Crescut pe malul acestui râu minunat,
nu mă lasă sufletul să nu consemnez în rândurile ziarului
Hrvatska Grančica câteva detalii despre modul în care se poate
pescui şi mai ales ce fel de peşti se pot prinde pe râul Caraş.
Pentru că aici, pe malul acestui râu,
mi-am întâlnit prima dragoste în viaţă, şi anume aceea de a
ţine pentru prima oară o undiţă în mână în aşteptarea
capturării primului peşte, o pasiune de care, odată infiltrată în
vene, nu te mai poţi descotorosi nici în viaţa de apoi.
Caraşul este un râu cu o lungime de
110 km, izvorăşte din munţii Aninei şi se revarsă în Dunăre.
Dintre peştii care trăiesc în el am să-i amintesc doar pe aceia
care mi-au oferit atâtea şi atâtea amintiri frumoase, amintiri
care devin mai vii şi mai palpitante cu cât le povesteşti mai
mult. Aşadar, am să încep cu peştii paşnici: -mreana brumărie,
cleanul, scobarul, beldiţa şi boişteanul, iar ca răpitori
păstrăvul de munte şi păstrăvul curcubeu, acesta din urma
devenit doar o amintire plăcută odată cu încetarea funcţionării
păstrăvăriei din mijlocul comunei. Dintre răpitori se mai poate
prinde pe Caraş ştiuca şi avatul, dar foarte rar, aceştia
găsindu-se în zonele din apropierea revărsării Caraşului în
Dunăre, zone precum Vrani, Grădinari, Vărădia. Revenind la peştii
din apropierea comunei Caraşova; mreana brumărie atinge dimensiuni
de aproximativ 20 cm şi o greutate de maxim 200 grame, fiind foarte
gustoasă şi neavând atât de multe oase precum cleanul sau
scobarul. Aceasta se poate pescui cel mai bine la scorobete şi râma
roşie de bălegar, iar cele mai bune rezultate le veţi obţine la
montura fixă cu nailon subţire, plumb culisant de 8-10 gr şi
cârlige mici nr. 14., începând din primăvara până toamna
târziu.
Cleanul, în schimb, este un prădător
de nădejde, ajungând până la dimensiuni impresionante, chiar la 1
kg greutate şi necesită un stil de pescuit foarte minuţios pentru
că este tot timpul atent şi precaut la tot ce mişcă pe malul
râului. După vârsta de doi-trei ani cleanul devine un răpitor
feroce, iar ca momeală ideală pentru clean mare vă recomand
coropişniţe nu prea mari, maţe proaspete de găină sau peştişori
mici. Ca momeală artificială întrebuinţaţi voblere scufundătoare
de maxim 2,3 cm şi rotative albe nr 1,2.
La fel ca şi cleanul, scobarul
atinge dimensiuni foarte mari, are carnea albă, foarte gustoasă şi
deosebit de suculentă. În schimb, scobarul deţine locul întâi pe
podium în privinţa structurii osoase din corp. Aici sunt nevoit să
recunosc că nu am prea multe cunoştinţe în privinţa
scobăritului, eu fiind un pescar căruia îi place mai mult să
hoinărească pe malul râului. Pescuitul scobarului necesită
răbdare şi multă fineţe din partea pescarului, astfel că nu prea
am avut parte de acest peşte decât întâmplător, pescuind pe apă
tulbure la râmă roşie de bălegar. Beldiţa (brzak) se aseamănă
foarte bine cu obletele, iar când pescuitul la clean şi mreană nu
dă roade echipaţi-vă cu o undiţă cu linie fină, plută uşoară,
cârlige mici şi o măsură de viermuşi de carne. Beldiţa vă va
răspunde aproape în orice loc al râului şi în orice zi a anului.
Am lăsat mai la urmă păstrăvul
curcubeu, această amintire frumoasă în rândul pescarilor, care au
avut la un moment dat prilejul de-a se bucura de câteva exemplare
scăpate din păstrăvărie. Celălalt, craiul apelor de munte, cum
îmi place mie să-l numesc, păstrăvul indigen - ,,salmo truta
fario” - continuă să existe în ciuda eforturilor depuse de
braconieri, care nu ezită să-l ucidă chiar şi în perioadele de
prohibiţie. În ultimele două decenii braconajul a atins cote
maxime chiar şi în rândul peştilor paşnici precum cleanul,
mreana şi scobarul, fapt ce mă pune în situaţia de a mă întreba
dacă şi indigenul nostru de munte va ajunge doar o amintire, la fel
ca şi confratele său păstrăvul curcubeu. O mână de ajutor în
lupta pentru supravieţuire a speciei de păstrăv indigen a venit în
ultimul timp din partea Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului,
deoarece de câţiva ani încoace Cheile Caraşului au devenit arie
protejată, Rezervaţie Naturală, beneficiind de pază şi
protecţie din partea oamenilor legii şi a rangerilor. Păstrăvul
indigen se poate pescui în condiţii legale numai în preajma
satului şi în aval de acesta, iar momelile cele mai prinzătoare
sunt muştele artificiale şi rotativele mici de culoare galbenă.
Păstrăvul se mai poate pescui şi în locuri cu apă adâncă la
peştişor viu, boişteanul fiind momeala preferată.
Cum de o bucată de timp sunt plecat
cu munca prin străinătate, nu ştiu cât de verosimile sunt veştile
privind repopularea Caraşului cu puiet de păstrăv. Dacă treaba
este adevărată, o să particip personal şi o să contribui
financiar cu cea mai mare plăcere, pentru că un astfel de demers
merită toate laudele. Pot să zic doar „bravo” pentru iniţiativa
acestor oameni minunaţi şi sper din tot sufletul să nu fie numai
zvonuri şi speranţe deşarte.
Cheile Caraşului merită asemenea
acţiuni de caritate, în special păstrăvul de munte care,
suportând în ultimi ani fărădelegile braconerilor, este ameninţat
cu dispariţia în mai multe zone ale râului nostru drag, Caraşul.
Petru
Miloş
|