Arhiva articole Hrvatska grancica Invatamant

LA LICEUL BILINGV DIN CARASOVA A SUNAT DIN NOU CLOPOTELUL!
miercuri, 17 octombrie 2018

Luni, 10 septembrie, a început noul an şcolar, 2018-2019. Sunetul clopoțelului a anunțat începerea anului școlar și la Liceul Bilingv Româno-Croat din Carașova.

     De dimineață, copiii îmbrăcați frumos și vizibil emoționați s-au adunat în biserica „Marijina uznesenja” din Caraşova pentru a asista la slujba religioasă, oficiată de preotul Rebegila Petru. După încheierea slujbei, elevii s-au îndreptat spre Liceul Bilingv, nerăbdători să-şi întâlnească diriginţii şi profesorii şi să-şi revadă sălile de clasă şi colegii.

     În curtea Liceului a urmat deschiderea oficială a noului an şcolar, deschidere la care au participat, alături de elevi, părinți si profesori, și reprezentanții autorităților locale, și anume primarul Bogdan Petru, preotul comunei, Rebegila Petru, dar și Beul Marian, reprezentantul Poliției Comunale. Cu toții au adus un gând bun elevilor și le-au urat succes în noul an școlar.

     Directoarea instituției, prof. Miștoiu Alina a ţinut un discurs motivant, urându-le elevilor un an şcolar plin de reuşite: ”Iată-ne ajunși la începutul unui nou an școlar, un an școlar care pentru unii este un nou început, și aici mă refer la cei mici, care pentru prima dată pășesc în grădiniță, dar și la cei de la clasa pregătitoare, care, ajutați de doamnele învățătoare, vor cunoaște tainele scrisului și ale cifrelor. Un an școlar plin de reușite le doresc și elevilor de gimnaziu, dar și celor de la liceu. Totodată, aș vrea să le urez celor din clasele terminale, clasa a VIII-a și clasa a XII-a un an școlar frumos, cu multe bucurii și împliniri în ceea ce privește activitatea lor de elevi. Fie ca la sfârșitul acestui an școlar noi toți să ne mândrim cu voi și cu reușitele voastre. Fiți mândri că sunteți elevii acestui liceu, că aveți posibilitatea să vă păstrați tradițiile, obiceiurile și limba, căci un popor care-și pierde limba, se pierde pe el însuși.”

dsc07jjjj960.jpg

dsc07981.jpg     Cu acest prilej, participanților le-a fost transmis și mesajul ministrului Educației și Învățământului, Liviu Marian Pop, în care au fost îndemnuri și pentru elevi, și pentru profesori, dar și pentru părinții elevilor. „Mă adresez dumneavoastră, părinților – a transmis ministrul – cu rugămintea de a veni în ajutorul copiilor, dar altfel decât ați făcut-o unii până acum. Supravegheați-i, dar nu-i încorsetați, iubiți-i, dar nu-i sufocați, ajutați-i, dar nu le faceți temele integral. Copiii sunt mult mai inventivi decât ne imaginăm, așa că vă provoc să le dați șansa de a-și pune imaginația la lucru”.

     La întoarcerea din vacanță, elevii au găsit toate sălile de clasă igienizate, iar cei de la ciclul primar au fost surprinși cu săli frumos colorate și amenajate. În acest an școlar, la Liceul Bilingv Româno-Croat vor învăța 171 de elevi, de la clasa pregătitoare și până la clasa a XII-a, plus două grupe de grădiniță. Așadar, la ciclul preșcolar care va funcționa în corpul din centru, avem 15 copii la secția română și 16 copii la secția croată. La ciclul primar, sunt două clase de secția croată care cuprind 27 de elevi și două clase de secția română în care învață 24 de elevi. La ciclul gimnazial avem doar 54 de elevi, în timp ce la liceu vor studia, în acest an școlar, 35 de elevi.

  dsc07983.jpg   ”Principiul de împărțire a claselor a fost acela de a renunța la simultan și treptat-treptat să ajungem ca fiecare învățător să fie cu o clasă de sine-stătătoare, pentru că așa este pedagogic și mult mai bine pentru copii. Anul trecut, pe secția croată am avut copii și în corpul din centru și în corpul de jos al Liceului, iar anul acesta s-a făcut o singură clasa, a III-a.” a declarat directoarea instituției.

Lina Tincul