Arhiva articole ![]() ![]() |
Deschiderea noului an scolar la Liceul Bilingv din Carasova |
![]() |
![]() |
![]() |
joi, 04 octombrie 2012 | |
În curtea Liceului a urmat deschiderea oficială a noului an şcolar, deschidere oficializată de noul director interimar Ghera Nicolae. Alături de el au participat cadrele didactice, fostul director Sorca Gheorghe şi primarul comunei, prof. Radan Mihai. În cadrul festivităţii, prof. Ghera Nicolae le-a urat elevilor bun-venit, mult succes în noul an şcolar, adresându-le rugămintea să ia învăţătura în serios ca să nu se trezească la sfârşitul anului nepromovaţi. „Nu pentru şcoală învăţaţi, ci pentru voi. Sunt mulţi care au ideea că învaţă pentru diplomă. Nu pentru asta învăţaţi, ci pentru a deveni ceva în viaţă. Dacă veţi munci şi veţi învăţa serios, sunt sigur că veţi lua şi examenul!” a declarat acesta. Noul director al Liceului Bilingv i-a mulţumit şi prof. Sorca Gheorghe pentru activitatea desfăşurată în cadrul conducerii instituţiei de învăţământ din Caraşova şi i-a urat în numele său şi în numele colegilor multă sănătate, iar când va primi decizia de pensionare să aibă o pensie lungă şi liniştită. Domnul Sorca va preda anul acesta la clasele de liceu ca profesor de matematică şi are dreptul ca în cursul anului şcolar să-şi depună dosarul de pensionare. Sorca Gheorghe are o activitate îndelungată, de aproape 40 de ani. În anul 1977 a venit în Caraşova ca tănâr profesor, continuându-şi activitatea didactică până în anul 1991. Începând cu anul 1992 şi până în prezent a fost director la Liceul Bilingv Româno-Croat din Caraşova. La rândul lui, prof. Sorca le-a cerut elevilor să înveţe, să ia decizii corecte şi bune, declarând că se vor lua măsuri pentru ca elevii să încheie anul şcolar cu rezultate bune. Pe elevi i-a mai rugat să-şi aleagă drept prieteni pe copiii cei mai buni, să aibă încredere în noul director, în cadrele didactice, dar şi în reprezentanţii bisericii. „Modelul nostru de viaţă şi prietenul cel mai bun este Isus Hristos”, a mai adăugat acesta.
Mai multe informaţii despre starea şcolilor noastre, despre noua conducere a Liceului Bilingv Româno-Croat şi despre măsurile care vor fi luate pentru promovarea elevilor la examenul de bacalaureat ne-a oferit directorul interimar, Ghera Nicolae. Domnule director, luni 17 septembrie, a avut loc deschiderea noului an şcolar, oficializată de dumneavoastră în calitate de nou director al Liceului din Caraşova. Da, într-adevăr, însă pot spune că plâng cu un ochi, iar cu altul râd. Acum toate grijile îmi revin mie, atât în privinţa organizărilor, dar şi a lucrărilor care trebuie finalizate în cadrul instituţiei noastre de învăţământ. Am şi eu o vârstă, încă puţin şi mă apropii de pensionare. Totuşi am acceptat această funcţie şi pentru comună, dar şi la rugăminţile primarului şi a organizaţiei din care fac parte. Împreună cu primarul şi viceprimarul comunei Caraşova aţi vizitat şcolile de pe raza comunei noastre. Ce anume aţi cerut dumneavoastră şi ce s-a hotărât pentru şcolile noastre? Da, am fost să vizităm toate şcolile. Eu am cerut sprijin financiar pentru acele lucrări ce au rămas nefinalizate. Bineînţeles, aceste lucrări se pot relua abia de la anul, fiindcă bugetul a fost deja aprobat pentru acest an. Sălile de clasă de la Şcoala din Nermed sunt într-o stare bună, a rămas să finalizăm coridorul. Şcoala din Iabalcea a fost reabilitată anul trecut, iar la şcoala de jos mai avem o clasă de renovat. La şcoala din centru trebuie finalizat acoperişul, ţigla a fost schimbată mai mult de jumătate. Sperăm să terminăm cât mai repede şi cealaltă jumătate. Pentru grădiniţa de jos, din câte ştiu eu, ne lipsesc fondurile, trebuie să vorbesc cu doamna contabilă să vedem de câţi bani mai este nevoie. Clădirea este ridicată, însă trebuie finalizată în interior. În ceea ce piveşte examenul de bacalaureat, niciun elev al Liceului Bilingv Româno-Croat nu a luat acest examen. Ce măsuri veţi lua dumneavoastră în această privinţă? Din păcate, din cei 19 elevi înscrişi, toţi au picat la matematică. Majoritatea au trecut la celelalte materii, dar... Înseamnă că vinovaţi sunt atât profesorii, cât şi părinţii. Aceştia sunt plecaţi prin străinătate, iar copiii nu mai vin la şcoală. Bineînţeles, unii dintre copii ar trebui exmatriculaţi datorită absenţelor. Fostul director Gheorghe Sorca a atras atenţia profesoarei de matematică. Aceasta i-a trecut pe toţi, deşi unii dintre ei nici nu meritau. Eu sper că anul acesta nu se va mai întâmpla acest lucru, iar examenul de bacalaureat să fie luat măcar de elevii cei mai buni. În timp vom încerca, bineînţeles şi dacă sunt de acord părinţii, să schimbăm profilul acestui Liceu, să nu mai fie mate-info şi poate atunci va fi mai uşor pentru copiii noştri. Lina Tincul |
< Precedent | Urmator > |
---|