Home arrow Hrvatska grancica arrow Cainii latra, caravana trece… arrow Hrvatska grancica arrow Diverse 
Arhiva articole Hrvatska grancica Diverse

Cainii latra, caravana trece… PDF Imprimare E-mail
joi, 02 decembrie 2010

Legat de problema deponeului ecologic, uşor, uşor, am început să ne obişnuim cu venirea în Lupac, dar şi cu plecarea în huiduielile mulţimii, a delegaţiei reşiţene condusă de Consiliul Judeţean.

8.jpg        Nu ştim, însă, cât va mai rezista răbdarea localnicilor până să explodeze. Judecând după ultima vizită din luna octombrie, mult nu mai este! Scenariul celei de-a patra vizite a delegaţiei, n-ar fi trebuit să difere cu mult de cea precedentă din luna august: acelaşi loc stabilit pentru dezbatere (Şcoala Generală Lupac), aceeaşi oră de întâlnire (15h), aproximativ aceeaşi membri ai delegaţiei şi aproximativ aceleaşi feţe încrâncenate din afara perimetrului şcolii. Unii au venit pentru a prezenta, ceilalţi au venit doar pentru a se opune. Era clar pentru toată lumea că nici de data aceasta nu se va obţine mai multă înţelegere din partea localnicilor.

     Prezentarea proiectului „Sistem Integrat de Management al Deşeurilor din Caraş-Severin” s-a ţinut doar în prezenţa membrilor delegaţiei reşiţene, a primarului comunei Lupac, Vlasici Marian şi a câtorva consilieri locali ai comunei. Mult râvniţii spectatori, locuitorii comunei, nu au trecut, însă, pragul incintei şcolii. Au preferat să aştepte finalul prezentării cu răbdare până când participanţii au început să iasă, unul câte unul, pentru a le transmite încă o dată, cu voce tare, că sunt împotriva construirii deponeului la ei în comună.

     Primul acostat a fost primarul Lupacului, căruia i s-a reproşat faptul că, deşi ştia foarte bine care este poziţia lupăcenilor vizavi de această problemă, a continuat să permită accesul delegaţiei în comună. „Dacă Consiliul Judeţean dă telefon azi, că vine mâine, eu nu pot să-l opresc” a replicat primarul. L-am întrebat şi noi pe domnul primar dacă ceea ce s-a petrecut în incinta şcolii s-a consemnat ca „dezbatere publică”. „Aşa a fost anunţată, ca fiind dezbatere publică - putea să intre oricine - dar fiindcă oamenii nu au participat, pică totul din oficiu”. Dar, de fapt, continuă domnul primar referindu-se la dezbatere: „De ţinut s-a ţinut. Odată ce se întruneşte tot comitetul, odată ce noi îl primim la noi în comună … Că oamenii nu au participat, asta este problema lor. Înseamnă că ei nu sunt de acord cu aceasta”. (?!) Deci: „a fost sau n-a fost dezbatere publică?”, ne întrebăm noi în continuare.

     Totuşi, ţinta mulţimii nu a fost nici pe departe primarul din Lupac, cât domnul Victor Naidan, directorul Direcţiei de Dezvoltare Turistică din Cadrul Consiliului Judeţean, prezent şi dânsul la dezbatere. Picătura care a umplut paharul furiei celor prezenţi a fost un articol din ziarul Jurnal de Caraş-Severin, intitulat „Zece idioţi dictează interesul judeţean”, în care domnia sa, aflată la şedinţa Comisiei de Dialog Social, făcea o referire nefericită la situaţia din Lupac: „…,din cauza a zece idioţi care nu au nici un argument şi care nu ascultă soluţiile concrete, riscăm să pierdem foarte mulţi bani,…” Oriunde era bine să te afli, însă în niciun caz în pielea domnului Naidan în momentul impactului cu mulţimea de afară. I s-au spus şi i s-au reproşat multe atunci...vrute şi nevrute. „ Oameni buni, vă rog să înţelegeţi că nu am spus eu aşa ceva” – a încercat domnul Naidan să se apere. „Am dat o declaraţie pe site-ul ziarului” – a mai replicat palid acesta, după care, protejat fiind de poliţia locală, şi-a croit un coridor prin mulţime până la maşina de serviciu.

     Ne-am uitat pe site-ul respectiv, şi vom reproduce întocmai cuvintele domniei sale. „Nu am folosit niciodată cuvântul „idiot” în relație cu acel grup de 20 - 30 de locuitori din Lupac care protestează împotriva amplasării deponeului ecologic în teritoriul administrativ al comunei. Îmi cer scuze pentru această interpretare a spuselor mele. Revoltat de reacția (mai exact lipsa de reacție) a „reprezentanților societății civile” față de probleme care ne privesc pe toți - referire la creșterea prețului pentru salubritate în Reșița - am spus că dacă aceasta este măsura în care ne implicăm cu toții în problemele importante ale colectivităților „să nu ne mirăm dacă un grup de idioți va bloca în numele „democrației” orice demers legitim al majorității”.

     Şi chiar după ce domnul director şi-a mai voalat discursul, rămâne destul de ambiguu ce grup de idioţi avea dânsul în vedere în acea exemplificare, dacă nu pe cel din Lupac (cu care a avut ocazia să se confrunte în ultima perioadă). Dacă urmărim firul acestei idei, devine neclară şi invocarea „demersului legitim al majorităţii”. Chiar dacă ar fi să acceptăm, doar ca pe un exerciţiu de imaginaţie, că numărul protestatarilor din Lupac nu depăşeşte 20-30 de persoane, logic era ca toţi ceilalţi locuitori ai comunei să umple până la refuz sala de dezbatere publică. Se contura astfel voinţa solidă a majorităţii din interior. Însă, în cazul în care în sala de dezbateri nu se prezintă niciun locuitor al comunei – majoritatea o constituie acel număr de 20-30 de persoane de afară, care protestează.

     Trecând peste toate acestea, mai rămâne să vedem ce anume va raporta Consiliul Judeţean Comisiei Europene, finanţatorului acestui pro-iect, despre aşa numitele dezbateri publice care au avut loc la Lupac?

Daniel Lucacela

 
< Precedent   Urmator >

FrontPage