Home arrow Hrvatska grancica arrow Primaria Lupac la începutul lui 2012 arrow Hrvatska grancica arrow Administratia 
Arhiva articole Hrvatska grancica Administratia

Primaria Lupac la începutul lui 2012 PDF Imprimare E-mail
vineri, 10 februarie 2012

Fiecare început de an reprezintă şi un nou început de drum.

6.jpg     După ce şi-au trecut în revistă realizările şi neajunsurile de pe parcursul anului trecut, primăriile aşteaptă acum cu nerăbdare alocarea banilor de la Ministerul Finanţelor Publice către bugetele proprii pentru a-şi duce la bun sfârşit lucrările nefinalizate şi, după caz, pentru a da contur noilor proiecte pe anul în curs.

     Am stat de vorbă cu edilul comunei Lupac, Marian Vlasici, despre planurile şi ambiţiile comunei pe care o conduce. „Deocamdată aşteptăm să ni se aprobe bugetul pe anul 2012. Până nu vedem ce sume ne vor fi alocate, nu putem şti ce planuri să ne facem” – ne-a declarat acesta. „Ceea ce ştim sigur este că vom continua turnarea covorului asfaltic pe străzile pe care le-am pregătit pentru asfaltare încă de anul trecut. Este vorba despre trei străzi din Lupac şi de câte o stradă din Rafnic şi Vodnic”.

     Pe lângă acestea primăria Lupac şi-a propus începerea lucrărilor de renovare a Căminului cultural din Clocotici. Finanţarea pentru aceste lucrări trebuia să se facă din bani europeni, dat fiind proiectul „Canalizare menajeră Clocotici ; Legătură rutieră între DJ 581 şi sat Clocotici ; Reabilitare şi dotare Cămin cultural Clocotici; Înfiinţare centru de zi pentru persoane vârstnice”, depus de primăria Lupac la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit ( APDRP) încă din anul 2009. Această agenţie asigură implementarea tehnică şi financiară a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală ( FEADR) şi a preluat în totalitate derularea şi monitorizarea Programului SAPARD. În ciuda faptului că proiectul depus a întrunit 64 de puncte şi are toate şansele să primească finanţare europeană, primăria Lupacului pare să nu mai aibă răbdare să tot aştepte banii europeni, în timp ce starea de degradare a Căminului cultural devine tot mai accentuată. „Nu putem sta la nesfârşit să aşteptăm să ne vină banii. Deocamdată sunt blocate toate proiectele care au fost depuse la nivel de ţară şi nu ştim precis când ne vor veni banii pentru proiectul nostru. Se poate chiar să nu vedem aceşti bani niciodată şi asta înseamnă să nu mai facem nimic la cămin? Din bugetul propriu o să reparăm acoperişul, o să schimbăm geamurile – pentru care am dat deja comandă – şi o să refacem aspectul exterior al clădirii. Dacă ne vin şi banii pentru proiect, fiţi fără grijă, avem ce face cu ei.” – ne mai spune primarul Vlasici.

7.jpg     Deocamdată, singurii bani care sunt destinaţi să umple vistieriile primăriei din Lupac vor veni de la Consiliul Judeţean Caraş-Severin. În urma hotărârii din 10 ianuarie 2012, privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a cotei de 20% din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale şi din cota de 18,5% din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, pe anul 2012, s-a dispus alocarea sumei de 110 mii lei pentru această comună. Din totalul aceastei sume, 85.000 de lei sunt sume defalcate din TVA, iar restul de 25.000 de lei provin din cota din impozitul pe venit. Tot în urma acestei hotărâri, pentru comuna Caraşova s-au alocat 105 mii lei, din care 50.000 provin din sumele defalcate din TVA, iar ceilalţi 55.000 de lei, din cote din impozitul pe venit.

     Este o premieră faptul că Lupacul primeşte de la Consiliul Judeţean ceva mai mulţi bani decât Caraşova. Până acum sumele destinate celor două comune croate au fost cel mult egale, sau au înclinat balanţa în favoarea Caraşovei.

Daniel Lucacela

 
< Precedent   Urmator >

FrontPage