Home arrow Hrvatska grancica arrow Realitatiile noastre arrow „CINE-SI UITA TRECUTUL, NU ARE VIITOR” arrow Hrvatska grancica arrow Realitatile noastre 
Arhiva articole Hrvatska grancica Realitatile noastre

Search by tag : alegeri, parlamentare, alegeri parlamentare, carasova, Carasova


„CINE-SI UITA TRECUTUL, NU ARE VIITOR” PDF Imprimare E-mail
luni, 12 septembrie 2011

Din anul 2004, Uniunea Croaţilor din România a alocat an de an din bugetul propriu bani pentru sărbătoarea de rugă (chirvai) pentru toate localităţile în care se regăseşte comunitatea croată din ţara noastră.

5.jpg     M ai precis, de aceşti bani beneficiau formaţiile de muzică populară, originare din aceste localităţi, desem­nate pentru a menţine atmosfera de sărbătoare din acele zile. Până atunci, banii pentru muzică erau cu greu adunaţi, din poartă în poartă, de către un grup de tineri organizatori din fie-care sat în parte. Colecta era adeseori îngreunată de refuzul unor săteni de a se număra printre contribuabili, iar banii adunaţi în acest mod erau prea puţini pentru tocmeala cu muzicanţii. Nu de puţine ori, tot acei tineri care umblau din poartă în poartă, suportând printre altele şi umilinţa cerşitului, completau diferenţa din propriile buzunare. Acesta a fost unul din mo­tivele care a slujit ca argu­ment când s-a luat de către UCR măsura finanţării muzicii de chirvai. 

     Dar, poate motivul cel mai important l-a constituit dorinţa, sau poate chiar disperarea acestei instituţii de a conserva şi promova pe cât posibil tradiţia şi obiceiurile croate caraşoveneşti. Dintre toate elementele patrimoniului nostru folcloric, muzica şi implicit dansurile tradiţionale au fost de-a lungul tim­purilor cele mai expuse influenţelor.

     Datorită zonei compacte în care trăiesc croaţii caraşoveni s-a reuşit în mare măsură păstrarea limbii materne şi a obiceiurilor din străbuni. Însă, în ultima perioadă, mai cu seamă de când s-a dezvoltat infra­structura rutieră care a intensificat contactele cu vecinii noştri şi de când orice gospodărie de la noi a putut recepţiona pe calea undelor posturile de radio naţionale sau ale vecinilor sârbi, limba şi folclorul nostru au fost supuse unui asediu greu de stăvilit. Până nu demult fiecare dintre satele croate a dezvoltat o versiune proprie a horei tradiţionale caraşoveneşti. Astăzi jucăm o horă caraşovenească perfect adaptată melosului şi ritmului bănăţean, dar pe care încă o simţim ca făcând parte din folclorul şi tradiţia noastră.

     Întrebarea este până când vom mai juca această horă, fiindcă în viziunea a tot mai multor tineri este deja clasificată ca fiind depăşită şi de modă veche. La modă sunt acum formaţiile de estradă din sfera „turbo-folk”-ului din Serbia. Aproape că nu găseşti o nuntă caraşovenească la care să nu fie invitaţi solişti şi interpreţi, care mai de care, care să glorifice acest subgen muzical. Mai nou, fenomenul prinde viaţă şi la un alt gen de petreceri care se organizează în sânul comunităţii noastre

     - mă refer aici la acele bai­ramuri organizate de Crăciun sau de majorat de unele restaurante/birturi din satele croate. În definitiv aceste petreceri au, totuşi, caracter privat şi nimeni nu poate fi acuzat în aceste situaţii de nerespectarea tradiţiei. Nu la fel se poate spune, însă, de­spre sărbătoarea de rugă din satele noastre. Această sărbătoare coincide cu data sfinţirii bisericii din satul res-pectiv şi probabil este unul din cele mai propice prilejuri pentru săteni de a-şi reaminti tradiţiile şi obiceiu­rile satului. Portul popular, muzica şi dansurile specifice sunt cele mai adecvate şi mai la îndemână unelte în calea uitării în astfel de ocazii. Sunt nenumărate satele româneşti din jurul nostru în care, de rugă, se pot admira toate acestea. În schimb, la noi se fac efor­turi susţinute ca ultima fărâmă din tradiţia noastră

     - acea horă caraşovenească

     - să fie eliminată şi înlocuită cu diverse alte dansuri şi jocuri

    – de noi străine.

    Pentru ruga din Caraşova, Consiliul local a alocat chiar bani serioşi din bugetul co­munei pentru a contracta muzicanţi vestiţi din Serbia şi a nu oferi nici cea mai mică şansă dansului nostru tradiţional. Aşadar, Consiliul Local tratează tradiţia ca pe o molimă sau ca pe o tumoare ce trebuie extirpată din vieţile şi obiceiurile noastre. E ca şi cum am înlocui laptele matern cu laptele praf sub pretextul pueril că acesta din urmă ar conţine mai multe vitamine şi ar fi mai sănătos...

    De rugă, la Caraşova anul acesta a cântat Милан Јовановић. Până la anul vom aştepta cu emoţie şi nerăbdare şi vom şuşoti pe la colţuri încercând să dibuim pe care din ve­dete va aduce Consiliul local pe scena din faţa primăriei. Ce mai provocare, stimabililor домни kонсилиери...

Daniel Lucacela

 
< Precedent   Urmator >