Se întâmpla cu mulţi ani în urmă, pe Clisura Dunării, în apropiere de comuna Berzasca, unde avusesem parte de o partidă de pescuit la crap în stil profesionist, graţie noului meu coleg de breaslă, un anume Dan.

     Pe acesta l-am cunoscut prin intermediul consilierului local Gheorghe Curiac, cunoscut prin imprejurimi sub porecla de ,,Giusi”, acesta făcându-ne cunoştiinţă pe terasa unui restaurant din centrul comunei Caraşova.

    Dan era pescar profesionist la crap, şi când menţionez profesionst mă refer mai ales la arsenalul de pescuit, el deţinând ustensile de pescuit profesionale marca Shimano, special destinate pescuitului la crap. Ca între pescari şi după câteva halbe de bere ne-am împrietenit destul de repede şi am stabilit cu acel prilej prima ieşire pe Dunăre, deşi, precaut din fire, îi explicasem noului meu prieten că nu prea aveam cunoştiinţe despre acest peşte, eu preferând pescuitul la răpitori precum şalăul, ştiuca, avatul şi mai rar somnul.

     Dan era foarte priceput în domeniul construcţiilor, lucra la o casă la noi în comună şi era venit temporar la Caraşova, numai pe timp de vară. Avea o lucrare de terminat şi cum dânsul era şeful şantierului îşi putea lua liber în orice zi a săptămânii. Prin urmare, am decis de comun acord să mergem în cursul săptămânii, pentru a evita îmbulzeala pe care o produc la sfârşit de săptămână pantofarii veniţi de la oraş cu mici, bere şi manele. Zis si făcut. Într-o zi de miercuri, în jurul prânzului, în luna lui cuptor, l-am luat pe noul meu prieten cu maşina, cu tot cu mormanul lui de bagaje, care-ţi creau impresia că pleca la pescuit pe Lacul Săruleşti, la Cupa Mondială de Crap. Bine că eram numai noi doi în maşină, mi-am zis eu, fiindcă portbagajul era deja plin, iar în oraş trebuia să cumpărăm şi de-ale gurii pentru escapada noastră la pescuit. În alimentară, noul meu coleg a ţinut morţiş ca dânsul să achite nota de plată, menţionând că eu mi-s cu maşina, uzura maşinii, benzina, etc. Pe deasupra, înainte de a pleca la drum, Dan a insistat să intrăm şi în magazinul filialei AJVPS pentru a cumpăra o nadă cu aromă de căpşuni şi viermi de carne, aceasta fiind soluţia de rezervă pentru caras, în cazul vreunui eşec la crap.

     În drum spre Dunăre, noul meu prieten a început deja cu deschiderea berilor, invocând motivul că se vor încălzi până la destinaţie şi acolo nu mai aveam cu ce să le răcim, căldura fiind prea mare. Cu toate că am avut timp suficient, trebuia să parcurgem o distanţă de aproximativ 140 km până la locul de pescuit, eu mă limitasem la o singură sticlă de bere, însă dânsul cred că a ajuns cu număratul până pe la cinci.

     Am ajuns în jurul orei 17 când soarele încă strălucea puternic pe cer, vremea era aşadar frumoasă, fără vânt. De alegerea locului s-a ocupat Dan, deşi eu aveam ceva îndoieli, deoarece dânsul era de prin partea Moldovei. A găsit un loc cu apa lină şi adâncă, numai bun pentru sălăşluirea crapului. Eu mi-am montat ,,clasica” de 3 metri, echipată exclusiv pentru pescuitul la Dunăre în căutarea şalăului şi am decis să-mi încerc norocul pentru început cu un shad (peştişor din silicon) de 8cm. În tot acest timp noul meu coleg şi-a lansat cele patru lansete cu patru monturi diferite, cum numai în revistele de specialitate am putut vedea până atunci. După aceea s-a ocupat şi cu adunarea lemnelor pentru cină şi condimentarea cefei de porc, cu care urma să ne delectăm în aceeaşi seară. Din când în când, Dan mai umplea şi paharele cu wisky Jack Daniels, menţionând că domnul ,,Jack” îl însoţeşte de fiecare dată la ieşirile de pescuit pe Dunăre. Ne-am luat cu vorba şi, cum tot goleam paharele, vremea a trecut repede. Am gătit şi ceafa de porc, o delicatesă pe malul Dunării, ne-am întrecut cu poveşti pescăreşti care mai de care, până la lăsarea întunericului, însă la lansetele cu montura la crap, nici un atac. Eu am mai explorat malul fluviului în sus şi în jos, timp în care prinsesem câţiva avaţi, exemplare foarte frumoase de aproape 1 kg, şi doi şalăi, pe care i-am eliberat imediat din cauza dimensiunilor prea mici. Am mai aşteptat până pe la miezul nopţii vreun răspuns din partea crapilor însă toate acestea în zadar, după care ne-am culcat, eu în maşină, iar Dan într-un sac de dormit, la marginea focului.

     Dimineaţa ne-am trezit devreme, deoarece Dan trebuia să ajungă după - masă la lucru. Ne-am adunat ustensilele şi dezamăgiţi, el mai mult, că nu am prins nici un crap, am decis de comun acord să trecem la planul B. Am găsit în drum spre casă un viaduct cu o baltă mare, unde am oprit pentru a ne încerca norocul la caras. Am momit locul cu nadă cu aromă de căpşuni amestecată cu mâl în care am introdus viermi de carne şi am aşteptat aproximativ o oră, timp în care ne-am montat fiecare o lansetă cu o linie fină şi cârlige mici cu plută. Am luat micul dejun şi încetul cu încetul a început recitalul la caras şi roşioară (peşti excepţionali pentru saramura în sos tomat sau ulei de floarea soarelui, ce rivalizează de departe cu produsele conservate din comert). După vreo două ore de pescuit la peşte mărunt am adunat vreo 10 kg, iar când să împărţim peştele, Dan mi-a zis că el nu are nevoie de peşte deoarece nu prea are unde să-l ţină, stând cu chiria la noi în comună, astfel că mi-a lăsat mie întreaga captură.

    M-am ales, aşadar, cu un nou prieten pe care sper că-l voi mai întâlni în decursul timpuluil fiindcă, la puţin timp după incursiunea noastră pe Dunăre, Dan a plecat instantaneu din sat şi nu mai ţinem legătura. Oricum, cu această ocazie îi urez mult noroc în viaţă, sănătate, virtute şi fir întins!

Petru Miloş