti mai mult, cu atât parcă devin mai frumoase şi mai palpitante. Desigur, mămăliguţa, mujdeiul de usturoi şi păstrăviorii erau presăraţi la început cu o sticlă de coniac şi la urmă cu o sticlă de vin alb demisec, subţiat cu sifon...

Milos P.

 
< Precedent   Urmator >