Crescut pe malul acestui râu minunat, nu mă lasă sufletul să nu consemnez în rândurile ziarului Hrvatska Grančica câteva detalii despre modul în care se poate pescui şi mai ales ce fel de peşti se pot prinde pe râul Caraş.

Pentru că aici, pe malul acestui râu, mi-am întâlnit prima dragoste în viaţă, şi anume aceea de a ţine pentru prima oară o undiţă în mână în aşteptarea capturării primului peşte, o pasiune de care, odată infiltrată în vene, nu te mai poţi descotorosi nici în viaţa de apoi.

Caraşul este un râu cu o lungime de 110 km, izvorăşte din munţii Aninei şi se revarsă în Dunăre. Dintre peştii care trăiesc în el am să-i amintesc doar pe aceia care mi-au oferit atâtea şi atâtea amintiri frumoase, amintiri care devin mai vii şi mai palpitante cu cât le povesteşti mai mult. Aşadar, am să încep cu peştii paşnici: -mreana brumărie, cleanul, scobarul, beldiţa şi boişteanul, iar ca răpitori păstrăvul de munte şi păstrăvul curcubeu, acesta din urma devenit doar o amintire plăcută odată cu încetarea funcţionării păstrăvăriei din mijlocul comunei. Dintre răpitori se mai poate prinde pe Caraş ştiuca şi avatul, dar foarte rar, aceştia găsindu-se în zonele din apropierea revărsării Caraşului în Dunăre, zone precum Vrani, Grădinari, Vărădia. Revenind la peştii din apropierea comunei Caraşova; mreana brumărie atinge dimensiuni de aproximativ 20 cm şi o greutate de maxim 200 grame, fiind foarte gustoasă şi neavând atât de multe oase precum cleanul sau scobarul. Aceasta se poate pescui cel mai bine la scorobete şi râma roşie de bălegar, iar cele mai bune rezultate le veţi obţine la montura fixă cu nailon subţire, plumb culisant de 8-10 gr şi cârlige mici nr. 14., începând din primăvara până toamna târziu.

Cleanul, în schimb, este un prădător de nădejde, ajungând până la dimensiuni impresionante, chiar la 1 kg greutate şi necesită un stil de pescuit foarte minuţios pentru că este tot timpul atent şi precaut la tot ce mişcă pe malul râului. După vârsta de doi-trei ani cleanul devine un răpitor feroce, iar ca momeală ideală pentru clean mare vă recomand coropişniţe nu prea mari, maţe proaspete de găină sau peştişori mici. Ca momeală artificială întrebuinţaţi voblere scufundătoare de maxim 2,3 cm şi rotative albe nr 1,2.

La fel ca şi cleanul, scobarul atinge dimensiuni foarte mari, are carnea albă, foarte gustoasă şi deosebit de suculentă. În schimb, scobarul deţine locul întâi pe podium în privinţa structurii osoase din corp. Aici sunt nevoit să recunosc că nu am prea multe cunoştinţe în privinţa scobăritului, eu fiind un pescar căruia îi place mai mult să hoinărească pe malul râului. Pescuitul scobarului necesită răbdare şi multă fineţe din partea pescarului, astfel că nu prea am avut parte de acest peşte decât întâmplător, pescuind pe apă tulbure la râmă roşie de bălegar. Beldiţa (brzak) se aseamănă foarte bine cu obletele, iar când pescuitul la clean şi mreană nu dă roade echipaţi-vă cu o undiţă cu linie fină, plută uşoară, cârlige mici şi o măsură de viermuşi de carne. Beldiţa vă va răspunde aproape în orice loc al râului şi în orice zi a anului.

Am lăsat mai la urmă păstrăvul curcubeu, această amintire frumoasă în rândul pescarilor, care au avut la un moment dat prilejul de-a se bucura de câteva exemplare scăpate din păstrăvărie. Celălalt, craiul apelor de munte, cum îmi place mie să-l numesc, păstrăvul indigen - ,,salmo truta fario” - continuă să existe în ciuda eforturilor depuse de braconieri, care nu ezită să-l ucidă chiar şi în perioadele de prohibiţie. În ultimele două decenii braconajul a atins cote maxime chiar şi în rândul peştilor paşnici precum cleanul, mreana şi scobarul, fapt ce mă pune în situaţia de a mă întreba dacă şi indigenul nostru de munte va ajunge doar o amintire, la fel ca şi confratele său păstrăvul curcubeu. O mână de ajutor în lupta pentru supravieţuire a speciei de păstrăv indigen a venit în ultimul timp din partea Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului, deoarece de câţiva ani încoace Cheile Caraşului au devenit arie protejată, Rezervaţie Naturală, beneficiind de pază şi protecţie din partea oamenilor legii şi a rangerilor. Păstrăvul indigen se poate pescui în condiţii legale numai în preajma satului şi în aval de acesta, iar momelile cele mai prinzătoare sunt muştele artificiale şi rotativele mici de culoare galbenă. Păstrăvul se mai poate pescui şi în locuri cu apă adâncă la peştişor viu, boişteanul fiind momeala preferată.

Cum de o bucată de timp sunt plecat cu munca prin străinătate, nu ştiu cât de verosimile sunt veştile privind repopularea Caraşului cu puiet de păstrăv. Dacă treaba este adevărată, o să particip personal şi o să contribui financiar cu cea mai mare plăcere, pentru că un astfel de demers merită toate laudele. Pot să zic doar „bravo” pentru iniţiativa acestor oameni minunaţi şi sper din tot sufletul să nu fie numai zvonuri şi speranţe deşarte.

Cheile Caraşului merită asemenea acţiuni de caritate, în special păstrăvul de munte care, suportând în ultimi ani fărădelegile braconerilor, este ameninţat cu dispariţia în mai multe zone ale râului nostru drag, Caraşul.

  Petru Miloş