Uniunea Croatilor din Romania | Zajednistvo Hrvata u Rumunjskoj

La orele 4.15 dimineaţa făceam ultimele verificări înainte de plecare: sticla cu apă, sandviciul, trusa cu voblere, oscilantele – acestea din urmă fiind şi cele mai importante pentru o partidă ideală de pescuit.

      Mă aflu la lucru în Austria de doi ani de zile şi, pentru că trebuia să mă prezint zilnic la serviciu incepând cu ora 8 dimineaţa, mi – am propus să descopăr un râu de munte situat cât mai aproape de zona unde lucrez. După ce am cutreierat împrejurimile o bună bucată de timp, am găsit un loc bun de pescuit la numai câţiva km distanţă, un râu cam de mărimea râului Caraş din România, poate chiar puţin mai mare. Aici, însă, malurile râului sunt natural amenajate şi foarte curate, nu ca la noi, unde malurile marii majorităţi a râurilor sunt înzestrate cu nuanţele curcubeului, adică cu diverse recipiente plastice, cârpe, jucării nedorite de copii sau cu tot ce nu-i mai trebuie omului de rând prin casă. Pe scurt, am găsit aici o apă curată, limpede, cristalină, cu mulţi peşti în ea, fapt pe care aveam să – l aflu după epuizarea celor două ore de pescuit, ore pe care mi le-aş fi dorit să nu se mai termine niciodată.

    Odată ajuns la locul unde urma să pescuiesc, mi-am montat lanseta, un băţ de 2,10 m cu o putere de acţiune uşor spre mediu, tip spining, o mulinetă baracuda semiuşoară, nailon de la trabuco 0,23, iar ca momeală artificială am ales pentru început o oscilantă de 8 gr şi 7 cm, imitaţie de păstrav curcubeu, deoarece păstravul ajuns la maturitate are tendinţe de canibalism. Am aşteptat câteva clipe pentru că cerul era foarte înnorat în acea dimineaţă şi nu se luminase încă de ziuă; pe deasupra, nu cunoşteam nici albia râului şi riscam să pierd năluca artificială. După un timp am lansat de câteva ori în amonte şi în paralel cu malul opus, iar atacurile peştiilor nu au întârziat să apară. Nu am capturat nimic, dar ştiam că peştii erau acolo. Am analizat puţin situaţia, ajutat fiind şi de experienţa la răpitor pe care o dobândisem tot pescuind de mic copil. Fiind vară, mi – am spus, peştii ar trebui să fie deosebit de activi mai ales în primele ore ale zilei şi repede mi-am dat seama că atacau momeala mai mult din curiozitate şi nu de foame, pentru că năluca era ceva nou în universul lor acvatic. Asta era în neregulă, asta era problema!

     Aşa că am decis să schimb oscilanta în favoarea unui vobler de 7 cm plutitor ,,floating”. Am lansat în aval, la marginea malului opus, şi încă de la prima lansare apare si prima captură - un indigen, “salmo trutta fario” de toata frumuseţea, aproximativ 600 – 700 gr, estimat la faţa locului. Continuasem cu aceeaşi tehnică de pescuit şi rezultatele nu au întârziat să apară. În scurt timp am capturat încă cinci peşti frumoşi, dar am reţinut doar trei dintre ei. Ceilalţi doi aveau şi ei dimensiunile peste limita legal admisă dar i – am eliberat pentru că, beat fiind de fericire, mă interesau doar exemplarele capitale. Am coborât puţin în josul râului şi am schimbat voblerul cu o rotativă nr 4, de culoare galbenă. Am lansat la marginea malului opus, orizontal, în josul râului şi am început să recuperez năluca foarte lent, cu opriri sacadate. La un moment dat, cineva din universul acela acvatic mi-a răspuns. Era nimeni altul decât “regele apelor de munte”, cum îmi place mie să-l preamăresc. Rotativa s – a oprit instantaneu şi a început o luptă de aproximativ 10 minute, nu numai din cauza dimensiunilor mari ale peştelui ci şi din cauza curentului care în acel loc al râului era foarte puternic. În lupta acea crâncenă şi spectaculoasă dintre prădătorul feroce şi prada care se opunea cu toate puterile, eu ieşisem invingător. “Învinsul” adus la mal si estimat la locul faptei la 1,5 kg avea, de fapt, 1864 gr, potrivit cântarului din bucătărie şi era nimeni altul decât un indigen de toata frumuseţea. Am mai pescuit puţin, dar ceasul de la mână m – a atenţionat că partida de pescuit s – a încheiat şi trebuia să mă pregătesc pentru programul de lucru. La întoarcere, în maşină, m – am mai liniştit puţin, inima a început să bată în condiţii normale, iar adrenalina din organism a revenit şi ea la cote mai rezonabile. Abia atunci am realizat că am avut parte de una dintre cele mai reuşite partide de pescuit la păstrăv din cariera mea de pescar şi am hotărât să o împărtăşesc prietenilor şi colegilor de breaslă. Dar pentru asta aveam timp mai târziu…

     Gândul îmi zbura acum la orele de după programul de lucru, la păstrăvul prăjit în untdelemn, cu mămăliguţă, mujdei de usturoi şi presărat cu un vin alb, demisec, cu care se potrivea straşnic.

Petru Miloş