Pe la mijlocul lunii octombrie, am căutat o zi cu mult soare, ca să fac o ieşire la un pescuit paşnic, pe malul unui lac, împreună cu familia.

     Aşadar, am decis de comun acord cu soţia şi fetița noastră Emma să mergem împreună la un lac din apropiere, unde aveam dreptul nu numai de a pescui, dar şi de a găti în aer liber pe malul unui lac cu maluri şi peisaje parcă desprinse dintr-un basm cu poveşti. Am ales un lac situat la doar câțiva km distanță de zona unde locuim. Era într-o sâmbătă de 14 octombrie 2017, o zi cu mult soare şi temperaturi surprinzător de ridicate pentru acea perioadă a anului. Lacul unde urma să pescuiesc nu este foarte mare, cu adâncimi de maximum 2 m şi spre dezamăgirea mea, fără peşti răpitori, mai rar se prinde câte o ştiucă s-au un somotel. Intr-un cuvânt, eram nevoit să mă conformez stilului de pescuit la peşti paşnici, cum ar fi: crapul, amurul, carasul, platica, rosioara, obletele... etc. Am pregătit totul cu câteva zile înainte, nada, cort, mâncare, bețe, etc. Deşi nu aveam de gând să dormim noaptea pe malul lacului, din cauza frigului, am fost nevoit să montez cortul de dragul fiicei mele, deoarece aceasta, este o împătimită a dormitului în cort şi a ieșirilor în aer liber.

     În ziua aleasă am plecat singur cu noaptea în cap, în speranța obţinerii unui loc cât mai bun pentru pescuit şi campare. Am ajuns pe malul lacului şi am ocupat un “ştand” cât se poate de bun, părerea mea, şi am început numaidecât să instalez tabăra şi beţele cu care urma să pescuiesc, eu şi Emma. În timpul acesta, a ajuns şi paznicul lacului pentru a-mi verifica permisul de pescuit, i l-am prezentat cu mult respect, invitându-l totodată la o cafea sau un ceai din termosul meu. A refuzat politicos, după care mi-a verificat cârligele de pescuit montate pe undiţe, dacă erau debarbetate sau nu, dacă am juvelnicul, minciogul cu mine. Ce fel de nadă folosesc, plus multe altele. Până la urma urmei a servit un ceai de muşețel şi am stat câteva minute de vorbă ca de la pescar la pescar. L-am întrebat şi rugat politicos, dacă este vreo problemă să merg repede până acasă să-mi aduc soţia şi fetița, până îşi termină el ceaiul, deoarece nu făceam mai mult de 20 de minute şi îmi era frică să las tabăra nesupravegheată. A fost de acord, iar când am ajuns cu doamnele mele, l-am premiat cu o jumătate de litru de țuică de prune de vară şi l-am asigurat că este ceva foarte bun şi sănătos. Imediat am început primele lanseuri de cum a ajuns Emma , la bețe, aveam totul pregătit cu multă minuțiozitate, deoarece știam că Emma este foarte entuziasmată când se află pe malul râului sau a lacului cu băţul în mână. Însă primele lanseuri au lăsat de dorit, fară nicio trăsătură şi fără niciun răspuns din partea peştilor.

     Nu a durat mult şi Emma a început să prindă primii peşti, ea avea lanseta ei, eu pe a mea, iar soţia mai puțin pasionatã, s-a ocupat de pregătirea prânzului. Primele lanseuri nu prea ne-au dat satisfacțiile pe care le-am dorit, doar câțiva cărăşei şi ceva plătici şi roşioare, însă, fără peşti punctabili cum ar fi: crapul sau amurul. Emma conducea detașat la numărul de peşti prinşi, deoarece ea pescuia pluta, iar eu la fund în asteptarea marii capturi. Şi, se pare că peştii se hrăneau mai mult între ape şi nu pe albia lacului unde eu aveam pretenții la capturi notabile. Am făcut o pauză de două ore pentru masa de prânz, pentru care soţia s-a ocupat la fel de minuţios ca şi mine pentru pregătirea nadei şi a pescuitului. A pregătit mămăliguţă, mujdei de usturoi, păstrăv prăjit şi slăninuţa la tigaie. Dupa ce ne-am delectat cu bunătăţile pregătite din partea consoartei, Emma s-a dus la culcare, iar noi am mers la o cafea pe terasa de la marginea lacului în proximitatea taberei noastre.

     După masă, am hotărât să plecăm mai devreme deoarece aveam de mers la o zi onomastică. Emma bineînțeles era împotriva voinţei noastre, ea voia să mai prindă măcar un peşte, doi, timp în care eu şi soţia am început să strângem cortul, măsuța, scaunele, beţele, etc. După două drumuri cu bagajele, până la maşină, am zis să punem capăt unei zile minunat de frumoase, petrecute alături de familie. Iar când mă apropiam de tabără, unde mă aşteptau doamnele, am auzit ceva strigături entuziasmate din partea micului pescar Emma, care se chinuia impreună cu soţia să aducă la mal un peşte puțin mai mare precum cei prinşi până acum. Era vorba de o plătică record personal pentru Emma de 1.200 kg. Eram toți fericiți după o zi petrecută pe malul lacului, o zi însorită şi cu mult peşte, o zi de octombrie de neuitat alături de cele mai dragi ființe de pe pământ.

Petru Miloş