Home arrow Hrvatska grancica arrow Realitatiile noastre arrow Interviu cu dl. Padurean Tiberiu, directorul A.D.I. „Intercom Deseuri" arrow Hrvatska grancica arrow Realitatile noastre 
Arhiva articole Hrvatska grancica Realitatile noastre

Search by tag : alegeri, parlamentare, alegeri parlamentare, carasova, Carasova


Interviu cu dl. Padurean Tiberiu, directorul A.D.I. „Intercom Deseuri" PDF Imprimare E-mail
vineri, 16 iulie 2010

Interviu cu dl. Pădurean Tiberiu, directorul A.D.I. „Intercom Deşeuri".

3.jpg       Rep: Domnule director, în şedinţa din septembrie 2009, aţi ţinut o prezentare în care aţi informat Consiliul Local despre intenţia dumneavoastră de a face o staţie de sortare a deşeurilor şi aţi cerut acceptul pentru…

       Dl. Pădurean: …depozitul ecologic conform!

       Rep: La şedinţa respectivă consilerii au aprobat alocarea a cinci hectare de teren pentru acea staţie...

       Dl. Pădurean: Nu! Haideţi să vă spun care a fost adevărul! A fost aşa – 42 de hectare pentru depozitul ecologic conform şi 10 hectare pentru lucrări auxiliare şi pentru alte lucrări de realizare a instalaţiilor, dispozitivelor pentru procesare deşeuri (42 plus 10 – deci 52 de hectare). 42 ha în administrarea consiliului judeţean şi 10 ha cu titlu gratuit pentru Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară. Ambele parcele fac parte din acelaşi lot, care figurează în extrasul de carte funciară – domeniul statului, deci nu este pe domeniul public al comunei Lupac, este domeniul statului.

       Rep: Şi consilierii au dat avizul pentru aceste parcele?

       Dl. Pădurean: Sigur că da, pentru cele două parcele (42 plus 10)

       Rep: Deci, 52 de hectare este suprafaţa pe care se va desfăşura depozitul, dacă se va realiza?

       Dl. Pădurean: Deci, reţineţi, dacă se va realiza, poate în două sute de ani se va ajunge la patruzeci şi două de hectare, pentru că este vorba de construirea primei celule, care înseamnă circa două hectare în primă fază. Având în vedere faptul că în judeţ există în prim proiect încă şase staţii de transfer, vă daţi seama că la depozit, efectiv, vor ajunge foarte puţine deşeuri, pentru că bună parte dintre ele se valorifică. În plus, începând cu 1 iulie, anul acesta, este obligaţie prin ordinul Ministrului Mediului, reducerea cantităţii de deşeuri depozitate cu cel puţin 15%. Neconformarea fiecărui consiliu local la acest ordin, atrage după sine penalităţi în valoare de 100 de lei la fiecare tonă nevalorificată. Deci, vă daţi seama că aceste deşeuri trebuie să le justific prin chitanţă că au fost predate şi valorificate. În caz contrar, se va scoate din bugetul local 100 de lei pentru fiecare tonă nejustificată. Sunt trei staţii de sortare deja rea-lizate de către Consiliul Judeţean în preambul, în avans faţă de acest proiect. Proiectul se cheamă „Sistem Integral de Gestiune a Deşeurilor” la nivelul judeţului, care face parte din sistemul la nivel naţional, pentru că în fiecare judeţ va exista un singur depozit ecologic conform. Că se realizează şi alte lucrări adiacente, este cu totul altceva. Totul este ca aceste lucrări, cum este o centrală termică de valorificare a deşeurilor, să vină în întâmpinarea proiectului şi să aducă beneficii comunităţii locale, ori tocmai acest lucru am dorit noi în această locaţie.

       Rep: Ce se va întâmpla cu deşeurile rezultate de pe urma arderii din staţia de valorificare?

       Dl. Pădurean: Aceste deşeuri vor deveni un material care se poate refolosi. Este o zgură care se poate utiliza la drumuri sau se pot face blocuri ceramice, iar materialul inert care nu se poate valorifica se depozitează în depozitul ecologic. Acesta este deşeul care se depozitează, nu gunoi, nu mizerii, nu alte cele.

       Rep: Nu prezintă nici un potenţial risc de poluare pentru apele de suprafaţă?

       Dl. Pădurean: Sunt nişte normative atât de stricte, iar proiectul este de asemenea manieră încăt penalităţile aplicate de Uniunea Europeană prin Comisia Europeană sunt drastice, în cazul în care nu se realizează în conformitate cu regulile europene.

       Rep: Oamenii se tem tocmai datorită faptului că proiectul nu o să se realizeze conform normelor.

       Dl. Pădurean: N-au de ce să se teamă, fiindcă nu există infes-tare: nici sol, nici aer, nici apă. Sunt supraprotecţii… Eu am dus patru oameni de aici din Lupac la depozitul ecologic din Arad şi au văzut ce farmacie este acolo şi cum se colectează levigatul. Când au văzut levigatul din culoarea neagră că iese apă aproape potabilă, cu care-şi spală maşinile şi utilajele care ies din depozit ca să retransporte materialele care se aduc acolo pentru sortare, n-au mai zis nimic.

       Rep: Acest proiect se poate materializa şi în ciuda protestelor localnicilor, şi dacă aceştia nu-şi dau acordul pentru derularea proiectului?

       Dl. Pădurean: Categoric! Dânşii trebuie să vină cu nişte argumente care să fie foarte bine fondate. Nu că „nu vreau”. Trebuie să motivezi de ce nu vrei şi să argumentezi. „Eu” trebuie să arăt că, într-adevăr, se infestează solul, că ni se nasc copii monştrii (cum au spus), că aia, aia, aia… Deci nu se realizează faptul că noi am absorbit nişte fonduri europene, multe, mari, deci un volum mare de bani care se investeşte aici, în judeţ, nu în altă parte.

       Rep: Despre ce sumă este vorba?

       Dl. Pădurean: 37 de milioane de euro. Numai din autorizaţia de construcţie – câţi bani rezultă în bugetul local. Pe urmă: locurile de muncă, ecologizarea mediului, asfaltarea drumului de la intersecţie până la Docnecea ş.a.m.d. Daniel Lucacela

 
< Precedent   Urmator >

FrontPage