Uniunea Croatilor din Romania | Zajednistvo Hrvata u Rumunjskoj

Braconajul piscicol este un fenomen cu care omenirea se confruntă din cele mai vechi timpuri, el practicându-se pentru capturarea unui număr cât mai mare de peşte fără a se ţine cont de consecinţe.

       Nu considerentele economice sau nivelul de trai precar îl determină întotdeauna pe braconier să se înhame la această operă destructivă ci, mai degrabă, nevoia de a ucide peştele, plăcerea de al extermina. Paradoxal, există braconieri piscicoli înrăiţi care nu consumă carne de peşte! Cea mai mare ameninţare pentru păstrăvii din Caraşul montan o constituie, fără doar şi poate, numeroasele echipe de braconieri care operează nestingherite în aval şi amonte de Lunca Prolazului. Cu toate că în interiorul Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului se pot observa în decursul zilei paznici care patrulează, doar-doar or prinde vreun pescar sportiv rătăcit, ei lipsesc cu desăvârşire în decursul nopţii, atunci când se declanşează orgia braconierilor asupra păstrăvilor din apele montane şi cristaline ale Caraşului. Să o recunoaştem franc: braconierul distruge într-o noapte mai mulţi păstrăvi decât o fac zece pescari sportivi într-un an, iar în Cheile Caraşului sunt mai mulţi braconieri decât pescari. Braconierul operează fără scrupule şi uneori cu metode imposibil de imaginat. Torţe, lămpi şi reflectoare, furci, plase şi generatoare de curent electric, - acesta este arsenalul diabo-lic cu care este înarmat acest feroce distrugător al naturii. El pătrunde în arealul păstrăvului şi-l ucide sub protecţia nopţii, cu precădere în lunile octombrie şi noiembrie, adică în timpul perioadei de reproducere a celui mai râvnit dintre toţi peştii Caraşului montan. În acea perioadă păstrăvul depune icrele în locurile mai puţin adânci, iar debitul râului Caraş scade simţitor şi nu mai poate să-şi protejeze tezaurul împotriva furiei acestor înverşunaţi distrugători. Au fost cazuri când păstrăvul plonja pe uscat în încercarea disperată de a se salva de furcile necruţătoare ale indivizilor certaţi cu legea. O acţiune de conştientizare a braconierilor asupra răului pe care îl fac s-ar impune cu prisosinţă!

      În sfârşit, să nu se creadă cumva că oricine poate depista şi prinde noaptea un păstrăv în mişcare, aşa cum o face braconierul, doar posedând o lampă şi o furcă. Un neiniţiat în această practică ucigătoare poate să umble nopţi întregi prin apele Caraşului şi tot nu va reuşi să prindă un păstrăv, mai mare sau mai mic. Braconierul, în schimb, nu–şi ratează ţinta aproape niciodată Este „meritul” lui că a perseverat în această nelegiuire, că şi-a antrenat în mod special ochii pentru a detecta păstrăvul sub licărirea lămpii, că ştie cu o precizie de geometru chiar şi acea zonă de câţiva kilometri din amonte de Sutiska, cea mai sălbatică şi greu accesibilă porţiune din Cheile Caraşului. Braconierul s-a expus multor riscuri şi pericole în îndelungata activitate, iar tehnica ilegală de prindere a păstrăvului şi-a desăvârşit-o chiar cu preţul sănătăţii sale, iremediabial şubrezite prin apele repezi şi reci ale Caraşului montan. Dar să nu-i plângem de milă!

    În timp ce braconierii golesc Caraşul de peşte, organele abilitate şi Asociaţia Judeţeană a Pescarilor nu par să sufere din cauza asta. Nu au identificat în ultimii ani niciun braconier piscicol, acţiunile lor par orientate şi în continuare asupra pescarilor sportivi. Împotriva braconierilor reacţionează (dacă reacţionează!) într-un mod cu totul şi cu totul original: nepopulând Caraşul cu peşte.

     De ce să reîntregească fondul piscicol al Caraşului cu puiet sau, Doamne fereşte, peşti reproducători? Ca să aibă braconierii ce prinde? Ivan Dobra