Uniunea Croatilor din Romania | Zajednistvo Hrvata u Rumunjskoj

Cine nu şi-ar dori o tinereţe fără bătrâneţe şi o viaţă fără de moarte?

     Din păcate, acest lucru se întâmplă numai în basmele pe care ni le citeau cândva părinţii sau bunicii înainte de culcare. Însă, în viaţa reală, odată cu trecerea anilor timpul îşi pune amprenta pe fiecare dintre noi. Sunt sigură că fiecare dintre dumneavoastră vă iubiţi bunicii. Sunt sigură că le simţiţi lipsa când pleacă în alte ţări sau când vă părăsesc pentru totdeauna. Sunt la fel de sigură că la un moment dat fiecare dintre noi a avut nevoie de un sfat şi a apelat la sfatul bunicilor, a oamenilor trecuţi prin viaţă, a oamenilor ştiutori de multe lucruri. Sunt sigură că v-aţi gândit măcar o dată cum o să fie viaţa voastră când veţi îmbătrâni. Cu siguranţă fiecare dintre dumneavoastră vă imaginaţi în pragul bătrâneţii lângă copii, nepoţi şi de ce nu chiar lângă strănepoţi. Dar, oare v-aţi gândit vreodată că oricare dintre bunicii noştri ar putea fi în locul unura dintre bătrânii abandonaţi? V-aţi gândit vreodată cum e viaţa acestor bătrâni abandonaţi de propriile familii, care trăiesc din mila vecinilor, fără lumină, fără căldura iarna, murind de frig în propriile gospodării sau pe străzi. În cele mai nefericite cazuri aceştia rămân fără gospodării pentru ca le sunt furate chiar de proprii copii, nepoţi sau fraţi. Aproape zilnic mi se întâmplă să văd bătrâni abandonaţi, plângând de durere şi implorând să fie ajutaţi cel puţin cu un bănuţ pentru o bucăţică de pâine. Poate că şi vouă vi s-a întâmplat să vă întâlniţi cu un caz asemănator. Dacă până acum n-aţi avut ocazia să vă confruntaţi cu aşa ceva, oricând o puteţi face, dacă nu în Caraşova atunci în municipiul Reşiţa, în Arad, Timişoara, Focşani sau Constanţa. Oriunde puteţi întâlni asemenea bătrâni. Din păcate, asta-i România din zilele noastre, cu oameni petrecăreţi care aruncă zilnic bani prin discoteci, baruri sau cluburi, dar când vine vorba să ajute un bătrân, în loc să-i întindă o mână de ajutor, mai bine trec pe lângă el fără sa-l observe. Oare nu v-aţi gândit că acei bătrâni sigur nu şi-au dorit niciodată să ajungă în asemenea situaţie, să trăiască astfel nu pentru că aşa vor, ci fiindcă aşa s-a întâmplat. Se poate face ceva pentru aceşti oameni, dar de câte ori este atins acest subiect de atâtea ori este evitat. Din nefericire, mereu se găseşte cineva să-i condamne că au ajuns în asemenea situaţie fără să le fi cunoscut povestea, întotdeauna se găseşte cineva să-i înjure fără să-şi dea seama că sunt doar nişte fiinţe nevinovate puse în faţa unei grele încercări ale vieţii. Oamenii trec pe lângă ei fără să-i observe. Se supără când bătrânii îşi cer drepturile sau medicamentele sub forma unor reţete pentru că statul nu le oferă bani cu care să-şi poată plăti acele medicamente. Se supără că trebuie să aştepte un minut în plus la semafor ca un bătrân să poată tranversa strada.

      Cu câţiva ani în urmă, marele poet Octavian Paler scria în versurile uneia dintre poezile sale că „avem clădiri mari, dar suflete mici, autostrăzi largi, dar minţi înguste”. Azi, din păcate, versurile poetului definesc perfect românul din ziua de azi. Imposibil de crezut, dar adevărat.

      Noi putem să ne schimbăm, să nu lăsăm aceste versuri să ajungă într-o zi să ne definească şi pe noi croaţii din România. Noi îi putem ajuta pe acei bătrâni dacă nu cu altceva, atunci măcar cu o vorbă bună. Cu siguranţă că mulţi dintre voi veţi spune „Să se ducă la azil!” şi problema este rezolvată, dar nu au unde, fiindcă azilele sunt pline. Nu uitaţi că mâine, poimâine şi noi vom îmbătrâni, şi poate, cine ştie, şi pe noi ne aşteaptă aceeaşi soartă şi la rândul nostru poate vom cere şi noi ajutor şi nu îl vom primi. Sper că de acum înainte când va fi vorba de un scop caritabil pentru a ajutarea unor bătrâni să nu se mai închidă ochii şi să se treacă peste acest lucru, iar subiectul să rămână neinteresant şi veşnic evitat, cum de altfel a fost şi până acum.

Beul Bianca Mihaela