Home arrow Hrvatska grancica arrow Povestea unui record!!! arrow Hrvatska grancica arrow Aventuri la pescuit 
Arhiva articole Hrvatska grancica Aventuri la pescuit

Povestea unui record!!! PDF Imprimare E-mail
joi, 29 noiembrie 2012

La începutul lunii octombrie venisem din nou la lucru în Austria şi, cum sezonul de pescuit la păstrăv s-a închis în România, mi-am lăsat ustensilele de pescuit acasă.

milos_pastrav.jpg      Însă, pe unele râuri din Austria sezonul era încă deschis din cauza speciilor de peşti care se găsesc în ele, lipanul, păstrăvul curcubeu şi lostriţa, bunăoară, aceasta din urmă fiind la noi în ţară o specie pe cale de dispariţie, ea pescuindu-se numai pe baza unor autorizaţii speciale emise pentru pescarii sportivi. Pentru pescarii nesportivi, pentru cei ce o distrug...?

     Aşadar, neavând echipamentul adecvat pescuitului la răpitor, am apelat la cumnatul meu, şi el aflat în Austria, să mi-l împrumute pe al lui, pentru a face câteva ieşiri pe malul unui râu aflat în apropiere de locul unde lucrez. Ce-i drept, cumnatul meu Mario nu era un împătimit într-ale pescuitului şi nu poseda echipamentul potrivit unui asemenea pescuit, dar am reuşit să-mi aleg în cele din urmă o mulineta tip spinning, puţin prea mare pentru pescuitul la păstrăv, o lansetă, tot spining, de 2,40m din carbon, cu acţiune medie-grea, şi un nailon de 0,25, nu prea pe placul meu. Toate bune până aici, însă momelile artificiale lăsau de dorit. Magazinul cu specific pescăresc pe care-l ştiam era închis fiindcă era weekend şi, cum eu sunt o persoană nerăbdătoare, nu aveam puterea să aştept până luni deschiderea magazinului. Aşa că am hotărât să fac o ieşire sâmbătă seara, mai ales că scăpasem, ca de obicei, puţin mai devreme de la serviciu.

     Mai aveam doar două ore până la lăsarea întunericului şi iată-mă pornit, pentru a nu ştiu câta oară, în lumea mea, o lume cunoscută doar de cei iniţiaţi, o lume în care începi să visezi şi totul ţi se pare foarte posibil... Şi cum toamna nu-i ca vara, nici locurile unde pescuisem astă vară nu mai erau aceleaşi. Debitul râului scăzuse vizibil, vadurile cu apa lină erau acoperite acum cu frunze picate din pomii aflaţi pe malul râului, apa era foarte curată şi peştii foarte precauţi. Am început cu o oscilantă de 8 cm, de culoare albastră-argintie, însă aceasta mai mult gonise peştii din acel loc decât să-i atragă. Am schimbat lingura în favoarea unui twistew din silicon, o imitaţie aproape perfectă a beldiţei, am schimbat şi locul urcând câteva sute de metri în amonte, în speranţa unui loc cu capturi mai promiţătoare. Prima captură nu a întârziat să-şi facă apariţia. Era un curcubeu de aproximativ 300gr, pe care l-am eliberat instantaneu datorită reflexului care sălăşluieşte în fiecare pescar sportiv. În acelaşi loc am mai avut parte de încă două capturi, eliberate imediat, şi de două atacuri nehotărâte, ultimul lăsându-mi peştişorul momeală fară codiţă. Aproape se întunecase şi cu toate că iniţial luasem decizia de-a pune capăt pescuitului, ceva îmi tot spunea să mai încerc 2-3 lansări la un vad din apropiere, unde prinsesem mai demult câteva exemplare frumoase de păstrăv.

    

milos2.jpg     Deja mă aflam la sfârşitul amurgului şi doar câteva clipe mă despărţeau de lăsarea întunericului. Am lansat cu o oscilantă micuţă de doar 6 cm, de culoare albă, şi încă de la primele lansări am observat că ceva îmi urmărise micuţa nălucă, deşi nu eram foarte sigur. Mai lansasem de câteva ori şi la un moment dat oscilanta se oprise foarte brusc. Am contrat mai mult din instinct şi imediat mi-am zis că o să pierd oscilanta, însă după câteva sutimi de secundă am simţit bătaia peştelui care o pornise în susul râului cu o viteză uluitoare, de nedescris. Lupta a început! Slobozisem frâna de pe tamburul mulinetei permiţând peştelui să-şi ia nailon cât îl ţin puterile. Am reuşit să-l aduc de două ori aproape de mal, însă nu reuşisem să-l scot pe uscat fără minciog şi fără ,,lip-grip”. O asememenea captură îţi dă mari bătai de cap. Ceva nu-mi era în clar, văzusem peştele şi nu-mi părea atât de mare pe cât de greu îl apropiasem de mal. Am decis că nu-i de glumit cu un asemenea exemplar, aşa că nu-mi rămânea altceva de făcut decât să intru în apă; în asemenea împrejurări uiţi că este toamnă, că nu ai cizme pe picioare, că apa nu are mai mult de 4,5 grade... După aproximativ un sfert de oră peştele obosise şi eu am reuşit să pun mâna sub abdomenul acestuia, rezolvând astfel misterul ,,drillului” şi a recuperării foarte grele. Micuţa ancoră era agăţată de înotătoarea laterală a peştelui. Oricum, şi peştele era pe măsură, un păstrăv indigen de 62cm şi 2.360 gr., recordul meu la această specie.

Petru Miloş

 
< Precedent   Urmator >